Andy Murray ratează turneul de la Wimbledon din cauza operației de la spate

duminică, 23 iunie 2024, 18:39
1 MIN
 Andy Murray ratează turneul de la Wimbledon din cauza operației de la spate

Andy Murray, de două ori campion la Wimbledon, va lipsi de la ediţia din acest an, el fiind operat la spate, a anunţat, duminică, ATP.

„După o operaţie pentru un chist la coloană, Andy Murray este din păcate indisponibil pentru Wimbledon”, a anunţat ATP pe platforma de socializare X. „Odihneşte-te şi recuperează-te, Andy, ne va fi dor să te vedem acolo”.

După o victorie în faţa lui Alexei Popyrin la Queen’s Club Championships, Murray s-a retras din cauza accidentării, la meciul din din turul al doilea, cu Jordan Thompson, relatează Reuters.

Problema a fost agravată de participarea lui Murray la Roland Garros şi îl lasă pe fostul număr unu mondial în afara turneului de la Wimbledon, unde a câştigat două dintre cele trei titluri de Grand Slam ale sale.

Murray, în vârstă de 37 de ani, a dat un nou suflu carierei sale după ce a fost operat la şold în 2019, dar a avut dificultăţi în a ajunge în ultimele etape ale turneelor de top şi recent a trebuit să se confrunte cu o accidentare la gleznă suferită la Miami Open în martie.

Turneul de la Wimbledon se desfăşoară în perioada 1-14 iulie, iar competiţia de tenis de la Jocurile Olimpice va începe la 27 iulie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii