ANALIZĂ: Oraș mare, bucurii mici. În loc de cupe europene, pe care orașul le-ar merita, sărbătorim salvarea de la retrogradare

miercuri, 15 mai 2024, 03:01
3 MIN
 ANALIZĂ: Oraș mare, bucurii mici. În loc de cupe europene, pe care orașul le-ar merita, sărbătorim salvarea de la retrogradare

Nu descoperim America atunci când spunem că, în condițiile unei secete profunde în domeniul sportiv, un oraș de talia Iașului a ajuns să se bucure excesiv pentru rezultate care ar trebui să fie banale, prezența în prima ligă. Mai ales că „performanțele” sunt obținute cu bani mulți, milioane de euro cheltuiți din buzunarele ieșenilor. Bani care ar trebui ca, pe baza unui management performant, generator de venituri și din surse proprii, să ducă Iașul în Europa, conform pretențiilor unui oraș cu ștaif al României.

La fotbal, există un alibi pentru cei care consideră că menținerea pe prima scenă poate fi motiv de satisfacție, concurența ridicată. În eșalonul de elită sunt câteva forțe, trupe de mare tradiție, apoi un sfert din cele 16 echipe de primă ligă sunt în pericol de retrogradare, iar în sistemul divizionar vor fi 138 de echipe.

 

Brăila și Bistrița în lupta pentru cupe europene, Iașul sărbătorește promovarea…

 

La celelalte sporturi, euforia excesivă nu are însă scuze. La handbal feminin, promovarea CSM Iași 2020, care a dus Iașul în primele 14 cluburi dintre cele doar 34 existente în România ar trebui să fie un lucru care să nu se distingă prin nimic. Nu de trecut în cartea de istorie a sportului ieșean, cum încearcă unii exaltați să o facă. Urcarea din ultima divizie în prima era absolut normală din mai multe considerente: concurența foarte slabă, bugetul uriaș al CSM 2020, ajutorul dat de Federația Română de Handbal, care a dat turneul de promovare Iașului. Asta ca să nu mai vorbim de gradul uriaș de noroc avut de ieșence în meciurile decisive cu CSM Galați și Activ Ploiești.

Iar tabloul e complet dacă amintim că în perioada în care Iașul credea că a făcut o gaură în cer cu promovarea la handbal feminin, orașe precum Brăila sau Bistrița luptau pentru trofee europene…

Și mai grav e la handbal masculin, unde Politehnica are, mereu, zero șanse de a promova într-un peisaj cenușiu, care conține 28 de cluburi, jumătate dintre ele în prima ligă.

 

Nimeni nu vrea să promoveze la baschet!

 

Cam pe aceleași coordonate, a supralicitării unei promovări banale, se merge și la baschet masculin, care, în mod normal, nu are cum să rateze în această săptămână părăsirea ultimei divizii. Vineri, sâmbătă și duminică, Politehnica va juca la Târgoviște în Final Four-ul ultimului eșalon, alături de Steaua București, Agronomia București și Universitatea Cluj-Napoca.

După cum v-am informat, exceptând Steaua, nicio echipă din eșalonul în care Poli a evoluat nu a vrut să promoveze, astfel că Iași are șanse uriașe de a urca în prima divizie. Acolo unde evoluează mai mult de jumătate dintre cluburile din România, adică 18 din 31!

În prima zi a turneului, Politehnica va întâlni Agronomia, de la ora 19:30, sâmbătă, de la acceași oră, se va confrunta cu Steaua, iar duminică, de la ora 14:00, cu U Cluj.

În ce privește baschetul feminin, lucrurile sunt jenante. Poli a încheiat sezonul pe ultimul loc în ultima divizie, într-un peisaj arid, care cuprinde în toată țara doar 16 cluburi, opt în prima ligă.

 

Cum e la celelalte sporturi?

 

Concurență care stârnește zâmbete este și la rugby. La rugby masculin, Poli evoluează în ultima ligă, care conține 10 cluburi, în timp ce prima divizie are șase formații. La rugby feminin, Iașul a obținut numeroase titluri de campioană națională în condițiile în care s-a luptat cu doar trei cluburi. În ciuda tabloului amintit și a faptului că meciurile cu balonul oval mai atrag o sută-două de spectatori, deși intrarea e liberă, și aici sunt multe voci care, pentru a justifica sutele de mii de euro de bani publici băgați în Politehnica Ovalia, supralicitează foarte mult rezultatele amintite.

Singurul sport de echipă cu priză scutit de exaltări în oraș este voleiul. Asta însă doar pentru că Iașul nu mai există la seniori. Capitala Moldovei nu a fost în stare să mențină în viață nici măcar singurul sport de echipă care a adus titluri de campioană națională în oraș, volei feminin, în timp ce amintirile legate de voleiul masculin se pierd în negura vremii.

Trăgând linie, Iașul este un oraș foarte mare, cu bucurii sportive foarte mici.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii