anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 29.03.2023

ANAF pune lupa și pe averile din străinătate ale românilor. Sunt verificate și rudele

GALERIE
anaf, control, avere, strainatate
  • anaf, control, avere, strainatate
- +

ANAF a publicat în dezbatere un proiect de ordin al preşedintelui instituției privind persoanele fizice cu averi mari. Documentul stabileşte cum va estima ANAF averile mari ale românilor, iar aceştia vor primi notificări.

Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF va stabili cine face parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari. Cei trecuţi în lista grupului anterior menţionat şi soţii, soţiile, rudele, afinii acestora până la gradul al doilea vor face parte din grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari.În document, persoana cu avere mare este definită ca fiind „persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în România, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Naţională a României, pe baza datelor deţinute/obţinute de ANAF, în conformitate cu dispoziţiile legale”.

Estimările cu privire la averea deţinută de persoanele fizice sunt realizate pe baza datelor şi informaţiilor deţinute sau obţinute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu privire la următoarele elemente:

bunuri imobile - deţinerile de proprietăţi imobiliare, rezultate din declaraţiile informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, a informaţiilor din declaraţii de avere sau obţinute în baza protocoalelor de schimb de informaţii încheiate de ANAF cu unităţile deţinătoare;

bunuri mobile;

active financiare;

Este necesar ca, pe lângă tratamentul fiscal coercitiv reprezentat de control, ANAF să aplice tratamente alternative în scopul creşterii conformării fiscale voluntare”, arată documentul.Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani, prin introducerea eventualelor noi persoane fizice cu averi mari, şi o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu.Concomitent cu actualizarea grupului de persoane fizice cu averi mari se actualizează şi grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari, se mai arată în proiect.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Lucian DÎRDALA

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.

opinii

De ce scriu?

Florin CÎNTIC

De ce scriu?

Cum, dintr-un scrupul arhivistic, mi-am numerotat textele trimise săptămânal Ziarului de Iaşi, am descoperit că acesta este cu numărul 500. Astfel încât aş face o scurtă pauză de respiraţie faţă de tematica obişnuită a rubricii mele.

Meditaţie despre europubelă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis şi europubelă, cum îi spune mai simandicos lăzii de gunoi, am putea spune că este pântecele răsturnat al unui cetăţean european. Asemănările sunt frapante. 

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Alex VASILIU

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Nu mai trebuie demonstrat că forţa de comunicare, convingere şi impresionare a imaginii plasează sunetul pe locul al doilea, mai ales acum, în epoca civilizaţiei ecranelor omniprezente. Apariţia televiziunii, cu multe decenii în urmă, a însemnat pentru unii ignorarea relevanţei radioului, însă timpul a demonstrat că „arma clasică”, aparent simplă, numită microfon, poate învinge deseori în lupta pentru captarea interesului public. Dacă este folosită inteligent, inspirat, cu grijă pentru cultivarea valorii, cu harul comunicării. Şi în cazul radioului, „reclama este sufletul comerţului”. 

pulspulspuls

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Apăi, dragilor, om fi având noi nişte anişori adunaţi pe creştet, dar când vezi asemenea năzdrăvănii zău că îţi vine, ca-n tinereţe, să-ţi faci bocceluţa şi s-o tai unde-i vedea cu ochii: Canada, Anglitera, chiar şi Congo, zău aşa, numai Iaşi şi Românica nu.

Caricatura zilei

România - Belarus

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.