Animal Fest la USV Iași: două zile dedicate iubitorilor de animale, săptămâna viitoare

vineri, 09 mai 2025, 21:41
2 MIN
 Animal Fest la USV Iași: două zile dedicate iubitorilor de animale, săptămâna viitoare

Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV Iași) pregătește cea de-a cincea ediție a Animal Fest, un eveniment dedicat iubitorilor de animale, ce se va desfășura în perioada 17–18 mai 2025, pe ARENA USV Iași.

Sub mesajul „Iubitorii de animale în comunitatea Științelor Vieții”, festivalul își propune să aducă împreună publicul larg, profesioniștii și studenții, promovând grija față de animale, educația și dialogul între comunitate și mediul academic.

Evenimentul debutează oficial sâmbătă, 17 mai, ora 11:00, cu deschiderea festivă, primele demonstrații și concursuri pe Arena USV, urmând ca duminică să aibă loc inclusiv o progresie de dresaj la Baza hipică.

„Animal Fest by USV este mai mult decât un eveniment dedicat iubitorilor de animale, putem afirma că este o punte între știință, educație și empatie. Prin această ediție, ne dorim să consolidăm legătura dintre comunitate, studenți și profesioniști, în jurul valorilor respectului față de viață și responsabilității față de mediul înconjurător”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Pașca, prodecan al Facultății de Medicină Veterinară, USV Iași.

Program Garden Fest by USV 2025

Programul festivalului din acest an cuprinde:

  • parada raselor de câini și o expoziție chinologică;
  • expoziții de păsări ornamentale, animale mici și mari, reptile, insecte și tarantule;
  • demonstrații de dresaj canin susținute de: Poliția de Frontieră, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean, Canisa Fedor Federal K9 și Școala de dresaj „Marcel Trif”;
  • progresie de dresaj ecvestru la Baza hipică USV Iași (duminică, ora 11:00);
  • salon felin cu pisici de rasă premiate (duminică, în Sala de Tenis USV);
  • ateliere pentru copii, standuri ale facultăților USV Iași, târg agroalimentar, precum și vizite la Muzeul de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coțofan” și Compartimentul de Urgențe al Facultății de Medicină Veterinară.

 

Etichete: Animal Fest, usv iasi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii