Anchetă la Spitalul „Sf. Spiridon“ pentru un caz de infecție nosocomială
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 05.03.2021

La sesizarea rudelor unui bolnav aflat în stare extrem de gravă

Anchetă la Spitalul „Sf. Spiridon“ pentru un caz de infecție nosocomială

GALERIE
spiridon
  • spiridon
- +
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a cerut o anchetă la Spitalul „Sfântul Spiridon“ pentru o posibilă infecţie nosocomială. DSP vrea să lămurească în ce condiţii un pacient internat de mai multe zile în unitatea medicală s-a infectat cu bacteria „Clostridium difficile”. Ancheta a fost solicitată de familia bolnavului care a sesizat direct Ministerul Sănătății atunci când rezultatele analizelor au relevat prezenţa bacteriei în organismul victimei. 
Rudele pacientului au depus un memoriu la minister la sfârşitul săptămânii trecute. Familia a cerut explicaţii cu privire la modul în care bolnavul a fost îngrijit, respectiv despre siguranţa actului medical în cel mai mare spital din Moldova. Pentru rezolvarea cazului, MS a transmis memoriul familiei către DSP Iaşi şi a cerut un punct de vedere. La rândul lor, reprezentanţii DSP au cerut precizări de la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Cu toate că directorul DSP, dr. Liviu Stafie, a declarat că a trimis spitalului o solicitare oficială pentru un punct de vedere, managerul unităţii medicale, ec. Ioan Bârliba, a subliniat că nu a fost informat despre un astfel de caz.
 
Spitalul „Sfântul Spiridon“ este ţinta unei noi anchete privind infectarea unui bolnav în cursul internării. După ce, în urmă cu an, Ministerul Sănătăţii a solicitat explicaţii de la conducerea spitalului ieşean pentru condiţiile în care o femeie şi un bărbat infectaţi cu Clostridium difficile au murit, acelaşi minister aşteaptă din nou precizări despre infectarea unui bolnav, în cursul internării, cu bacteria Clostridium difficile. Pacientul care ar fi dezvoltat o infecţie nosocomială cu o evoluţie agresivă este un bărbat din judeţul Iași, internat de aproximativ 10 zile în spital. În prezent, băr­batul este monitorizat în stare critică, în ATI, cu prognostic rezervat. Cazul a ajuns în atenţia MS după ce familia bolnavului a depus un memoriu la Bucureşti, potrivit căruia, după o serie de manevre medicale, bărbatul ar fi dezvoltat o infecţie virulentă cu Clostridium difficile. „Am fost informaţi despre acest caz şi despre existenţa unei plângeri. Nu am primit încă până astăzi (n.r. - luni) la amiază o corespondenţă oficială. Totuşi, DSP a cerut un punct de vedere de la conducerea spitalului despre modul în care a fost îngrijit pacientul respectiv. Mai multe informaţii voi putea oferi după ce avem rezultatele anchetei de la spital“, a precizat dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi. Pe de altă parte, cu toate că şeful DSP a subliniat că aşteaptă rezultatele anchetei interne de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, managerul unităţii medicale, ec. Ioan Bârliba, ne-a declarat că nu a fost înştiinţat despre existenţa unui caz medical ajuns în atenţia ministerului în urma unei infecţii intraspitaliceşti. „Nu am fost informat despre un astfel de caz. Nu ştiu despre ce plângere este vorba“, a punctat Bârliba. 
 
(Ne)cazuri de la infecţii nosocomiale, la Spitalul „Sfântul Spiridon“
 
În 2017, singura plângere publică despre infecţiile nosocomiale de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ a fost formulată în luna martie. Atunci, apropiaţii tânărului Iulian V. Amariei din Bo­toşani, mort în în unitatea medicală după trei săptămâni de internare, au depus la DSP şi la conducerea spitalului două reclamaţii privind modul în care bolnavul a fost îngrijit în cursul spi­talizării. Familia victimei a cerut explicaţii pentru sfârşitul tragic al tânărului de 22 de ani, respectiv despre modul în care pacientul a dezvoltat, în cursul internării, o infecţie cu Clostridium difficile. Cunoscuţii lui Iulian Amariei erau de părere că infecţia cu Clostridium difficile a favorizat evoluţia nefastă a stării de sănătate a tânărului. Pe de altă parte, reprezentanţii spitalului subliniau că bolnavul şi-a pierdut viaţa după o complicaţie extraordinar de rară, enterită necrozantă postope­ratorie, formă gravă. În 2016, însă, Spitalul „Sfântul Spiridon“ a fost acuzat public de mai multe ori privind gestionarea problematică a infecţiilor nosocomiale. În două cazuri, cu bolnavi decedaţi după câteva săptămâni de la nişte intervenţii chirurgicale realizate la Spitalul „Sfântul Spiridon“, inclusiv Ministerul Sănătăţii a intrat „pe fir“ şi a cerut explicaţii. Bibiana Balint şi Petru Horodnicu au murit după ce, în cursul internării în cel mai mare spital din Moldova, s-au infectat cu bacteriile Clostridium difficile şi Klebsiella Pneumoniae.
 
Zilnic - şase pacienţi identificaţi cu infecţie nosocomială
 
Potrivit unei statistici a MS, în 2016, zilnic, în medie, şase pacienţi au fost identificaţi cu o infecţie asociată asistenţei medicale, într-unul dintre cele 15 spitale de stat din Iaşi. Conform acestor date, Spitalul „Sfântul Spiridon“ conduce în „topul“ unităţilor medicale, cu 1.064 de pacienţi identificaţi cu infecţii asociate asistenţei medicale. Zilnic, în medie, trei pacienţi internaţi în spital au aflat că au încă o problemă de sănătate, pe lângă boala pentru care au venit să se trateze. În schimb, raportat la 100 de bolnavi externaţi, incidenţa infecţiilor înregistrate în spital a fost calculată la numai 2,26%. „Spitalul «Sfântul Spiridon» a fost cuprins în sistemul de suprave­ghere de tip sentinelă, prin Ordinul MS 1101/ 2016 - privind normele de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare. Asta înseamnă o supraveghre mai atentă a acestor infecţii, lucru care s-a extins din 2017. Acum, 10 spitale din Iaşi au fost cuprinse în acest sistem de raportare. Spitalele fac raportarea după o anchetă de prevalenţă desfăşurată în lunile iulie - septembrie“, a menţionat dr. Liviu Stafie, directorul DSP. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.