Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Antrenor de casă la Petrolul

GALERIE
tibor-selymes
  • tibor-selymes
- +

 

Tibor Selymes şi-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană, iar în locul său a venit Eusebiu Tudor


Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, prin intermediul site-ului oficial, că a parafat un contract cu tehnicianul Eusebiu Tudor, care urmează să antreneze echipa prahoveană până la finalul actualei ediţii de campionat. "În primul rând sunt fericit că mi s-a oferit şansa să mă întorc la Petrolul. Practic, sunt acasă şi am ocazia să antrenez echipa la care am crescut. începând de astăzi mă concentrez pe ceea ce avem de făcut aici şi voi încerca să fac tot ceea ce depinde de mine ca lucrurile să meargă bine", a declarat Eusebiu Tudor pentru MEDIAFAX. În vârstă de 41 de ani, Eusebiu Tudor are o carieră legată de clubul prahovean, activând la Petrolul atât ca jucător, la toate grupele de copii şi juniori dar şi la seniori (1999-2003), cât şi ca antrenor principal, între 2008 şi 2009.  Ulterior, Eusebiu Tudor s-a aflat pe banca tehnică a mai multor echipe din ţară, iar ultimii ani i-a petrecut în Arabia Saudită, acolo unde a antrenat la Al Ettifaq şi, ultima dată, la Al Shoalah, ambele echipe de prim eşalon.
Tudoir în înlocuieşte la FC Petrolul pe antrenorul Tibor Selymes, care şi-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană, pe care o preluase în această vară. Selymes a reuşit o victorie, patru remize şi trei înfrângeri în cele opt etape în care a pregătit-o pe Petrolul, echipă clasată pe ultimul loc al Ligii I, cu un punct, din cauza penalizării de şase puncte cu care a început competiţia. De asemenea, Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu managerul sportiv Mihai Joiţa în ceea ce priveşte încetarea raporturilor contractuale.
Tibor Selymes este al treilea tehnician care părăseşte o echipă în acest sezon al Ligii I, după Bogdan Vintilă (FC Voluntari), care a fost înlocuit cu Flavius Stoican, şi după Dan Alexa, care şi-a anunţat demisia la sfârşitul săptămânii trecute de la ACS Poli Timişoara.
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri