anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Americanii nu mai sunt cei mai graşi din lume

GALERIE
mexican
  • mexican
- +

În Statele Unite nu se mănâncă mai sănătos, dar americanii au fost totuşi depăşiţi de alţii în ceea ce priveşte obezitatea. Acum mexicanii au trista onoare de a face parte din poporul cu cei mai mulţi obezi din lume. Băuturile gazoase şi mâncărurile fast-food au făcut noi victime - circa 70% din adulţii mexicani sunt supraponderali şi o treime din aceştia, obezi.
Rezervate altădată ocaziilor speciale, mâncăruri ca tacos sau quesadillas au intrat de câtăva vreme în alimentaţia zilnică a mexicanilor, cu consecinţe vizibile asupra greutăţii lor corporale, arată un raport al ONU.
Potrivit experţilor, 80% din copiii obezi vor fi aşa toată viaţa. Vinovată este şi criza, spun ei: populaţia s-a orientat spre alimente semi-preparate sau gata preparate, renunţând la legume şi la cerealele integrale. În 1989 mai puţin de 10% dintre mexicani aveau probleme cu greutatea, iar acum Mexicul se află în fruntea listei cu cei mai mulţi obezi. Ponderea lor este de 32,8%, faţă de 31,8% în Statele Unite. În lista cuprinzând ţările cu cei mai mulţi obezi, Mexicul (32,8%) este urmat, în ordine, de Statele Unite (31,8%), Siria (31,6%), Venezuela şi Libia (fiecare cu 30,8%). Dintre ţările europene, Cehia se află pe locul al 10-lea (28,7%), Slovenia, pe poziţia a 12-a (27,0%), Malta, a 14-a (26,6%), Marea Britanie împarte locul al 19-lea cu Rusia (24,9%), Top 20 fiind încheiat de Ungaria (24,8%).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce sunt obsedaţi ieşenii de IRBC

Cosmin PAȘCA

De ce sunt obsedaţi ieşenii de IRBC

Profilul ieşeanului realizat în baza sondajului PNL: e mai degrabă în vârstă, preferă jocurile cu mâna, ascultă manele, nu i-a plăcut şcoala, nu se omoară cu munca, e tolerant cu hoţii, dar intolerant cu congolezii, pare să dezvolte un fetiş pentru coroana Reginei Maria, dar, mai presus de toate, are o obsesie numită Institutul Regional de Boli Cardiovasculare.

opinii

Doi eremiţi (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Doi eremiţi (I)

Îi pria cu siguranţă austeritatea, augmentată de elementele casnice ale vieţii diurne, sesizabile în contextul muzeistic actual: ligheanul primitiv, patul simplu, incomod, camerele mici, cu geamuri şi intrări pe măsură, proiectate parcă pentru pitici, priveliştea exterioară deprimantă a grajdului familiei, udat de ploaia măruntă şi rece. Dinamica existenţei o sperie, Austen preferând să-şi trăiască plenar lumea naraţiunilor proprii şi mai puţin pe cea reală.

Modele de regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Modele de regionalizare (III)

E regionarea poloneză un model de bune practici?

Impactul inflaţiei asupra gospodăriilor cu venituri mici

Alin ANDRIEȘ

Impactul inflaţiei asupra gospodăriilor cu venituri mici

Inflaţia are un impact negativ asupra tuturor gospodăriilor, dar acest impact diferă semnificativ pentru gospodăriile cu venituri mici comparativ cu gospodăriile cu venituri mari. Acest impact este diferit pentru aceste două categorii mai ales din cauza structurii cheltuielilor şi a capacităţii acestora de a absorbi creşterile costului vieţii prin utilizarea economiilor sau a unor împrumuturi. 

pulspulspuls

Trei realizări de excepţie ale administraţiei liberale din Iaşi prezentate de Ziua Naţională a României

Trei realizări de excepţie ale administraţiei liberale din Iaşi prezentate de Ziua Naţională a României

Astăzi este Ziua Naţională, stimaţi cititori, şi am hotărât să vorbim de bine administraţia şi oamenii politici de-ai locului sau de la nivel naţional. 

Caricatura zilei

Iohannis, cu așteptările înșelate

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.