"Amneziile" lui GâdBadea şi BadGâdea
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 20.10.2021

"Amneziile" lui GâdBadea şi BadGâdea

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

Nu era timpul să apară şi o cosmetizare a "imaginii" de ex-"Felix", dându-se peste cap şi devenind, hocus-pocus, "erou", viforos apărător al "adevărului", al "dreptăţii", mă tem că şi al "statului de drept"?

Nu ştiu câţi români îi vor fi văzut pe Gâdea şi Badea (atât de interschimbabili încât de aceea am dat "grafiile" din titlu) primind în Statele Unite premiul pentru documentarul Generaţia pierdută: o realizare şi un succes care merită, cred, atenţie şi apreciere, fie că eşti, fie mai bine nu, "fan" al Antenei 3. Am dat, absolut din întâmplare, peste imaginile şi "discursul" lor de acolo. Ce a fost cu adopţiile de atunci, ce a ieşit din ele, da, sunt întrebări ce merită răspunsuri cinstite şi o întreagă muncă de echipă, inteligentă, profesionistă, eficientă, indiferent de la ce televiziune şi, de asemenea, indiferent cine ar fi în fruntea ei. Dar nu documentarul (din care n-am văzut decât "mănunchiul" de imagini dat cu această ocazie) şi nici reuşita lui într-o confruntare internaţională sunt cele care mă fac să le evoc aici doar introductiv, ci pomenitul "discurs" al tandemului Gâdea-Badea şi raporturile acelui speech, simptomatice, atât cu acel hic et nunc al vorbelor celor doi, cât şi cu ceea ce, ca neadevăr rostit fără a clipi, putea, eventual, să-i lase indiferenţi pe americani, dar nici într-un caz şi pe noi, "dincoace", în ţară: ci, dimpotrivă, nu are cum să nu trezească nu doar indignare, dar, spus pe şleau, o greaţă imensă.

Nu-mi vine a crede, nici măcar despre americani, oricum nu despre toţi, că ar fi chiar aşa de "aerieni" cum par a fi fost "evaluaţi" de... "tenorii" TV ai Antenei 3. S-o mai fi ştiind şi peste ocean cam ce hram poartă televiziunea de casă a lui "Felix" şi cine este Dan ("Felix") Voiculescu, stăpânul Antenelor şi deloc romanticul/ "idealistul"/ "umanistul" employeral "teleaştilor" cu pricina. Mai curând i-aş bănui pe cei doi, aşa de ţâfnoşi şi scorţoşi mercenari ai lui Felix, de un calcul nu simplu, ci doar grosier: palavrele noastre, odată rostite "aici" (# în SUA), vor ajunge şi în ţară, aureolate de ambianţa americană şi de succesul internaţional al documentarului "nostru" şi, tocmai astfel, sunt ceva şanse să mai prostim pe câte unii şi de acasă, din România. Vi-i puteţi imagina vorbind, fie şi eventualilor telespectatori Antena 3 addicted, despre Dan Voiculescu (şi nu despre altcineva) ca despre un "erou", ca despre un mare "luptător" pentru - de râsu’-plânsu’ - "adevăr" şi "justiţie"? Ei bine, asta au făcut. Şi nu-i deloc greu de întrevăzut adevărata ţintă/ destinaţie a unor asemenea braşoave, emise cu un tupeu şi o neobrăzare, e adevărat, bine ştiute în România, dar depăşind totuşi de data aceasta orice aşteptări. Probabil, un efect neîntârziat al "consacrării" internaţionale, nu? Le-o fi dat podiumul american vertijuri, săracii, ceva "ameţeli" de vedete în fulgerătoare ascensiune, s-or fi "speriat" băieţii de cât de deştepţi şi talentaţi sunt ei. Şi uite aşa, pe dată şi-or fi zis că-şi pot permite şi "fandacsia" cu "Felix"-"eroul", vajnic combatant pentru "dreptate şi adevăr" etc. etc. N-ar fi ei primii, nici ultimii, asemenea invidioşi "emuli" postumi ai baronului Münchausen...!

"Amneziile" din titlu, de le-ar fi lipsit ghilimelele ironice, ar fi fost - atunci - de bănuit, pe drept cuvânt, de delictul moral de gratuit hatâr făcut unor linguşitori mediatici de "calibrul" cuplului antenist. Dar aşa, cu tot cu ghilimele, la ce trimite vocabula, la ce fel de "goluri" ale memoriei? Pe când Voiculescu presa - cu înfrigurare - să ajungă mai repede USL-ul în situaţia de a pune odată Justiţiei botniţa mult dorită de el (şi de atâţia alţi "puşcăriabili"), despre ce altceva să fi fost oare vorba dacă nu tocmai despre "eroul" bătăliei date, ba chiar "neprecupeţit", pentru "adevăr" şi "dreptate"?! Toate tertipurile avocăţeşti şi toate manevrele parlamentarului, menite să-l sustragă cercetării şi în cele din urmă rigorilor legii, te pomeneşti că şi ele erau parte ale aceleiaşi "epopei", cât se poate de "justiţiară", avându-l ca protagonist oare pe cine altul decât pe noul "Batman" de Dâmboviţa? Puţin a lipsit să nu-i iasă o "prescriere" după 12 ani de fofilare, e de bănuit, cu destule complicităţi acolo unde "trebuia", încât "viteazul" fără pereche "Felix" să nu ajungă la... "mititica" ş.a.m.d. Banii de origine "Crescent"-ă ai marelui combinator şi axa "Antene" (# propagandă) - partid (# "putere") i-au adus ipochimenului nu numai avantaje personale, privilegii şi câştiguri de tot felul, de fapt nu numai lui, ci şi alor lui, dar şi periculoasa convingere că nu i se poate întâmpla, la urma urmelor, nimic. Nu s-a adeverit, şi hiperbolica iluzie a sfârşit ca un balon spart, de umflat ce era. Cu boss-ul lor drag după gratii, au urmat emisiuni spumegătoare, ale Antenei 3 mai cu seamă, şi patologica obsesie Băsescu, "cruciada" antibăsistă, zi de zi, ceas de ceas, "în priză" şi azi. Nu era timpul să apară şi o cosmetizare a "imaginii" de ex-"Felix", dându-se peste cap şi devenind, hocus-pocus, "erou", viforos apărător al "adevărului", al "dreptăţii", mă tem că şi al "statului de drept"? Şi ce ocazie mai bună decât a-i vorbi României, din America, despre un astfel de personaj cocoţat în "legendă" de către trepăduşii săi, cu gândul că minciuna va prinde, poate, măcar pe ici-pe colo? Ce e, în fond, sub atâta minciună grosolană? Ei bine, nimic altceva decât o grabă de ţuţeri îndatoraţi stăpânului, dornici să pupe mâna ce-i "hrăneşte": pe ei, pe "actanţii" tandemului-"vedetă" GâdBadea-BadGâdea.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Al.  I. Cuza" Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iluzii guvernamentale

Lucian DÎRDALA

Iluzii guvernamentale

Aparent, desemnarea domnului Cioloş a fost un gest politic inutil, de natură a consuma în zadar timp şi energie. În realitate, ea a avut rolul de a oferi partidelor din fostul arc guvernamental ceva mai mult timp de gândire şi, în special pentru PNL, de decantare a opţiunilor pe termen mediu.

Filmuletul zilei

opinii

Un model discret, iradiant...

Florin CÎNTIC

Un model discret, iradiant...

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

Serafima

Radu PĂRPĂUȚĂ

Serafima

Serafima nu amintea deloc în înfăţişare de un serafim. Nu ştiu la ce s-o fi gândit maică-sa, când i-a dat acest nume - Serafima, poate originea ei basarabenească s-o fi condus spre acest nume, căci numele se întâlneşte la ruşi. Nu găsesc decât explicaţia că, nu-i aşa, orice gâscă îşi visează puii lebede. 

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Alex VASILIU

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Tinerii participanţi la Concursul de cânt vocal organizat la Paris în paralel cu festivalul Rencontres Internationales Georges Enesco au avut de demonstrat pregătirea în trei domenii muzicale: aria de operă clasică sau romantică, aria sau liedul modern şi liedul compus de George Enescu. Sunt experienţe muzicale ce le-au deschis deja, unora, calea spre scenele de spectacol, de recital, având în vedere cerinţele teatrelor lirice şi oportunităţile înregistrării pe disc a unor programe inedite. 

pulspulspuls

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Vorbeam ieri aicea despre cum de s-a făcut şi s-au aranjat cărţile politicii încât dipotata Monika de la Iaşi a luat faţa în partid, la nominalizarea ca menistru al digitalizării, unora mai bine înfipţi ca ea pe lângă şefi. 

Caricatura zilei

Suspiciune...

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.