Angajaţii care se vaccinează ar putea beneficia de o zi liberă la serviciu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

sambata, 08.05.2021

Angajaţii care se vaccinează ar putea beneficia de o zi liberă la serviciu

GALERIE
vaccinare
  • vaccinare
- +

Deputaţii USR-PLUS Oana Ţoiu şi Radu Molnar au depus joi în Parlament un proiect de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă.

„Venim în faţa românilor cu un proiect care să încurajeze vaccinarea. Suntem conştienţi că e singura variantă pentru a scăpa de pandemie. La cerere, angajaţii vor avea o zi liberă pentru a se vaccina. Proiectul arată că USR PLUS şi coaliţia de guvernare se aşează pe drumul combaterii pandemiei. Ştim că sunt mulţi români care s-au vaccinat la centre în afara localităţii lor, aşa că venim în întâmpinarea acestei probleme cu o iniţiativă legislativă”, a transmis deputatul USR-PLUS Radu Molnar, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit unui comunicat de presă al Alianţei.

 Conform sursei citate, iniţiativa modifică Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:

 a) o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor;

 b) o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;

 c) de asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

În proiectul deputaţilor USR PLUS, se menţionează că drepturile persoanelor se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia la care a fost efectuată vaccinarea.

 „Ziua liberă pe care o pot cere angajaţii este valabilă atât pentru primul vaccin, cât şi pentru rapel. Am introdus şi posibilitatea unei zile libere pentru părinţi, pentru momentul în care va fi disponibilă vaccinarea pentru copii. În acel moment vor avea zi liberă dacă copilul va fi vaccinat, iar copiii vor avea absenţa la şcoală motivată”, a explicat deputata USR-PLUS Oana Ţoiu, preşedinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, mai indică sursa menţionată.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.