America după atentatul eșuat care l-a vizat pe Donald Trump

La doar două zile după summitul aniversar NATO de la Washington, umbrit în bună măsură nu doar de incertitudinile rămânerii lui Joe Biden în cursa prezidențială, ci și de cele privind chiar capacitatea acestuia de a-și exercita atribuțiile constituționale în următoarele șase luni, într-un moment geopolitic extrem de complicat și periculos, America este zguduită de tentativa de asasinare a lui Donald Trump. Fostul președinte a scăpat ca prin minune, glonțul i-a trecut prin urechea dreaptă, dar din asistență s-a înregistrat o victimă și alți doi răniți destul de grav.

Deloc surprinzător, în acord cu polarizarea extremă din societatea americană, reacțiile au urmărit aceeași linie, chiar dacă au fost condamnări ferme din partea liderilor democrați, de la Barack Obama la Joe Biden. Ultimul chiar a promis că va suspenda temporar anunțurile publicitare de campanie împotriva lui Donald Trump. Însă rețelele sociale au fost inundate de postări care, pe de o parte, catalogau tentativa de asasinat drept o farsă, unii chiar au sugerat că ar fi fost chiar orchestrată special de partizanii lui Trump pentru a obține simpatia publică, iar pe de alta, o puneau pe seama „statului adânc” care a dorit să-l elimine pe fostul președinte care așa cum stau lucrurile în acest moment pare favorit să câștige în noiembrie. Iar faptul că au apărut critici în mass-media față de Serviciul Secret care nu ar fi trebuit să lase nesupravegheat acoperișul unei clădiri aflată în imediata apropiere a locului în care avea loc mitingul electoral din Pennsylvania al lui Donald Trump nu a făcut decât să alimenteze astfel de teorii. În plus au fost readuse în discuție predicțiile anterioare ale lui Tucker Carlson care afirmase în septembrie 2023 că Statele Unite „se îndreaptă cu viteză” spre asasinarea lui Trump.

După ce a evidențiat contrastul masiv dintre reacțiile polarizate de astăzi și consensul național din 1981, după atentatul care l-a vizat atunci pe președintele Ronald Reagan, istoricul american Oliver Bateman scrie în UnHerd că „urechea sângerândă a lui Trump servește drept o metaforă pentru tensiunile și polarizarea extremă din societatea americană”. „În timp ce țara se luptă cu această aproape tragedie, este clar că zilele în care ne unim în fața violenței sunt de mult apuse. În locul lor a rămas un peisaj politic sumbru, în care chiar și o tentativă de asasinat devine doar o altă armă în bătălia partizană fără sfârșit.”

S-a făcut trimitere și la fatidicul an 1968, și acesta unul agitat, tensionat, cu proteste masive în campusuri împotriva războiului din Vietnam, când într-o serie sumbră au fost asasinați Martin Luther King și Robert F. Kennedy (la nici cinci ani distanță de la asasinarea din 1963 a fratelui acestuia, președintele J.F. Kennedy). Însă probabil faliile din societatea nu erau atunci la fel de mari ca acum când poziționările ideologice opuse i-au făcut pe mulți americani să se considere literalmente dușmani.

Cert este că fotografiile cu Donald Trump cu fața plină de sânge și pumnul ridicat, făcând gesturi de încurajare către cei prezenți la miting, în timp ce era escortat de membrii Serviciului Secret, va domina imaginile care vor însoți campania prezidențială republicană. Care foarte probabil vor fi prezentate în contrast cu cele ale unui Joe Biden afectat de serioase probleme cognitive. „Trump, cu pumnul său însângerat ridicat în semn de sfidare mândră a atacatorului și a oricui altcuiva suficient de nebun să încerce să-l doboare, va deveni o imagine iconică, una dintre cele mai faimoase fotografii din istoria politică americană modernă”, scrie National Review, anticipând că probabil el a câștigat alegerile în acel moment.

Întotdeauna e complicat de deslușit toate motivele care stau în spatele unor astfel de gesturi dezaxate. Însă cu siguranță atmosfera apocaliptică creată în ultimii ani nu doar în America, ci și în Europa în jurul alegerilor cu etichete iresponsabile, fără acoperire, aplicate adesea unor persoane sau formațiuni politice doar pentru că se abăteau de la retorica standard a elitelor politice, culturale sau din mass-media, nu a făcut decât să adâncească periculos faliile și frustrările din societate. De regulă aceste etichete sunt aplicate mecanic, mai niciodată nu au în spate și justificări.

Am văzut și pe la noi cum o televiziune titra pe o burtieră „Extremistul Bardella a devenit liderul grupului Patrioți pentru Europa”, deși e greu de identificat ceva în mod real extremist în programul politic al partidului Rassemblement National, chiar dacă i se poate reproșa o doză de populism economic. Dacă e să identificăm cu adevărat extremismul ar trebui să-l căutăm la stânga, la partidul La France Insoumise al lui Jean-Luc Mélenchon, ai cărui militanți atacă frecvent poliția și au un discurs manifest antisemit, principala formațiune din blocul de stânga căruia Emmanuel Macron i-a oferit prin manevrele sale neinspirate, „pentru a bara extremismul de dreapta”, șansa de a avea cel mai mare număr de deputați (cu un scor de 25%, semnificativ mai mic decât cel obținut de partidul lui Marine Le Pen, 37%), aducând în același timp țara într-un blocaj guvernamental. La fel cum sunt absurde și nejustificate etichetele de extremism, fascism aplicate Giorgiei Meloni, premierul Italiei.

Realitatea este că în multe cazuri partidele descrise drept de „extremă dreapta” nu au făcut decât să ocupe locul lăsat liber de partidele tradiționale care, pe de o parte, s-au deplasat cultural mult spre stânga progresistă, iar pe de alta au ignorat constant preocupările majore ale publicului față de chestiuni ca imigrația scăpată de sub control sau politicile climatice excesive cu impact asupra fermierilor și costului energiei.

Dacă e să ne reîntoarcem peste Ocean, Wall Street Journal scrie că, deși responsabilitatea revine în mod evident atacatorului, ambele mari partide politice trebuie să înceteze să descrie miza alegerilor în termeni apocaliptici. „Democrația nu se va sfârși dacă unul sau celălalt candidat este ales. Fascismul nu se va instaura dacă domnul Trump câștigă.” La fel, și fostului procuror general Bill Barr, destul de critic în repetate rânduri la adresa fostului președinte, a ținut să spună că „democrații trebuie să înceteze să mai vorbească în mod grosolan și iresponsabil despre faptul că Trump este o amenințare existențială la adresa democrației – nu este”.

Publicitate și alte recomandări video