Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Antena 3, obligată de CNA să dea dreptul la replică Preşedinţiei

GALERIE
sinteza zilei
  • sinteza zilei
- +

CNA a decis, marţi, că Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administraţiei Prezidenţiale, după ce în emisiunile "Sinteza zilei" din 12 şi 13 februarie şi "Esenţial" din 13 februarie s-a spus că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii, fără a fi prezentat şi punctul său de vedere.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a primit patru reclamaţii de la Administraţia Prezidenţială cu privire la mai multe emisiuni difuzate de Antena 3 în lunile ianuarie şi februarie, în care se spune, în general, că în respectivele programe au fost făcute "acuzaţii defăimătoare şi neadevărate" la adresa preşedintelui Traian Băsescu.

Într-una din reclamaţii se face referire la ediţia din 12 februarie a emisiunii "Sinteza zilei". "Emisiunea este o sesiune de incriminare a preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, care nu respectă în niciun fel regulile unei dezbateri", se spune în reclamaţia Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit CNA, emisiunea "Sinteza zilei" din 12 februarie i-a avut ca invitaţi pe Bogdan Teodorescu, Radu Tudor şi Mugur Ciuvică. Titlurile emisiunii au fost "Băsescu vrea război civil" şi "10 întrebări pentru Traian Băsescu".

În această emisiune, moderatorul Mihai Gâdea i-a adresat lui Traian Băsescu întrebarea: "Când aţi condamnat comunismul v-aţi referit şi la perioada când eraţi informator al Direcţiei a IV-a a Departamentului Securităţii Statului, conform documentelor MApN? Sau la perioada când eraţi subsecretar de stat numit direct de Elena Ceauşescu?".

Ulterior, pe ecran a fost difuzat un document, din care, potrivit lui Mihai Gâdea, reiese că Traian Băsescu a fost "colaborator al organelor de contrainformaţii militare pe timpul cât era elev al Institutului de Marină, având dosarul numărul 3990/09.11.1973".

În aceeaşi emisiune, Mugur Ciuvică a spus că Traian Băsescu a fost "turnător". "Deci el are verdict de la CNSAS că a fost turnător, dar că nu a făcut poliţie politică pentru că nu mai are dosarul".

De asemenea, în ediţiile din 13 februarie ale emisiunilor "Esenţial" şi "Sinteza zilei" s-au făcut referiri la preşedintele Traian Băsescu şi la faptul că acesta ar fi colaborat cu Securitatea, înainte de 1989.

În urma difuzării emisiunii "Esenţial", CNA a primit de la Administraţia Prezidenţială o reclamaţie, potrivit căreia în respectivul program "au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, potrivit cărora şeful statului ar fi colaborat cu Securitatea".

În şedinţa CNA de marţi, reprezentanta postului Antena 3, Mirela Bomboe, a declarat că postul Antena 3 consideră reclamaţiile respective ca fiind neîntemeiate. "Realizatorii şi invitaţii şi-au prezentat opiniile, iar când s-au făcut acuzaţii acestea au fost însoţite de dovezi", a spus Mirela Bomboe.

Membrii CNA au considerat însă că Antena 3 a încălcat legislaţia audiovizualului întrucât nu a solicitat un punct de vedere şi de la Administraţia Prezidenţială. Astfel, la propunerea membrului CNA Monica Gubernat, CNA a decis că Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administraţiei Prezidenţiale.

"Pentru" acordarea dreptului la replică au votat Monica Gubernat, Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea, în timp ce "împotrivă" au votat Laura Georgescu şi Christian Mititelu.

Potrivit articolului 62 din Codul audiovizualului, Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administraţiei Prezidenţiale în termen de trei zile de la data comunicării deciziei luate de CNA.

Pe de altă parte, în şedinţa de marţi, Florin Gabrea a propus o amendă de 40.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului în mai multe emisiuni difuzate de Antena 3, în ianuarie şi februarie, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicată. O altă propunere în acest caz, amendă de 20.000 de lei (făcută de Lorand Turos), nu a întrunit de asemenea numărul minim necesar de voturi pentru a fi aplicată.

"La fiecare emisiune nu există decât nişte participanţi care sunt doar membri ai acestei caste. Ei sunt la ei acasă. Nu are nicio legătură ce fac aceştia cu metoda jurnalistică", a spus Florin Gabrea.

"Moderatorii-vedete taie şi spânzură şi fac politica proprie sau politica propriului post", a spus şi Christian Mititelu.

Şi Lorand Turos a spus că în unele din aceste emisiuni au lipsit echilibrul şi echidistanţa. "Chiar dacă nu găsim articole să sancţionăm, mi se pare foarte grav faptul că aflăm că un om de televiziune (Mihai Gâdea, n.r.) va vâna toţi băsiştii, chiar dacă precizează că în instanţă. Acest domn a împărţit România în două, cum a văzut pe vremuri în timpul comuniştilor, dacă nu sunteţi antibăsişti, sunteţi băsişti (...) Nu cred că pentru asemenea exprimări există prevederi legale pentru a sancţiona, dar vreau să atrag atenţia că nu este normal ce se întâmplă şi se agravează situaţia pe zi ce trece", a mai spus Lorand Turos, făcând referire la una din ediţiile emisiunii "Sinteza zilei".

Cele două propuneri de amendare a Antena 3 - 40.000 de lei şi, respectiv, 20.000 de lei - urmează să fie repuse la vot într-una dintre şedinţele viitoare ale CNA, potrivit afirmaţiilor făcute în şedinţa de marţi a Consiliului.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri