Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Amnistie fiscală pentru persoanele cu venituri sub salariul minim brut care nu și-au achitat CASS

GALERIE
teanc bani Foto Agerpres
  • teanc bani Foto Agerpres
- +

Persoanele fizice care, în perioada 2012 - 2014, au obținut venituri brute lunare mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară și care datorează contribuții de sănătate (CASS) calculate la salariul minim brut și nu la venitul efectiv realizat vor beneficia de anularea plății CASS, potrivit proiectului de Lege privind anularea unor obligații fiscale, publicat de Ministerul Finanțelor Publice.

Aceeași prevedere se va aplica și pentru persoanele care nu au obținut venituri în perioada menționată însă datorează, de asemenea, contribuția de asigurări de sănătate la aceeași bază lunară de calcul, respectiv salariul de bază minim brut pe țară.

Potrivit proiectului de lege, amnistia se aplică pentru contribuțiile de sănătate neachitate până la data intrării în vigoare a actului normativ.

Potrivit unei analize realizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în anul 2012, peste 3,59 milioane persoane au obținut venituri lunare sub nivelul salariului minim brut pe țară, respectiv 700 lei, iar contribuția de sănătate aferentă anului 2012 se ridică la 1,7 miliarde de lei. Analiza ANAF a inclus peste 9,54 milioane de contribuabili.

Pentru anii fiscali 2013-2015, ANAF precizează că nu sunt încă date disponibile nici cu privire la numărul contribuabililor care realizează venituri lunare sub 700 lei și nici la cuantumul contribuției datorate.

'Se propune anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014 și neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi. De asemenea, se propune ca pentru acceași perioadă organul fiscal să nu mai emită decizie de impunere', se precizează în expunerea de motive care însoțește proiectul citat.

Prevederile se aplică și pe parcusul anului 2015, iar persoanele cărora li se anulează obligațiile neachitate sau nu li se stabilesc obligații de plată își păstrează calitatea de asigurat.

'Măsurile de anulare mai sus propuse asigură premisele menținerii în activitate a unor contribuabili pentru care au fost stabilite obligații fiscale de natura celor ce fac obiectul prezentei legi în cuantum mare și prin recuperarea cărora s-ar putea ajunge intrarea în insolveță/faliment a contribuabililor în cauză cu consecințe sociale și economice negative. De asemenea sunt evitate multitudinea de litigii care pot fi costisitoare atât pentru contribuabilii contestatori cât și pentru organele fiscale.

Totodată, măsurile propuse sunt de natură a corecta unele inechități pentru trecut, însă pentru viitor, situațiile ce au generat astfel de inechități trebuie înlăturate prin clarificarea legislației (modificarea și completarea Codului fiscal, Codului muncii, Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, etc.)', precizează nota de fundamentare.

Anularea obligațiilor fiscale se va efectua din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale care se comunică contribuabilului.

Procedura de aplicare a legii se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (Agerpres)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri