Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

America lui Sandburg

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

America lui se află la antipodul Americii lui Whitman. Ea e doar un foc de vreascuri pe ruina ei, foc la care îşi încălzesc mâinile supravieţuitorii aflaţi într-o stare de decrepitudine profundă.

Apărut ca un poet al Americii aflată într-un moment maxim de expansiune a sa, Carl Sandburg, preluând tonul lui Walt Whitman, poetul Firelor de iarbă, care a cântat ca nimeni altul măreţia omului şi a Americii, a trecut firul liric prin Ţara pustie a lui T.S. Eliot, scris după o cădere nervoasă, un poem în care fiinţa, istoria şi civilizaţia umană transcend dincolo de realitatea obişnuită, aflată undeva la intersecţia dintre fluviul Mississippi şi râul Lethe, Carl Sandburg reuneşte tonurile şi fluviile din care izvorăşte lirica lui Whitman legând-o de Ţara pustie a lui T.S. Eliot, marele său contemporan, poet englez, născut în pe pământ american, la St. Louis, statul Missouri. Dacă lirica lui Eliot e accesibilă mai mult elitelor, cea a lui Carl Sandburg, prin forţa şi simplitatea pe care o degajă, la fel ca şi versurile lui Whitman e accesibilă tuturor. În mare, mesajul lui nu diferă prea mult de cel al lui Eliot. Prin eliminarea bruiajelor, a vertijurilor transcendentale ce unesc la Eliot lumea aceasta cu lumea morţilor, Carl Sandburg ajunge la o simplitate absolută. Poet al timpului său, el presimte timpul care o să vină, şi în care întreaga civilizaţie a lumii va intra în colaps. El cântă America, dar cânta America aflată în plină apocalipsă, cântă civilizaţia, dar şi ceea ce va urma. America lui se află la antipodul Americii lui Whitman. Ea e doar un foc de vreascuri pe ruina ei, foc la care îşi încălzesc mâinile supravieţuitorii aflaţi într-o stare de decrepitudine profundă. În ciuda tonului prea puţin optimist, Carl Sandburg a fost un poet iubit şi apreciat atât de americanii de rând, cât şi de politicieni şi de elite. La moartea sa, pe 22 iulie 1967, preşedintele de atunci al SUA, Lyndon B. Johnson, a rostit o frază memorabilă: „Carl Sandburg a fost mai mult decât vocea Americii, mai mult decât poetul forţei şi geniului ei. Era America.” Da, într-adevăr Carl Sandburg s-a confundat cu America, dar nu cu America timpului său, ci cu America postumă.

În acest sens, lectura poemului său intitulat „Patru preludii pentru jucăriile vântului” e revelatoare.

Începutul poemului cuprinde toată chintesenţa preludiilor: „Femeia cu numele Mâine

stă aşezată ţinând o agrafă între degete,/ şi liniştită, pe-ndelete,/ îşi aranjează părul cum îi place,/ îşi împleteşte ultima cosiţă,/ înfige agrafa la locul potrivit,/ şi se întoarce glăsuind alene: „Ei, şi?/ Bunica mea, numită Ieri, s-a dus./Ei, şi? Morţii cu morţii.” Trimiterea se face la Parcele sau Moirele din mitologia greacă, la cele 3 surori care decideau soarta fiecărui suflet, de la naştere până la moarte. Clothos, cea mai mică dintre parce, torcea firul vieţii veghind asupra naşterii. Cea de-a doua, Lachesis, decidea lungimea firului, adică a vieţii, find preocupată îndeaproape de destinul fiecărui om. Cea mai mare dintre ele, Atropos, tăia firul vieţii, rolul ei fiind unul distructiv, simbolul ei fiind extincţia. În cazul poemului lui Carl Sandburg femeia cu numele de Mâine care-şi împleteşte ultima cosiţa o întruchipează tocmai pe Atropos. Citit din această perspectivă, primul preludiu al poemului lui Sandburg face trimitere la fraza ce stă scrisă deasupra intrării în Infernul lui Dante: Lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi.” Doar în aparenţă, monologul femeii cu numele Mâine e optimist: „Bunică-mea, numită Ieri, s-a dus. Ei, şi? Morţii cu morţii”, spune ea, dar mai adaugă: „Şi viii cu viii”. Viii lipsesc din peisajul lui Carl Sandburg, căci viul a fost transferat în ţărmul morţii. Acolo, e de fapt, ţara pustie, viitorul lor.

 

Carl Sandburg

Patru preludii pentru jucăriile vântului

I.

Femeia cu numele Mâine

stă aşezată ţinând o agrafă între degete,

şi liniştită, pe-ndelete,

îşi aranjează părul cum îi place,

îşi împleteşte ultima cosiţă,

înfige agrafa la locul potrivit,

şi se întoarce glăsuind alene: „Ei, şi?

Bunica mea, numită Ieri, s-a dus.

Ei, şi? Morţii cu morţii.”

 

II.

Uşile de cedru erau

şi inscripţiile aveau rame de aur,

şi fecioarele erau fecioare de aur,

şi inscripţiile vorbeau şi fecioarele cântau:

„Noi suntem cea mai mare cetate,

cel mai mare popor;

nimeni n-a fost vreodată asemenea nouă”.

Uşile stau răsucite în balamalele rupte.

Perdelele ploii flutură-n vânt şuierând,

acolo unde-alergau fecioare de aur şi inscripţii spuneau:

„Noi suntem cea mai mare cetate,

cel mai mare popor;

nimeni n-a fost vreodată asemenea nouă”.

 

III.

Toate acestea au fost pe vremuri, cândva.

Oameni puternici zidiră-o cetate

şi-ntemeiară-un popor.

Şi au plătit menestrelii să cânte şi femei să le ţină isonul:

„Noi suntem cea mai mare cetate,

cel mai mare popor;

nimeni n-a fost vreodată asemenea nouă”.

Şi pe când trubadurii cântau,

şi oamenii Puterii stăteau ascultând,

şi plăteau din belşug cântăreţii,

şi se simţeau cât se poate de bine,

mai erau şobolani şi şopârle care-ascultau...

Şi astăzi singurii care ascultă

sunt şobolanii şi şopârlele.

Şi negrii corbi

ce ţipă „Cra, Cra!”,

când aduc noroi şi crenguţe

clădindu-şi un cuib

peste slovele săpate în uşile

ale căror inscripţii erau de aur,

ale căror rame erau de aur,

atunci când fecioarele de aur cântau:

„Noi suntem cea mai mare cetate,

cel mai mare popor;

nimeni n-a fost vreodată asemenea nouă”.

Şi astăzi singurii cântăreţi sunt doar corbii ce ţipă,

„Cra, Cra!”,

Iar palele ploii plâng în vânt pe sub uşi,

şi singurii care ascultă sunt astăzi şobolanii

şi şopârlele.

IV.

Ghearele şobolanilor

zgârâie pragurile;

cuneiformele paşilor lor

ne vorbesc despre nobleţea şobolanilor

şi flecăresc despre sânge albastru,

şi trăncănesc despre aleasa stirpe

a moşilor şi strămoşilor

şobolanilor.

Şi vânturile se împletesc,

şi pulberile se răsucesc în vârtej pe la uşi,

şi nici ceea ce scriau ghearele şobolanilor

astăzi nu ne mai spune nimic

despre cel mai mare popor, de cea mai mare cetate,

acolo unde oameni puternici ascultau

şi femei murmurau: „Nimeni n-a fost vreodată asemenea nouă”.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri