Citiți versiunea integrală a Ziarului de Sănătate, numărul 34

Aceasta spune că, recent, în cadrul Societății Studenților Mediciniști, a avut loc selecția noilor voluntari care vor activa în departamentul de medicină de urgență. Acești studenți vor avea oportunitatea de a se alătura echipelor din unitatea de primiri urgențe (UPU) în calitate de voluntari, suplimentar față de gărzile obligatorii din programul lor. Cei care dovedesc abilități și competențe necesare vor putea participa și la misiuni alături de echipajele SMURD, inclusiv pe ambulanțe, o practică inițiată în urmă cu peste 15 ani.

Primul exemplu al acestui model este dr. Paul Nedelea, care a început ca student voluntar în anul trei și, ulterior, a devenit primul doctor în medicină de urgență din România. Astăzi el este șef de lucrări și cadru didactic. Astfel, tradiția continuă, iar mulți studenți își doresc să facă mai mult decât cerințele curriculare.

„Mulți dintre tinerii absolvenți aleg medicina de urgență la rezidențiat, chiar dacă ar putea opta pentru specialități mai dorite sau cu un program mai relaxat. Aceasta este o specialitate care necesită dedicare totală, atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic. Este o muncă ce implică ture de noapte, lucrul în weekenduri și chiar în sărbători, precum Crăciunul și Paștele. Totuși, nu înseamnă că medicii de urgență nu au timp pentru dezvoltare personală sau pentru familie. Programul de ture de 12 ore, cu pauze de 24 sau 48 de ore, oferă zile libere în care rezidenții pot să se dedice altor activități, precum pasiunile personale sau timpul cu familia. Mulți dintre rezidenți își dezvoltă pasiuni în domenii precum IT-ul, lucrează în domenii complementare, cum ar fi îngrijirile paliative, sau își petrec timpul liber călătorind. De asemenea, multe dintre persoanele din generațiile anterioare au reușit să concilieze viața personală cu carierele lor de succes, formând familii fericite și având copii care au crescut sau care sunt la facultate. Medicina de urgență nu este o specialitate care presupune renunțarea la viața personală; dimpotrivă, cei care au ales acest drum au demonstrat că este posibil să ai atât o carieră împlinită, cât și o viață personală satisfăcătoare”, a precizat prof.dr. Diana Cimpoeșu.

Rezidenții în medicină de urgență au nevoie de o reziliență psihologică solidă

Prof. dr. Diana Cimpoeșu subliniază că pentru a fi medic rezident în medicină de urgență este necesară nu doar o pregătire intelectuală solidă, ci și o bună condiție fizică. Activitatea zilnică implică rezistență fizică și un ritm intens, atât în spital, cât și în pre-spital. Aceasta spune că, în pre-spital, medicii trebuie să fie pregătiți să urce dealuri, să transporte echipamente grele sau să urce scări în blocuri fără lift, toate acestea în situații care cer intervenții rapide și eficiente.

De exemplu, în cazul unei resuscitări la etajele superioare ale unui imobil, echipa trebuie să transporte defibrilatorul, trusele medicale și alte echipamente esențiale, uneori chiar pe distanțe mari. Mai mult, atunci când pacientul trebuie evacuat, medicul, alături de paramedici, asistenți sau voluntari, se implică activ în manipularea tărgii și asigurarea transportului sigur al pacientului. De asemenea, în misiunile aeriene, unde echipa medicală este formată dintr-un medic, un asistent și doi piloți, toți membrii contribuie activ, atât la manipularea pacientului, cât și la desfășurarea intervenției.

Medicul șef UPU-SMURD Iași a mai precizat că medicii rezidenți în medicina de urgență trebuie să dispună nu doar de o bună condiție fizică, ci și de o reziliență psihologică solidă. Intervențiile lor nu țin cont de vreme sau de locație, fie că e ploaie, gheață sau ninsoare, aceștia trebuie să ajungă în zone greu accesibile, în case modeste sau în situații critice desfășurate direct în mijlocul străzii, printre oameni emoționați și agitați. În astfel de situații, se cere mai mult decât forță fizică.

Medicul subliniază că este necesar să aibă un control interior puternic, să fie stăpâni pe sine și să știe să gestioneze conflictele. Spre deosebire de alte specialități, unde pacienții vin programați și atmosfera este mai calmă, acesta spue că, în medicina de urgență echipa medicală se confruntă adesea cu așteptări ridicate și presiune intensă, mai ales în cazuri de stop cardiac sau arsuri grave.

„Anul ăsta, în România a terminat o generație bogată și foarte bună de rezidenți. Rata de reușită la examen a fost cea mai mare din ultimii cinci ani. Eu, fiind președintele Comisiei Naționale, am văzut rezidenții din aproape toate centrele cu specialitatea în medicină de urgență. Examenul s-a desfășurat în centrele principale din București și Târgu Mureș, reunind 130 de candidați, marea majoritate absolvenți din această generație. Iașul a avut top trei la acest examen. Șefa rezidenților a obținut și cea mai mare notă pe țară, peste 9,90, ceea ce înseamnă că sunt bine pregătiți. De asemenea, anul acesta, patru dintre rezidenții noștri au mers în Franța pentru stagii, doi dintre ei întorcându-se acasă, iar ceilalți doi rămânând acolo. S-au adaptat rapid, pentru că, deși pot exista mici diferențe, cum ar fi protocoalele locale sau aparatura folosită, în general, modul de lucru este similar în întreaga Europă, indiferent că vorbim despre Marea Britanie, Franța sau Belgia. Dintre cei care s-au întors, unul a avut o experiență în Franța similară cu cea din România, fiind foarte mulțumit, în timp ce celălalt a avut așteptări mai mari, dar nu a fost lăsat să participe activ la tratamente, așa cum o face la noi. La noi, rezidenții nu doar că observă, ci sunt direct implicați în îngrijirea pacientului de la început până la sfârșit, fie că este vorba despre internare, trimiterea pacientului acasă sau transferul către un alt spital”, a subliniat prof.dr. Diana Cimpoeșu.

Prima generație de rezidenți, acum 31 de ani

Medicul subliniază că, la Iași, mai mult de 50% dintre rezidenții în medicina de urgență sunt femei, dar există și mulți bărbați în domeniu. În ceea ce privește atractivitatea medicinei de urgență, aceasta a subliniat că Iașul a fost întotdeauna un centru în care medicina de urgență a fost bine apreciată și că locurile au fost întotdeauna ocupate, chiar dacă în alte locuri din țară există o reticență din cauza caracterului solicitant al specialității.

Acesta spune că medicina de urgență este o specialitate în care nu există loc pentru „chiul”. Rezidenții sunt obligați să fie prezenți de la început până la sfârșit, iar turele sunt fixe, ceea ce face imposibil să ocolești responsabilitățile. Dacă cineva nu poate îndeplini o tură din diverse motive, trebuie să găsească imediat un înlocuitor. Prof. dr. Diana Cimpoeșu a explicat că medicina de urgență se bazează pe o echipă solidă, în care membrii se susțin reciproc.

„Este esențial să fii pasionat de ceea ce faci, mai ales în domeniul medicinei de urgență, deoarece există momente dificile în care simți că vrei să renunți și, în acele clipe, ai tendința de a da vina pe specialitate pentru greutățile din viața personală sau profesională. Chiar și printre rezidenți, există persoane care, după un an sau doi, aleg să schimbe specialitatea pentru că medicina de urgență li s-a părut prea solicitantă. Acest lucru se întâmplă, deși în timpul studiilor, încercăm să le oferim o imagine cât mai clară a ceea ce presupune să fii medic de urgență. De asemenea, interacționăm foarte mult cu tinerii, mergând în școli și licee, unde aceștia participă la cursuri de resuscitare, iar acest contact le formează o imagine despre această profesie”, a declarat medicul.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu face parte din prima generație de rezidenți care a ales specialitatea de medicină de urgență, în urmă cu 31 de ani, atunci când aceasta abia începea să fie recunoscută ca opțiune profesională. La acea vreme, foarte puțini știau despre acest domeniu, iar dintre cei șase rezidenți care au ales Iașul, majoritatea nu aveau informații clare despre ce presupune medicina de urgență. Specialitatea era încă în formare, iar rezidenții aveau un program de învățământ care includea module de medicină internă, cardiologie, chirurgie, ortopedie, dar nu și anestezie și terapie intensivă, o ramură pe care au învățat-o ulterior, pe parcursul unui an. Aceasta din urmă nu era predată la vremea respectivă studenților, fiind introdusă mai târziu.

„Primul caz de resuscitare pe care l-am văzut și la care am lucrat a fost un tânăr internat la Spitalul de Psihiatrie, care a suferit o embolie pulmonară. Pacientul avea o medicație care îl predispunea la acest risc și, în plus, era supraponderal. Am stat mult peste program, încercând să facem tot ce se putea, dar, până la urmă, medicul primar sub al cărui coordonare lucram mi-a spus că nu mai putem face nimic. M-am dus acasă și am plâns. Aceasta a fost o lecție dureroasă de empatie, dar cred că fiecare rezident care trăiește o asemenea experiență simte aceeași tristețe. Până atunci, făcuserăm gărzi, dar nu avusesem o astfel de situație. La vremea respectivă eram puțini rezidenți și extrem de prețioși pentru gărzi, în timp ce acum sunt mulți și toți își doresc să aibă cazuri grave, pentru că vor să învețe. De asemenea, prima generație de rezidenți am avut-o atunci când eram proaspăt specialist, în 1997. Tocmai obținusem specialitatea și luasem un post la Iași. Primii mei rezidenți erau colegii de anul trei, adică aveau cu doi ani mai puțin decât mine. Era o perioadă dificilă, dar încercam să le transmit tot ce știam eu atunci”, a declarat medicul.

Simona Huzum voia să facă inițial inginerie de mediu

Simona Huzum este o proaspătă specialistă în medicina de urgență, o specialitate pe care a ales-o dintr-o motivație puternică. Ea a fost martora unui accident rutier, iar rapiditatea cu care s-a intervenit în acel moment i-a determinat să își spună: „eu asta vreau să fac”. Deși avea o pregătire de bază în ingineria de mediu, în timp și-a dat seama că nu vrea să petreacă tot timpul într-un birou acordând autorizații. A dorit să ajute oamenii și această dorință a fost ceea ce a motivat-o să studieze și să aleagă medicina de urgență. A lucrat șase ani în paralel cu rezidențiatul, fiind convinsă că nu ar fi putut să facă altceva. Dacă nu ar fi existat locuri în medicina de urgență, aceasta spune că ar fi considerat ca opțiune neonatologia.

„Am început să iau cărțile în brațe și să le studiez. Am înțeles unele lucruri, dar nu totul. Cred că este un proces destul de comun să nu înțelegi tot ce înveți, pentru că nu te-ai întâlnit cu acele informații în timpul studenției și, brusc, ajungi într-o situație în care trebuie să le înveți. De obicei, nu te vei mai lovi de acele informații exact așa cum le înveți pentru examen, dar trebuie să le înmagazinezi pentru a trece examenul. Am învățat serios cam 5-6 luni. Aveam un program de la dimineața până la ora 16-17, cu mici excepții, pentru că lucram în paralel. A fost destul de greu să învăț în timpul studenției”, a explicat Simona.

Pentru Simona, prima gardă a fost extrem de emoționantă. A preluat un pacient destul de grav spre finalul gărzii, la ora 7.00, iar resuscitarea a durat 45 de minute. Momentul în care pacientul și-a reluat circulația spontană a fost cu adevărat impresionant. Acesta a fost dus în sala de coronarografie, iar la câteva ore distanță, a aflat că pacientul este bine și că prognosticul său era favorabil. De asemenea, ea povestește că, recent, a avut un alt caz marcat-o. Un bărbat tânăr, în vârstă de 37 de ani, cu doar doi ani mai în vârstă decât ea, care a trecut printr-o situație critică. Pacientul a suferit un stop cardiorespirator într-un loc public, iar intervenția promptă a prietenului său, care i-a aplicat compresiuni toracice, a fost esențială. Aceasta spune că pacientul și-a revenit și chiar a vizitat recent echipa medicală.

„Gestionarea stresului este o provocare, mai ales în situații critice, dar încerc mereu să învăț și să devin mai bună de la un caz la altul, inclusiv în modul în care îmi gestionez propriile emoții. Fiind o persoană foarte emotivă, mă străduiesc să-mi controlez mai bine reacțiile. De asemenea, când vine vorba de un viitor medic rezident, cred că abilitățile de comunicare și implicarea sunt esențiale, indiferent de specialitate. Este o specialitate intensă, care necesită dedicație și dorința de a învăța în permanență”, a precizat Simona.

Referitor la sistemul medical din România, aceasta subliniază că schimbările reale ar trebui să înceapă de la bază, nu de la vârf, iar ca o primă schimbare ar putea fi chiar atitudinea față de personalul medical. De asemenea, în ceea ce privește structura și resursele, acesta spune că sistemul medical are multe nevoi neacoperite. De exemplu, de multe ori, situația de pe hârtie nu reflectă realitatea din teren, astfel, pe hârtie poate scrie că există zece ventilatoare, dar, în practică, doar opt sunt funcționale.

Ana Rădeanu a început ca voluntar la Urgențe

Ana Rădeanu, medic rezident în medicină de urgență în anul doi, a știut încă din timpul facultății că își dorește această specializare. Pregătirea sa pentru examenul de rezidențiat a început din anul șase, având deja o direcție clară, inspirată de activitatea sa ca voluntar în cadrul unității de primiri urgențe. Pentru ea, voluntariatul a început încă din anul doi de facultate, iar în paralel cu orele de curs și laboratoarele din anul șase, Ana s-a pregătit intens pentru rezidențiat. Pe parcursul verii, și-a finalizat lucrarea de licență, susținută în luna septembrie, după care s-a dedicat învățării zilnice pentru examen. Eforturile i-au fost răsplătite cu punctajul dorit, reușind astfel să-și împlinească visul de a deveni medic rezident în medicină de urgență. De asemenea, împreună cu colegii săi, Bruno Farțade și Bianca Dobrișan, și ei rezidenți în medicină de urgență, Ana a contribuit la implementarea Departamentului de medicină de urgență pentru studenți în cadrul Societății Studenților Mediciniști din Iași.

„Când am început voluntariatul, nu știam că asta îmi voi dori să fac. Inițial, visam să devin neurochirurg. Ce m-a atras a fost deschiderea extraordinară a personalului din UPU. Medicii, asistenții, toți erau dornici să ne învețe, să ne arate cum funcționează lucrurile. Știam clar ce presupune munca unui medic și a unui asistent, iar ceea ce m-a atras cel mai mult a fost sentimentul că pot ajuta pacienți critici. Pe de altă parte, mi-a plăcut ideea că fiecare zi este diferită. Nu merg într-o clinică unde să prescriu aceleași medicamente pentru aceeași pacienți. Necunoscutul fiecărei gărzi mă motivează și îmi oferă provocări noi”, a declarat Ana.

Prima gardă a Anei Rădeanu ca medic rezident a fost într-o unitate unde sunt tratați pacienții cu traumatisme ușoare și consulturi chirurgicale, cunoscută ca fiind „camera verde”. În timpul acestei gărzi, Ana i-au fost prezentate datoriile și responsabilitățile sale ca rezident și cu modul corect de a interacționa cu pacienții și colegii. Aceasta povestește că unul dintre cazurile care a avut un impact puternic asupra sa a fost cel al unei fetițe de 53 de zile, născută prematur la 23 de săptămâni. Ana a preluat-o de la un elicopter care a adus-o din județul Botoșani și a transportat-o către Spitalul de Copii, secția ATI, pentru tratament, având o ischemie de membru. Ana a descris acest caz ca fiind extrem de copleșitor, mai ales având în vedere că nu era obișnuită să lucreze cu pacienți pediatrici și că acest tip de urgență presupunea o abordare diferită față de cele cu care era familiarizată.

„Îndrumătoarea noastră are un principiu foarte bun, dacă una dintre noi face o manevră, trebuie să chemăm toți colegii să observe. Acest lucru este important pentru că trebuie să învățăm să lucrăm sub presiune. De exemplu, dacă trebuie să intubezi un pacient într-un loc public și toată lumea se uită, nu trebuie să te lași copleșit de emoții. Așa învățăm să gestionăm stresul. De asemenea, fiecare pacient pe care reușesc să-l ajut, fiecare succes din acest domeniu, îmi aduce o mare satisfacție. Simt că am adus un aport benefic în viața acelei persoane și asta este o realizare semnificativă pentru mine”, explică tânăra.

Referitor la sistemul medical din România, aceasta subliniază că ar trebui să se creeze mai mult spațiu pentru activitățile medicale, având în vedere că, deși sunt mulți medici, numărul pacienților este extrem de mare. În prezent, medicii lucrează într-un spațiu limitat, iar numărul de locuri disponibile nu corespunde cu volumul de pacienți care trebuie tratați. Ana spune că gravitatea cazurilor este tot mai crescută, iar pentru a gestiona această situație ar trebui găsite soluții care să permită îmbunătățirea condițiilor de lucru și să asigure o mai bună gestionare a resurselor disponibile.

Alexandra Haută a vrut mereu să salveze vieți

Alexandra Haută este medic specialist rezident în anul cinci și își desfășoară activitatea în cadrul departamentului UPU SMURD Iași. Ea consideră că examenul de rezidențiat a fost cel mai important examen pe care urma să-l susțină după terminarea facultății, iar această presiune a avut un impact semnificativ asupra ei. Cu toate acestea, s-a concentrat intens pentru că își dorea foarte mult să urmeze specialitatea medicină de urgență. Timp de aproximativ trei luni înainte de examen, și-a dedicat toată energia învățării materiei necesare pentru a se pregăti pentru examenul de rezidențiat.

„Visul meu de a lucra în medicina de urgență a început încă din perioada studenției și chiar înainte de aceasta. Mi se pare că această specialitate mi se potrivește foarte bine, pentru că am oportunitatea să contribui la salvarea vieților. Pentru mine, prima gardă a fost un moment emoționant, deoarece eram la început și orice început aduce o doză de emoție mai mare decât în mod normal. Îmi amintesc destul de clar toate cazurile din acea perioadă, și cred că fiecare caz mai dificil rămâne întipărit în memoria mea”, a explicat Alexandra.

Alexandra povestește că unul dintre cazurile care a marcat-o s-a întâmplat recent, când a intervenit pe mașina de terapie intensivă. Era vorba despre o pacientă însărcinată la 28 de săptămâni, care a suferit o naștere prematură. Echipa a transportat nou-născutul prematur la spital, iar intervenția a fost cu atât mai emoționantă, având în vedere fragilitatea copilului, dar, până la urmă, cazul s-a încheiat cu un final fericit. În ceea ce privește gestionarea presiunii și stresului, Alexandra subliniază faptul că simulările și cazurile pe care le întâlnește în mod frecvent sunt esențiale pentru a învăța să își controleze emoțiile. De asemenea, consideră că prioritatea în astfel de situații este pacientul, iar concentrarea pe gestionarea cazului contribuie la diminuarea propriilor emoții.

„Consider că viitorii rezidenți trebuie să fie dornici de muncă și să își adune cât mai multe informații de la colegii cu mai multă experiență. Este foarte important să fii un bun coleg și să înțelegi că medicina nu se face singur, ci în echipă”, a precizat aceasta.

Începând din 1999, medicina de urgență din România a evoluat semnificativ, adaptându-se cerințelor europene, iar în prezent, rezidențiatul în această specialitate durează cinci ani. România a fost una dintre primele țări din Europa care a implementat această specialitate, iar curricula europeană a fost tradusă și folosită de rezidenți. În plus, principalul manual folosit în formarea lor este manualul american, „Manualul Judith E. Tintinalli pentru medicina de urgență”, utilizat de toți rezidenții din Europa, alături de ghidurile europene pe patologii. Astfel, datorită acestei formări, prof. dr. Diana Cimpoeșu  spune că rezidenții din România sunt bine conectați la ceea ce se întâmplă în domeniu la nivel european.

 

Publicitate și alte recomandări video