anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 30.09.2022

ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania

GALERIE
fonduri-europene
  • fonduri-europene
- +

Mai multe judeţe şi oraşe din Nord-Vestul ţării se laudă că sunt campioane la accesarea fondurilor europene. Cine are însă dreptate? Să fie Clujul, Bihorul, Bistriţa-Năsăud, Sălaj sau Maramureş?

Ca să stabilim un câştigător, am realizat o evaluare a datelor publicate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu privire la contractele semnate şi finanţate din bani europeni până la 31 martie 2022.

Datorită fondurilor europene, mulţi români sunt conectaţi la infrastructura de apă, la cea de internet sau transport, beneficiază de o educaţie mai bună în şcoli, de asistenţă şi tratamente medicale în spitale sau de noi calificări pe piaţa muncii.

Tot datorită banilor europeni, mulţi oameni lucrează, inovează sau îşi încep propria afacere.

Din punct de vedere al fondurilor europene accesate, raportat la populaţie, pe primul loc în Regiunea NV se află Clujul, urmat de Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud la diferenţe mici, în timp ce Bihorul se situează pe locul patru la un decalaj mare faţă de primele trei, deşi Oradea şi Bihorul sunt date frecvent exemple de bune practici. 

Cititi materialul integral pe presshub.ro

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce câştigă extrema dreaptă

Pavel LUCESCU

De ce câştigă extrema dreaptă

Tot mai mulţi din aşa-zisa lume civilizată strigă tot mai strident că vor o schimbare. Deocamdată nici ei nu ştiu cum şi către ce. Dar, ca de atâtea ori în istorie, se vor găsi mereu politicieni care vor ştii să călărească valul şi să ne vândă cu succes o nouă rundă de iluzii.

opinii

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

George PLEȘU

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

Săptămâna trecută a fost lansată, fără prea mare tam-tam mediatic, dar cu reacţii bune în online, platforma orasulcreatorilor.com. În spatele ei sunt oameni din echipa care a realizat logo-ul Iaşului, care de data aceasta au invitat pentru consultări mai largi o serie de tineri implicaţi în industriile creative locale, în timp ce site-ul era încă în perioada de teste.

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

pulspulspuls

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Iată, dacă mai era nevoie, stimaţi telespectatori, dovada că şi în politichie este valabilă vorba aia că aşchia nu sare departe de trunchi şi unde altundeva puteam vedea mai bine o asemenea confirmare decât în familia fostului deputat Rachetă Patriot, hahalera universitară care a făcut de râs oraşul în ţară şi nu numai cu iniţiativa legii privind pensiile speciale, dar mai ales prin nenumăratele declaraţii şovine, patriotarde şi pompoase de tip vadimist. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.