anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 29.05.2022

Ameţit de aburii alcoolului, a acroşat un autoturism şi a fugit

GALERIE
politia-rutiera-noaptea
  • politia-rutiera-noaptea
- +

Un ieşean a fost prins de poliţişti, la Erbiceni, după ce a lovit cu maşina un alt autoturism, apoi a fugit. Când a fost depistat de către poliţişti, şoferul abia se ţinea pe picioare, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal.

“Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Hârlău efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în noaptea de 4 spre 5 septembrie, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Iaşi, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 281, în comuna Erbiceni, ar fi acroşat un alt autoturism, provocând pagube materiale şi ar fi plecat de la faţa locului. Ulterior acesta a fost depistat de poliţişti, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

C-aşa-i în tenis!

Nicolae GRECU

C-aşa-i în tenis!

Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial.

opinii

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Românitatea mea este dată, în mod esenţial, de faptul de a locui în limba română şi de a accepta să fiu numit român. Restul ingredientelor ţin de opţiunile mele personale.

Cinematografie, mit şi ideologie

pr. Constantin STURZU

Cinematografie, mit şi ideologie

Pe 23 mai a debutat seria de evenimente “Ne vedem la Mitropolie”. Sala “Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iaşi se doreşte a deveni tot mai mult un spaţiu al prelungirii “prelegerilor” în “dialoguri”, în vederea întăririi “comuniunii”. 

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

Aurelian-Petruș PLOPEANU

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

În viziunea lui Marx, naraţiunea despre comunismul primitiv sună în felul următor: cândva, în timpuri imemoriale, proprietatea privată era necunoscută omului. Hrana era distribuită după necesităţi, iar toţi cei aflaţi în nevoie erau îngrijiţi. 

pulspulspuls

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, când ne gândim la prichiciul vetrei cel humuit şi când vedem cum se joacă unii aleşi locali cu motoceii imobiliari prinşi de horn de Mihăiţă, parcă nu prea ne saltă inima de bucurie.  

Caricatura zilei

Bronz specific

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.