Americanii vor preda afganilor în 20 de zile baza militară de la Bagram
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 31.07.2021

Americanii vor preda afganilor în 20 de zile baza militară de la Bagram

GALERIE
Bagram baza militara
  • Bagram baza militara
- +

Forţele americane din Afganistan se pregătesc să restituie afganilor principala bază militară americană, Bagram, până la 20 iunie, într-o nouă etapă a retragerii accelerate din această ţară, potrivit unei surse din domeniul securităţii, relatează AFP.

”Procesul de restituire ar urma să dureze 20 de zile, însă acest terman s-ar putea dovedi mai mult sau mai puţin lung”, declară această sursă sub protecţia anonimatului.

În paralel, o delegaţie guvernamentală afgană ”limitată” - de şase-opt persoane - s-a dus la Doha, în Qatar, în speranţa unei reluări a negocierilor cu talibanii privind o eventuală împărţire a puterii, în pofida continuării confruntărilor armate pe teren, a confirmat AFP o sursă oficială sub protecţia anonimatului.

Retragerea forţelor americane din Afganistan, prevăzută ininiţial la 1 mai, dar amânată de către preşedintele Joe Biden la data simbolică de 11 septembrie, are loc într-un ritm accelerat.

Restituirea armatei afgane a bazei de la Bagram - în care s-au aflat câteva zeci de mii de militari americani şi NATO în perioada de vârf a operaţiunilor - urmează să marcheze o etapă majoră.

ÎNCĂ 2.500 DE MILITARI AMERICANI PREZENŢI ÎN AFGANISTAN

”Pot confirma că vom restitui baza aeriană de la Bagram, însă nu nu am, în acest moment, de anunţat niciun detaliu şi nici calendar”, a confirmat marţi AFP o purtătoare de cuvânt a forţelor americane.

După 20 de ani de la lansarea intervenţiei, în octombrie 2001, Statele Unite au în continuare 2.500 de militari staţionaţi în Afganistan, a căror retragere urmează să se încheie în această vară.

Baza aeriană Bagram, situată la aproximativ 50 de kilometri nord-est de Kabul, în provincia Parwan, a fost principala bază operaţională a forţelor occidentale. Construită de către sovietici, pe când ocupau Afganistanul (1979-1989), în ea au fost staţionaţi până la 30.000 de militari şi civili americani şiforţe NATO, în toiul operaţiunilor, în 2011. Baza a fost folosită, de asemenea, ca centru detenţie - denunţat de către Amnesty Internationa (AI), care a vorbit despre ”centre de tortură” - în depozte.

Negocierile interafgane de la Doha, care au loc în paralel cu această retragere ”în ritm susţinut” potrivit Pentagonului, nu au avansat de când au fost lansate, în septembrie. Negociatori ai Guvernului afgan şi membri ai mişcării talibane s-au întâlnit la 14 mai în capitala Qatarului după luni de paralizie şi au convenit ”să continue negocierile”.

Fawzia Koofi, una dintre puţinele femei care face parte din delegaţie, care a confirmat marţi într-un mesaj postat pe Twitter deplasarea la Doha, spune că ”sperăde această dată la un rezultat raţional, bazat pe negocieri, pentru a pune capăt suferinţelor poporului meu” şi îndeamnă la ”mai multă voinţă şi sinceritate în aceste negocieri”.

Statele Unite şi europenii îndemnau la începutul lui mai cele două părţi la o reluare ”imediată” şi ”fără condiţii prealabile” a negocierilor. ”Procesul retragerii trupelor nu trebuie săservească drept pretext talibanilor pentru a suspenda procesul de pace”, avertizau ei.

Însă, pe teren, insurgenţii şi-au continuat atacurile, mai ales în sud şi în provinciile din jurul Kabulului, unde au cucerit mai multe districte, uneori fără vreo luptă, în faţa unei armate demotivate, cauzând deplasarea a zeci de mii de civili, potrivit ONU.

Cel puţin zece persoane au fost ucise marţi seara, iar alte 12 au fost rănite în două atacuri vizând autobuze, la Kabul. O explozie a întrerupt curentul şi a lăsat mai multe cartiere ale capitalei în întuneric. Retragerea americană a accelerat în ultima săptămână la 30-44%, potrivit unei estimări săptămânale a Pentagonului.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Berbecii care plătesc şi decid

Nicolae GRECU

Berbecii care plătesc şi decid

Pentru revigorarea sportului românesc şi a naţionalelor de fotbal , o strategie pe termen lung este posibilă. Pentru cluburi, este o utopie, unde modelul din Pipera face prozeliţi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Sunt dator să încep acest penultim episod despre iniţierea mea în umilul meşteşug al pescuitului cu undiţa cu rectificarea unei erori din foiletonul trecut.

Creştinul şi concediul*

pr. Constantin STURZU

Creştinul şi concediul*

Pe tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel îi atenţiona: "rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17). Iar ucenicul său iubit, Timotei, primea, ca episcop, îndemnul: "stăruieşte cu timp şi fără de timp" (II Timotei 4, 2). Nu putem, aşadar, pune nici măcar o secundă între paranteze rugăciunea sau să ne autosuspendăm din statutul de creştin (sau, mai ales, de preot). A ne lua concediu nu înseamnă a nu ne mai face pravila, a dezlega postul, a sta cu burta la soare în timpul Liturghiei duminicale etc. Avem, însă, două repere în Sfintele Scripturi şi în Sfânta Tradiţie care ne lămuresc cam în ce fel se poate vorbi, totuşi, despre vacanţă în termeni creştini.

Dezvoltare şi dezvoltatori

arh. Ionel OANCEA

Dezvoltare şi dezvoltatori

În anul 1997, am fost, mai mulţi colegi din Primăria Iaşi, într-o vizită de studii administrative la Göteborg. În oraşul suedez se derula un mare şi spectaculos proiect urban pe terenul de trei sute de hectare desfăşurat în lungul canalului Gotha, vizavi de centrul istoric. 

pulspulspuls

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Redacția

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Iată, dragi studenţi şi stimabili profesori, fie că l-aţi votat, fie că nu, domn rector Tudorel a trecut la alt nivel (ca să producem şi-o rimă), când vine vorba despre sine. Concret, mai nou scrie despre el însuşi, când vine vorba, la persoana a treia. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.