anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Anchetă finalizată în dosarul Colectiv

GALERIE
colectiv
  • colectiv
- +

Parchetul General a finalizat ancheta în dosarul Colectiv, mai multe persoane, printre care şi acţionarii clubului, urmând să fie trimise în judecată pentru omor din culpă, procurorii menţionând că "în indolenţa vecină cu intenţia au impus condiţii pentru atragerea unui public numeros".

"În indolenţa vecină cu intenţia, la organizarea spectacolelor, prin clauze contractuale inculpaţii au impus repetat condiţii de atragere a unui public cât mai numeros în beneficiul propriei societăţi, deşi erau conştienţi de riscurile datorate spaţiului impropriu şi măsurilor neluate privind situaţiile de urgenţă", arată procurorii într-un draft al rechizitoriului.

Unul dintre cei prezenţi în club a descris momentele de groază din Colectiv şi cum a încercat să se salveze cu berea din sticlă.

“Am mers pe burtă şi datorită faptului că aerul devenise irespirabil mi-am scos puloverul, l-am udat cu berea care o mai aveam în sticlă şi mi-am acoperit căile respiratorii. Cu toate acestea puloverul s-a impregnat cu miros de fum într-un timp scurt. Am continuat să mă târăsc până când am observat o fantă de lumină şi m-am deplasat în direcţia respectivă, trecând pe lângă persoane care erau întinse pe jos şi gemeau. Se auzea cum cineva lovea în uşa de acces şi striga după ajutor. M-am îndreptat în direcţia respectivă, uşa a fost deschisă şi cu şuvoiul de mulţime am ieşit şi eu.”, se arată în declaraţia unui tânăr prezent în noaptea incendiului în clubul Colectiv, potrivit Mediafax.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Reformă? Ce fel de reformă?

Alexandru CĂLINESCU

Reformă? Ce fel de reformă?

În ce mă priveşte sunt sceptic, nu în ultimul rând din cauza persoanei care se află acum în fruntea ministerului. Sorin Cîmpeanu e o marionetă care se complace în insignifianţă. Fără coloană vertebrală, a servit drept unealtă obedientă mai multor partide. (...) Vorbeşte ca un robot, înşiră platitudini după platitudini. Este, cu siguranţă, omul cel mai puţin potrivit să reformeze învăţământul românesc.

opinii

Am fost la Gânju…

Nicolae TURTUREANU

Am fost la Gânju…

Un text „Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare”, scris de Emilia Chiscop şi reluat de ZDI, după 20 de ani, mi l-a repanotat, pe simeza memoriei, pe redutabilul artist al penelului, Ioan Gânju. Mi-am amintit că şi eu „Am fost la Gânju”, dar cu încă vreo două decenii înainte, când „alte glasuri, alte încăperi” îşi etalau rezonanţele. Reiau, aici şi-acum, textul apărut la rubrica mea din ZDI, reprodus ulterior, sub genericul „Figuri. Legende”, în volumul „Cronice şi... anacronice” (Junimea, 2017).

Om câine

George PLEȘU

Om câine

Fără să ofer spoilere care să strice plăcerea celor care vor decide să-l vadă din 16 septembrie, când intră în cinematografe, spun doar că povestea creşte ca intensitate cu fiecare secvenţă până ajunge la paroxism, iar finalul deschis te face să pleci cu întrebări care revin şi-n zilele de după vizionare. Din ce-mi aduce la suprafaţă memoria afectivă, e probabil cel mai bun debut de la „Marfa şi banii” (2001) a lui Cristi Puiu.

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

pulspulspuls

O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco

O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco

Ehehei, dragii moşului, apăi să ştiţi voi aicea că cele mai interesante cotonogeli politice sunt, cum v-am mai spus noi şi cu alte ocazii, alea care au loc pe sub masă, când loviturile se aplică cu bombeul direct la ouşoarele sau fluierul piciorului adversarului, şi când icniturile şi gemetele sunt pe înfundatelea, ca să nu te dai de gol. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.