anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 02.10.2022

Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude

GALERIE
Andrej_Babis
  • Andrej_Babis
- +

Miliardarul Andrej Babis, fost prim-ministru al Cehiei, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani proveniţi din fraude fiscale, transmite AFP, citată de Agerpres. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a confirmat vineri o informaţie în acest sens din ziarul Le Monde. Ancheta începută în februarie a fost încredinţată Oficiului Central de Combatere a Corupţiei şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscale (OCLCIFF) din Poliţia Judiciară, a precizat PNF.

Sunt vizate achiziţionările unor proprietăţi imobiliare pe Coasta de Azur, prin intermediul unor societăţi offshore ale lui Babis, a dezvăluit o sursă care cunoaşte dosarul.

Andrej Babis, aflat pe locul cinci în topul miliardarilor cehi alcătuit de săptămânalul financiar Euro, a fost premier la Praga din 2017 până în 2021, an în care numele său a apărut în Pandora Papers. Colecţia de documente publicată în octombrie anul trecut de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ) mai cuprindea 34 de nume de politicieni.

Potrivit ziariştilor din ICIJ, Babis - care deţinea afaceri în domeniul agriculturii şi în industria chimică - a folosit 15 milioane de euro din firmele sale offshore pentru a cumpăra în 2009 castelul Bigaud, o mare proprietate imobiliară din Mougins, în departamentul francez Alpii Maritimi. El nu a menţionat achiziţia respectivă în declaraţia de avere depusă la intrarea în politică.

Cititi materialul integral pe hotnews.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Tradiţionalul sacrificiu al Cupei României

Nicolae GRECU

Tradiţionalul sacrificiu al Cupei României

Dacă nu va fi câştigat, şi încă concludent, meciul cu Minaur, o echipă slăbuţă şi obosită, care a făcut turul României de dragul Cupei, ar fi adevărata ruşine pentru fotbalul ieşean.

opinii

Seimeni (XVI). Școala (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Școala (4)

Reluând evocarea satului natal, autorul încearcă să reînvie prin cuvinte primii ani de școală.

Paranoia autorităţii

arh. Ionel OANCEA

Paranoia autorităţii

Dintotdeauna comunităţile şi-au impus reguli de convieţuire. Într-un sat tradiţional românesc funcţionau cu rigoare, chiar dacă nu erau scrise şi nu exista un aparat administrativ pentru impunerea lor. Oamenii se considerau egali în faţa lui Dumnezeu, prin urmare casele erau aproape identice, realizate după acelaşi proiect ancestral cu minore influenţe alogene contemporane construirii.

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

pulspulspuls

City managerul oraşului, domnul Petru Movilă, a patentat o aplicaţie prin care poţi câştiga 50 de ron pe oră în timpul somnului

City managerul oraşului, domnul Petru Movilă, a patentat o aplicaţie prin care poţi câştiga 50 de ron pe oră în timpul somnului

Chiar aşa stimaţi telespectatori, iată câteva ipostaze de la o abordare revoluţionară a felului în care se pot face afaceri. În prima fotografie, city managerul Petru Movilă lucrează în timpul somnului la o întâlnire de tip conferinţă a pompierilor ieşeni. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.