
\N
Antibiotice Iaşi (ATB) acordă acţionarilor dividende în valoare cumulată de 15,4 milioane lei, aproape jumătate din profitul înregistrat anul trecut, astfel că Ministerul Sănătăţii, acţionarul majoritar al de producătorului de medicamente, va încasa 8,2 milioane lei.
Acţionarii vor primi, începând cu 10 octombrie, un dividend brut de 0,023 lei/acţiune, au hotărât acţionarii. Antibiotice a înregistrat anul trecut un profit net de 31,4 milioane lei, cu 16% mai mare faţă de câştigul raportat în 2012, de 27,1 milioane lei. Compania va folosi aproape 14 milioane lei din profitul de anul trecut pentru surse proprii de finanţare şi alte repartizări prevăzute de lege. În plus, suma de 1,8 milioane de lei va fi trecută în contul rezervelor legale. Producătorul farmaceutic estimează pentru acest an un profit brut de aproape 37 milioane lei şi a programat cheltuieli cu investiţiile de 34,1 milioane lei (7,5 milioane euro), potrivit bugetului companiei. În acelaşi timp, Antibiotice Iaşi a proiectat venituri totale de 356,1 milioane lei (78,8 milioane euro) şi cheltuieli totale de 319,3 milioane lei (70,7 milioane euro). În 2013, veniturile totale ale producătorului au urcat cu 4,4%, la 317,4 milioane lei (71,8 milioane euro). „Anul 2013face parte din perioada implementării planul strategic de dezvoltare al companiei definit pentru anii 2012–2016. Din perspectiva acestui plan strategic, indicatorii economico-financiari pentru anul 2013 arată că ne situăm în punctul pe care l-am estimat anterior şi suntem pe drumul pe care l-am proiectat pentru viitor. Orientarea spre internaţionalizarea afacerii, care ne-a sporit lichiditatea şi a ajuns să reprezinte 28% din venituri, a fost de asemenea o direcţie strategică corectă,care necesită adaptarea permanentă la nevoile pieţei şi dezvoltarea de parteneriate strategice”, a declarat Ioan Nani (FOTO), Director General al Antibiotice.Numărul de angajaţi ai producătorului va rămâne acelaşi, de 1.465 persoane. Creşterea veniturilor companiei în anul 2013 a fost susţinută de afacerile dezvoltate pe piaţa internă (aprox. 72%), precum şi de exporturile de medicamente realizate pe pieţele internaţionale (aprox. 28% din venituri). Astfel, pe piaţa internaţională, Antibiotice a realizat în anul 2013 vânzări de 26,9 milioane USD, în creştere cu 34% faţă de anul precedent când vânzările au atins valoarea de 20.08 milioane USD. Această creştere a vânzărilor a fost obţinută din exportul de medicamente finite din diverse clase terapeutice (cardiovascular, antiinfecţioase, tract digestiv şi metabolism), precum şi a substanţei active Nistatină (un antifungic utilizat în preparate farmaceutice şicosmetice) pe pieţele a circa 72 de ţări, din diferite zone ale lumii (Germania, Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, China, SUA, Rusia, Brazilia etc.). Pentru produsul Nistatină, Antibiotice ocupă locul 1 în topul mondial al producătorilor de Nistatină, deţinând, alături de 6 produse sterile injectabile, autorizaţiaFDA (Food and Drug Administration – organismul de reglementare în domeniul medicamentelorşi alimentelor din Statele Unite ale Americii).
Publicitate și alte recomandări video