anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 11.07.2020

LABORATORUL DE ANALIZE

Amurgul despoţilor

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +
 Amurgul despoţilor vine întotdeauna prea târziu, indiferent de tipul ideologiei şi regimului, de continent sau de epocă.

Sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai delimitează o perioadă încărcată de semnificaţii politice, şi nu doar pentru că 1 Mai s-a transformat de multă vreme dintr-o sărbătoare a mişcării de stânga într-una a întregii societăţi. În interval de câteva zile, în 1945, şi-au găsit moartea mulţi dintre cei vinovaţi de izbucnirea şi de crimele săvârşite pe durata celui de-al doilea război mondial. Justiţie sumară urmată de execuţie, în cazul italian; sinucidere în cel german, în condiţiile în care regimul avea să reziste, nominal, încă vreo câteva zile.

Nu voi aborda aici tema distincţiilor care trebuie sau nu făcute între cele două regimuri, între ideologiile care i-au animat sau între Mussolini şi Hitler, ca patroni ai celor două guvernări despotice. Mi se pare important că în Europa şi în lume se discută despre crimele din acei ani, că istoricii şi alţi specialişti au (sper şi cred) suficientă energie şi suficient curaj pentru a cerceta şi a formula concluzii întemeiate. Mă interesează, aici, doar să constat că sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai 1945 au fost primele zile cu adevărat rele pentru fascism şi nazism. Din fericire, nu aveau să fie şi ultimele.
Sfârşitul lui Hitler şi al Evei Braun, se ştie, a venit pe 30 aprilie 1945, iar despre semnificaţia acestei date nu mai este cazul să discutăm. O zi mai târziu s-au sinucis Joseph şi Magda Goebbels, nu înainte ca aceasta din urmă să-şi otrăvească cei şase copii. O ultimă crimă din partea unui om care, prin inovaţiile sale în domeniul propagandei, avea să continue să facă mult rău şi după moarte. Ar fi fost, oare, preferabil ca Goebbels să compară în faţa tribunalului de la Nürnberg? Merită să reflectăm asupra acestei întrebări, după cum ne putem întreba dacă trebuie să regretăm că, după judecată, Hermann Göring s-a sustras şi el execuţiei. Probabil că nu. Prea puţini dintre susţinătorii postbelici - puţini, la rândul lor - ai nazismului şi-au găsit modele în „demnitatea” sau „eroismul” lui Goebbels.
Iar la sud de Alpi, în aceeaşi perioadă, italienii se răzbunau pe Duce şi pe ultimii săi apropiaţi. „Trăiască Mussolini! Trăiască socialismul!” sunt ultimele cuvinte rostite în faţa plutonului de execuţie de Nicola Bombacci, fost socialist şi membru fondator al Partidului Comunist Italian, care s-a alăturat taberei fasciste fără a se înscrie oficial în partid. A făcut-o din prietenie pentru Mussolini, din oportunism, sau credea într-adevăr că revoluţia fascistă şi cea bolşevică reprezintă, în fond, un unic proiect? Nu mai interesează pe nimeni. A fost acest slogan final expresia convingerii sale în identitatea fascism-socialism? Iată o temă ce nu mai interesează, astăzi, pe nimeni, dacă îi exceptăm pe cercetătorii politicii primei jumătăţi de secol XX în Italia.
La 28 aprilie, la Dongo (în Lombardia, pe malul lacului Como) alături de Bombacci sfârşesc alţi cincisprezece exponenţi ai regimului fascist. Soarta profesorului Goffredo Coppola, filolog şi papirolog, proeminent intelectual fascist şi rector al Universităţii din Bologna, este aceeaşi, în formă şi în fond, cu cea a oportunistului Marcello Petacci. Cât despre sora acestuia din urmă, Claretta, ea avea să-l însoţească pe Mussolini în moarte, în aceeaşi zi, la Mezzegra. Expuse la scurt timp după aceea oprobriului public, cele optsprezece trupuri neînsufleţite au oferit o înfiorătoare imagine a sfârşitului unui regim dezastruos şi criminal.
Amurgul despoţilor vine întotdeauna prea târziu, indiferent de tipul ideologiei şi regimului, de continent sau de epocă. Judecata publică sumară, atunci când se ajunge la aşa ceva, nu lasă urme care să afecteze iremediabil noul regim. Doliul interior faţă de vechiul despot este arareori un obstacol în calea eforturilor de a dobândi o poziţie mai bună în noul regim. Când, pe de altă parte, se ajunge la un adevărat proces al sistemului, aşa cum s-a întâmplat cu Germania hitleristă, oamenilor afectaţi ani de zile (uneori, decenii întregi) de propaganda puterii despotice li se dă cu adevărat şansa de a vedea un tablou mai amplu, mai detaliat, deşi niciodată întreg.
Prea târziu, de cele mai multe ori - dar, până la urmă, ziua socotelilor vine. Ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai 1945 a fost reprodus de nenumărate ori după aceea, pe mai toate continentele. Sunt destui despoţii care sfârşesc liniştiţi în propriile palate şi sunt conduşi pe ultimul drum sub privirile întristate ale liderilor democratici străini. Sfârşitul lui Hitler, Mussolini şi al acoliţilor lor - şi, din fericire, şi al altor dictatori brutali - poate constitui un binevenit avertisment.
 
 
Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Binele propriu şi răul altora

Nicolae GRECU

Binele propriu şi răul altora

La fel ca predecesoarea sa de acum 46 de ani, Politehnica actuală nu vrea degringolada unei glorii de altădată, ci propria-i salvare.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

Autorul continuă relatarea, începută în episodul trecut, a unui eveniment istoric unic, la care a avut şansa să participe, ca martor: luarea cu asalt, de către manifestanţi, a sediului central al Securităţii din fosta Germanie comunistă (RDG).

Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

pr. Constantin STURZU

Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

Poate un creştin, în lume fiind, să ajungă la măsura sfinţeniei? Desigur, nimic nu-l împiedică. Mărturie ne sunt sinaxarele şi nu numai. Dar cineva care trăieşte în păcate grele poate săvârşi fapte comparabile cu cele ale unui pustnic care trăieşte în rugăciune şi în asceză aspră? Greu de închipuit aşa ceva. 

Nostalgii

Alexandru CĂLINESCU

Nostalgii

Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

pulspulspuls

Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

Pentru că ieri am rămas restanţi în ce priveşte votul din forul de conducere al filialei în privinţa desemnării noului candidat la premărie, în persoana madamei cu Camelii, haideţi să vă amărâm olecuţă sâmbăta de dimineaţă cu chestiuni sălcii ale politichiei. 

Caricatura zilei

Probleme între frați

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.