Andrei Plesu – Cele trei calitati ale lui Razvan Mihai Ungureanu

Cand, in 1998, l-am invitat pe Mihai -Razvan Ungureanu sa devina subsecretar de stat in Ministerul de Externe, eram sigur ca are toate calitatile necesare functiei cu pricina, dar eram, de asemenea, aproape sigur ca demnitatea pe care i-o propuneam urma sa fie un simplu episod din biografia sa. Cerusem unui ins studios si scolit sa-si amane, un timp, proiectele academice pentru a sprijini un proiect obstesc. "In tarile noastre, e prea devreme sa lasam politica in mainile politicienilor" – imi spusese Bronislaw Geremek cand il intrebasem daca i se pare utila si legitima decizia unor intelectuali de a intra in politica.

Eram convins ca Razvan va asuma o asemenea angajare, dar ca va recupera rigorile carierei universitare de indata ce isi va fi facut datoria. M-am inselat.

N-aveam de unde sa stiu, atunci, ca diplomatia si politica in genere erau, pentru el, nu simple dexteritati anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocatii. Razvan poate reveni, oricand, in teritoriul cercetarii stiintifice si poate fi, oricand, un excelent profesor. Dar incep sa cred ca nu aceasta va fi optiunea lui ultima . Mai mult: incep sa cred ca va fi pacat – si pentru el, si pentru comunitatea autohtona – sa renunte la oficiul public, in versiunea lui politica. Daca clasa politica romaneasca are nevoie de aer proaspat – ceea ce se repeta tenace si ineficient de multa vreme – , atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai- Razvan Ungureanu trebuie " clonati" si pusi la locul potrivit. Am in vedere, intre altele, trei calitati, carente in viata noastra publica, dar bine illustrate de autorul acestei carti.

Cea dintai este dimensiunea culturala. Din pacate, la noi, a prins radacini ideea "folclorica" potrivit careia politicianul trebuie sa fie "baiat destept" si pragmatic. Fara prea multe fasoane carturaresti, fara lecturi, fara "intelectualisme". O astfel de definitie exclude, din plecare, toate varfurile istoriei politice ale lumii, de la Marc Aureliu la Churchill, de la Napoleon la de Gaulle. Oamenii de viziune nu sunt niciodata simpli administratori sau strategi marunti ai unor triviale jocuri de culise. Nici Titulescu nu era un simplu functionar superior, nici Helmut Schmidt un ingust om de cabinet. Evident, nu orice invatat e pregatit sa preia functii importante in ierarhiile puterii, dar e foarte bine cand oamenii de stat sunt si cultivati. Ambianta romaneasca nu crede, insa, in biblioteca. In cel mai bun caz, ia rudimentara memorie scolara a unui Vadim Tudor drept "eruditie". Sunt cu atat mai incantat sa vad un ministru de externe capabil – asemenea lui Razvan Ungureanu – sa conferentieze despre relatiile romano-ruse in prima jumatate a secolului 19, sa citeze cu naturalete din Oscar Wilde, din Voltaire si din Psalmi, sa ia premiul " Mihail Kogalniceanu" al Academiei Romane pentru o lucrare istorica intitulata Convertire si integrare in societatea romaneasca la inceputul epocii moderne si sa vorbeasca aplicat despre rolul "strainului" in consolidarea modernitatii romanesti. Si asta fara sa neglijeze discursul strict "tehnic" privind "politica energetica externa a UE" sau "indicatorii macroeconomici" ai tarilor candidate.

O a doua calitate, care unora li se pare pur ornamentala, e politetea. Include aici buna educatie, civilizatia formularii si a tonului, refuzul oricarei agresivitati si grosolanii. In toate manifestarile sale publice, Mihai-Razvan Ungureanu a stiut sa pastreze un echilibru al gestului si o masura a limbajului, de natura sa-I contamineze chiar si pe dusmani. Felul in care a inteles sa demisioneze, cu o declaratie necomplezenta, dar de o remarcabila amenitate, felul in care a navigat in apele tulburi ale conflictului dintre seful sau politic (Calin Popescu-Tariceanu) si seful statului (Traian Basescu), felul in care obisnuia sa raspunda, in interviuri, intrebarilor celor mai incomode, toate acestea au adus in mediul politic dambovitean o rara nota de salubritate.

A treia calitate e un anumit simt al oportunitatii si al orientarii politice. Mihai-Razvan Ungureanu a inteles la timp ca nu poti implini, ca ministru, nici un demers politic, nici un proiect fara sustinere politica, fara un sistem de alianta si acomodari intretinut asiduu, dincolo de idiosincrazii si prejudecati. Razvan a reusit, pornind de la acest principiu, sa nu supere radical pe nimeni, sa nu se inconjoare de usi inchise. Politica inteleasa nu ca batalie grobiana, ci ca arta a compromisului, adica a negocierii – iata o perspectiva neluata in seama la noi de cei care nu cred decat ori in lovitura sub centura, ori in "moralina" demagogica.

Acestor trei calitati esentiale li se adauga, fireste, si altele: harnicia, puterea de munca (exasperanta uneori pentru colaboratori), ambitia, increderea in sine, tactul, zelul administrativ etc. Adaug ca toate sunt calitati riscante.

Il contemplu adesea pe mai tanarul meu amic cu o ( nu intotdeauna marturisita ) ingrijorare. Pariul lui implica uneori, inzestrari acrobatice, relativisme dizolvante, melancolii, vanitati, cinisme de circumstanta si deceptii. Razvan e prea inteligent ca sa nu le stie. Dar sunt incredintat ca modul lui tonic de a se confrunta cu sine si cu lumea din jur ("nu veti auzi de la mine o profetie negativa"- spune el, la un moment dat, unui ziarist hartuitor) va fi dublat mereu de luciditate si discernamant. Restul e destin. Si va fi, deopotriva, istorie, caci prevad autorului o traiectorie publica de ordinul exceptiei.

Andrei Plesu, text publicat in cartea "Fata catre fata. Intalniri in fata si portrete"

Publicitate și alte recomandări video