
Profil suplimentul "Iaşul în afaceri"
Antonela Sofronia, fondatoarea Euro Personal: „Nici o afacere nu merge singură, antreprenorul imprimă viziunea şi sesizează oportunităţile“
Euro Personal a pornit la Iaşi în 2006 ca o afacere de familie, ajungând în 10 ani să îşi extindă activitatea la nivel naţional şi internaţional, pe o piaţă a formării profesionale în care se manifestă atât o concurenţă foarte puternică pe nişe determinate de specificul cursurilor şi preţurilor practicate, dar şi în prezenţa unor distorsiuni introduse de cursurile finanţate din fondurile europene pentru care participanţii au fost remuneraţi.
„Mi-am dat seama că nu mă voi putea încadra într-o ierarhie“
În prezent, Euro Personal lucrează cu circa 30 de traineri şi asigură 25 de cursuri diferite, de la limbi străine, cursuri tehnice, de IT şi până la dezvoltare personală sau management. Cu toate că Iaşul reprezintă una dintre cele mai importante pieţe în domeniul formării profesionale din România, compania fondată de Antonela Sofronia şi-a extins activitatea şi organizează cursuri în mod constant şi în alte oraşe, precum Cluj, Oradea, Baia Mare, Galaţi, Constanţa, Bucureşti şi Republica Moldova.
Absolventă de studii de economie şi cu un doctorat în analiză financiară, înainte de a fonda Euro Personal, Antonela Sofronia a lucrat atât în sectorul privat, cât şi în cel de stat, împărţindu-şi timpul între un job stabil şi susţinerea de cursuri în domeniul contabilităţii susţinute prin intermediul unui PFA pe care îl consideră prima sa iniţiativă ca antreprenor. „Mă consider o persoană creativă, mi-am dat seama destul de repede că nu mă voi putea încadra pe termen lung într-o ierarhie“, povesteşte domnia sa. Înfiinţarea unei societăţi comerciale a constituit un pas firesc, determinat şi de legislaţia în domeniu de la începutul anilor 2000, când un PFA nu putea să aibă angajaţi, iar solicitările din partea potenţialilor clienţi nu mai puteau fi onorate de o singură persoană. „Aveam destulă activitate deja, nu mai făceam faţă singură şi aveam şi un serviciu stabil, mi-am împărţit câţiva ani timpul între activitatea independentă şi cea sub forma unui contract de muncă. Am decis să deschid firma pentru a putea face angajări şi diversifica activităţile“. În cei peste 10 ani de existenţă, Euro Personal a crescut continuu, atât ca număr de angajaţi şi colaboratori, cifră de afaceri şi număr de cursuri. „Am început firma cu zero angajaţi, cu munca mea şi a soţului meu, Puiu Sofronia, care este şi formator în cadrul companiei. Ulterior, ne-am dezvoltat, iar după doi ani de la înfiinţare, încă din 2008, am făcut pasul spre piaţa naţională, oferind cursuri, în funcţie de solicitări, în toate marile oraşe ale României. Din 2016 am depăşit şi piaţa naţională şi organizăm cursuri internaţionale destinate profesorilor“, explică Antonela Sofronia.
Iaşul se bucură de o cultură solidă a formării profesionale
Se spune adeseori despre orice business că, pentru a fi sustenabil pe termen lung, trebuie să supravieţuiască primilor ani. Sunt cei mai grei din întreaga activitate, anii în care experienţa managerială a fondatorilor, dar şi piaţa, decid dacă o afacere va avea o viaţă lungă. Fondatoarea Euro Personal explică faptul că a pus întotdeauna accentul pe stabilitate în privinţa colaboratorilor şi angajaţilor selectaţi.
„Am avut avantajul că nu am început o activitate cu totul nouă, deja susţineam eu însămi cursuri, cunoşteam piaţa şi cerinţele. Pot înţelege destul de bine că antreprenorii care încep o afacere schimbând total domeniul de activitate întâmpină poate probleme mai mari în primii ani. Am observat, pe de altă parte, că cei mai tineri cred că un antreprenor nu mai trebuie să muncească şi se bucură de o viaţă în lux. Nici nouă nu ne-a fost uşor la început, a trebuit să facem faţă multor povocări. O afacere nu merge singură, amprenta managerului şi direcţia pe care acesta o dă activităţii este foarte importantă. Proprietarul afacerii este acela care sesizează oportunităţile în piaţă, imprimă valorile şi îi construieşte viitorul. Poţi angaja un manager, dar viziunea trebuie să rămână a ta, a celui care a început, altfel există riscul ca, după o perioadă, să nu te mai regăseşti chiar tu în organizaţia pe care ai creat-o“, spune domnia sa.
În domeniul formării profesionale continue, participarea la programe este una opţională, iar cursanţii Euro Personal sunt motivaţi să participe din nevoia de a se dezvolta pe plan personal, de a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Există, de asemenea, o categorie a cursanţilor care accesează acest tip de serviciu pentru a îndeplini o serie de cerinţe la locul de muncă.
„Spre deosebire de alte locuri în România, unde interesul pentru asemenea cursuri este unul destul de scăzut, în Iaşi suntem norocoşi, avem o adevărată cultură a formării profesionale, un lucru benefic nu numai pentru noi, ci şi pentru concurenţii noştri din piaţa locală, în jur de 100 de furnizori de formare. Sigur, nu avem cu toţii acelaşi grup ţintă şi nu oferim aceleaşi cursuri. Ne-am adaptat permanent oferta de cursuri în funcţie de evoluţia pieţei, iar cursurile din prezent sunt mai diversificate faţă de cele care existau la momentul deschiderii firmei“, declară Antonela Sofronia.
Fondatoarea Euro Personal accentuează asupra faptului că diferenţierea pe piaţă se realizează prin standarde foarte înalte de calitate a cursurilor şi prin experienţa deosebită a trainerilor cu care colaborează. „Profesorii sunt aceia care ştiu cum să-şi apropie cursanţii, să le capteze atenţia şi să îi motiveze. Sunt mândră de echipa noastră şi rezultatele pe care le obţin se regăsesc în notorietatea pe care o are Euro Personal şi încrederea de care ne bucurăm în rândul clienţilor noştri“, încheie Antonela Sofronia.
Legislaţia, în continuă „mişcare“
Activitatea furnizorilor de formare profesională este reglementată prin intermediul unei Ordonanţe de Guvern din 2000, republicată în 2004, atribuţiile privind metodologia de organizare a cursurilor şi controlul calităţii acestora fiind împărţite între Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei prin Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC).
Astfel, furnizorii de formare profesională, cum este şi cazul Euro Personal, au obligaţia de a fi listaţi în cadrul unui Registru Naţional al furnizorilor de formare profesională, tot ANC gestionând procesul de autorizare, precum şi de certificare a evaluatorilor de competenţe profesionale. Operatorii economici din acest domeniu se declară îngrijoraţi că, deşi cele mai recente modificări legislative privind activitatea de acest tip au fost operate în decembrie 2016, pe rolul comisiilor parlamentare se află un proiect de act normativ prin care activitatea de formare profesională ar urma să treacă exclusiv sub autoritatea Ministerului Educaţiei din cea a Ministerului Muncii.
Publicitate și alte recomandări video