Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Anghel Iordănescu, Emeric Ienei, Tudorel Stoica şi Dumitru Dragomir, atacaţi dur de Mihai Stoica

GALERIE
stoica
  • stoica
- +

Managerul Stelei, Mihai Stoica, a organizat o conferinţă de presă, în care le-a atacat virulent pe fostele glorii steliste, Anghel Iordănescu, Emeric Ienei şi Tudorel Stoica, precum şi pe şeful LPF, Dumitru Dragomir, pentru că aceştia l-au criticat pe el şi echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf.

Unele aprecieri făcute de Dragomir la adresa impresarului Anamaria Prodan, soţia antrenorului Reghecampf, reprezintă jigniri la adresa familiei tehnicianului, consideră oficialul stelist.
 
"Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, deja întrece orice limită. Fotbalul e un sport al misoginilor. Recunosc că nici mie nu îmi convine când o reprezentantă a sexului frumos vine să mă intervieveze, pentru că, mă rog, poate am idei preconcepute, încerc să mi le schimb, dar eu mă maturizez mai greu. Recunosc că şi eu am avut reţineri de femei devenind agenţi de jucători sau manageri de cluburi. Dar de aici şi până la a jigni o femeie la modul la care a făcut-o preşedintele LPF, care astăzi spune că nu a mâncat usturoi şi că nu îi miroase gura. Ba nu, a jignit-o în ultimul hal şi jignind-o pe Anamaria Prodan, a jignit familia antrenorului nostru, antrenor care a reuşit într-un timp foarte scurt să aducă o echipă să joace la parametri maximi, iar cel care a ieşit cu pieptul bombat şi s-a lăudat cu asta a fost Dumitru Dragomir. La mine nu mai este chestia că a jignit familia unui colaborator, a jignit familia unui prieten. Ana are trei copii şi este foarte urât să discuţi la modul ăsta şi este şi mai urât să nu recunoşti că de fapt la ea ai făcut referire. Eu unul, indiferent de cât de rău de gură sunt, niciodată în viaţa mea nu aş putea să jignesc o femeie", a spus Stoica.
 
Managerul echipei campioane îi aminteşte lui Dragomir că este angajatul cluburilor, care îi asigură un salariu de 180.000 de euro. Stoica a afirmat că preşedintele ligii şi-a pierdut vocaţia de "oracol" şi că a dat dovadă că "nu stăpâneşte atât de bine fenomentul" fotbalistic, după ce s-a îndoit de calităţile atacantului italian Federico Piovaccari.
 
"Îi pun în vedere domnului Dragomir un singur lucru: este angajatul nostru. Cei 180.000 de euro, care înseamnă pentru mulţi peste opt miliarde de lei vechi salariu net, îi încasează domnul Dragomir pentru că noi am hotărât asta, cluburile. Apropo, domnul Dragomir, Piovaccari, pe care oracolul din Bălceşti, care în ultima perioadă dă cam strâmbe, spunea că nu are ce căuta într-o echipă de fotbal. Piovaccari a marcat golurile decisive pentru calificarea acestei echipe în grupele Ligii Campionilor. Piovaccari este golgeterul echipei şi în competiţia internă, deci domnul Dragomir nu stăpâneşte atât de bine fenomenul. Îl auzeam înaintea meciului cu turcii că îi batem de le sună apa în cap, iar după aia spune că nu avem nicio şansă. Zice omul că e oracol", a declarat Stoica.
 
Următorul om de fotbal intrat în vizorul lui Stoica a fost fostul jucător şi antrenor al Stelei Anghel Iordănescu, pe care managerul l-a acuzat că a vrut să-i "fure" echipa lui Gigi Becali împreună cu mai mulţi generali.
 
"Iordănescu atacă jucătorii Stelei, iar cea mai bună perioadă a Stelei a fost cu Tatu în teren. El este singurul jucător cu procentaj de sută la sută. Iordănescu care atât ca jucător, cât şi ca antrenor a făcut multe pentru Steaua, este cu adevărat stelist. Nu ar fi normal ca după un eşec să iasă şi să discute la modul ăsta. De ce niciodată Ilie Dumitrescu, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş nu au atacat Steaua, de ce aceiaşi oameni care au alte interese atacă Steaua, de ce atacă Steaua non-stop, cel care în afara acestei linguşeli cotidiene, a vrut să fure echipa lui Gigi Becali? Iordănescu a vrut să fure echipa în cârdăşie cu generali. Ştiţi ce se alegea de echipa asta? Se alegea praful, pentru că nimeni nu avea nici bani, nici dorinţa de a investi pe care a avut-o Gigi. Gigi este mult prea inteligent ca să nu realizeze că oamenii aceştia încearcă să-l linguşească, încearcă să-l lucreze. Iordănescu ne-a explicat încontinuu că Bourceanu şi Pintilii nu au ce căuta, că trebuie un mijlocaş care să dribleze", a afirmat Stoica.
 
Oficialul stelist a ironizat unele confuzii de nume pe care le-au făcut Iordănescu şi antrenorul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni, Emeric Ienei, de-a lungul timpului. Foştii tehnicieni ai echipei din Ghencea emană "răutate" şi nu sunt alături de actuala formaţie, crede Stoica.
 
"Anghel Iordănescu, Emeric Ienei, oricând pot avea orice părere, eu spun doar atât că emană răutate şi nu e în regulă. Atunci înseamnă că nu sunt alături de noi măcar sufleteşte. Pentru performanţele pe care le-au realizat au fost făcuţi generali ai Armatei Române. Ca să ajungi general al Armatei Române trebuie să ai nişte merite extraordinare. Au câştigat Cupa Campionilor Europeni, nicio legătură cu Armata Română.
 
Astea sunt nişte chestii anapoda. Anghel Iordănescu a devenit parlamentar, am înţeles că parlamentarul cu cea mai slabă activitate dintre toţi. Aşa scrie presa, dacă minte presa, înseamnă că mint şi eu. Să se hotărască este politician, este tată de antrenor, este analist, este stelist care critică toate rezultatele proaste ale noastre şi niciodată nu are un cuvânt bun de spus despre noi? Oamenii ăştia nu ştiu trei jucători de la echipe europene dacă îi întrebi. Anghel Iordănescu ne explică de Pintilie, dar Ilie Pintilie nu e la Steaua. Ni s-a explicat de Costin Cosma, adică Cosmin Contra. S-a discutat de Di Caprio, «mare atenţie la Di Caprio», spunea nea Imi Ienei, dar era Di Canio, Di Caprio tocmai se scufunda", a spus managerul.
 
El a avut un mesaj şi pentru fiul lui Iordănescu, tehnicianul Edi Iordănescu, care de asemenea s-a exprimat critic la adresa Stelei: "Au stat şi au aşteptat până când am pierdut meciul cu Stuttgart cu 5-1 şi după aia au ieşit şi au criticat în permanenţă. Oameni care nu au putut să promoveze în Divizia B. Aşa au ajuns celebre echipe ca Unirea Tărlungeni. Edi Iordănescu să demonstreze la Târgu Mureş că este antrenor sau la Fortuna Brazi, că şi pe ăla l-am auzit după meciul cu Stuttgart că e umilitor. Nu, umilitor este să promoveze Tărlungeni, când toată lumea este cu tine. Umilitor este să te bată Satu Mare, umilitor este să egalezi în prelungiri la Arad, umilitor este să fii pe locul opt din 12 echipe în Liga a II-a. Nu mai vorbiţi de Steaua. Umilitor este să te bată Twente în dublă manşă şi Haifa 5-0, nu 5-1 Stuttgart".
 
Tudorel Stoica a criticat minimizarea de către Stoica a performanţelor pe care generaţia sa le-a obţinut, inclusiv cucerirea trofeului Cupei Campionilor Europeni, iar oficialul îi transmite că nu are nicio calitate să-l vorbească de rău.
 
"Pe mine mă atacă Tudorel Stoica. Ce a făcut Tudorel Stoica în ultimii 20 de ani, după ce a abandonat activitatea competiţională? Care a fost cariera lui, ce echipe a antrenat, ce echipe a manageriat, ce performanţe a făcut ca să vorbească la modul ăsta atât de urât? Eu sunt un parvenit? Nu, eu sunt un om care a intrat primul la facultate pe ţară, care a terminat cu 10 facultatea, care a făcut performanţe peste tot pe unde a fost şi care are nişte cunoştinţe fotbalistice. Eu am curaj cu oricine din presă, din fotbal să dăm orice test şi să vedem cine are cunoştinţe mai mari decât am eu. Să vedem cine ştie ce ştiu eu despre fotbalul european, mondial, despre fotbalul din Zimbabwe şi cine a fost golgeter în Slovacia", a replicat Mihai Stoica.
 
El a continuat să susţină că performanţa Stelei din anii 80 a fost obţinută cu echipe fără mulţi jucători străini, în timp ce formaţia pregătită de Reghecampf se confruntă acum cu selecţioante mondiale.
"Performanţa obţinută de Steaua la mijlocul anilor 80 este magnifică, dar este obţinută în nişte condiţii speciale. Nu putem face comparaţie între ce era înainte de 1989 şi ce e acum. FC Barcelona avea doi jucători străini, pe Schuster şi pe Archibald. Dacă întrebi pe cineva pe stradă cine e Archibald, îţi spune că e ajutorul lui Robin Hood. Noi jucăm acum cu selecţionate mondiale, care au bugete de 500 de milioane, de 400 de milioane. Schalke 04 a luat vedeta Milanului", a menţionat Stoica.
 
Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri