Antrenor de rasă la naţionala Serbiei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Antrenor de rasă la naţionala Serbiei

GALERIE
advocaat_4
  • advocaat_4
- +
Olandezul Dick Advocaat a fost ales să construiască o echipă din jucători tineri


 
Tehnicianul olandez Dick Advocaat a semnat, ieri, un contract pe doi ani cu Federaţia Sârbă de Fotbal (FSS), până la finalul Campionatului European din Franţa, din 2016. "Am căutat cea mai bună soluţie şi cu Advocaat avem totul. Aşteptăm ca el să oragnizeze şi să pregătească o echipă puternică, folosind jucătorii tineri de mare calitate pe care îi avem. Primul obiectiv este calificarea în Franţa, dar ne gândim mai departe şi sperăm că în acest timp va construi o bază solidă pentru viitor", a afirmat preşedintele FSS, Tomislav Karadzic. "Am ales Serbia pentru că eu cred că putem realiza performanţe importante în viitor, începând cu Euro-2016. Trebuie să muncim din greu să ne întărim calităţile şi să eliminăm slăbiciunile. Am văzut că jucătorii sârbi evoluează cu multă emoţie pentru echipa naţională, ceea ce este bine. Grupa noastră de calificare este grea, dar eu sunt optimist", a declarat Advocaat, care a fost de două ori selecţionerul Olandei şi a pregătit naţionalele Belgiei, Rusiei, Coreei de Sud şi Emiratelor Arabe Unite.
Advocaat, 66 de ani, este al doilea antrenor străin din istoria naţionalei Serbiei, după spaniolul Javier Clamente, care a fost selecţioner între 2006 şi 2007. Ca tehnician la nivel de club, Dick Advocaat a pregătit formaţiile PSV Eindhoven, Glasgow Rangers, Borussia Monchengladbach, Zenit Sankt Petersburg şi AZ'67 Alkmaar. Noul antrenor va sta în premeiră pe banca tehnică a Serbiei la 7 septembrie, la Belgrad, într-un amical cu Franţa. Debutul său oficial va avea loc la 11 octombrie, în Armenia, în Grupa I a preliminariilor Euro 2016. În afară de Armenia, Serbia mai este în grupa pentru CE cu Portugalia, Danemarca şi Albania.
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

PNL Iaşi, mână moartă în jocurile de putere din partid

Cosmin PAȘCA

PNL Iaşi, mână moartă în jocurile de putere din partid

Fără un transfer rapid şi real de putere la nivel local, PNL Iaşi nu va avea niciun cuvânt de spus în transferul de putere de la Bucureşti. Va rămâne o organizaţie orfană, o gaşcă tolerată în partid, cu lideri lăsaţi să-şi facă şmenurile prin judeţ, atâta vreme cât nu emit pretenţii la funcţii şi bani de la centru.

Filmuletul zilei

opinii

Tutoriat

Codrin Liviu CUȚITARU

Tutoriat

Drăguşilă a fost întrerupt de un tinerel apărut subit lângă noi: „Nenea îndrumătoru’, nenea îndrumătoru’, ce bine că te întâlnesc! Plănuiam să te textuiesc, dar mai bine-i face-to-face. Sunt Ţiţi Bâtă de la anul I. Nu vrei să mergi matale la Becanat să-mi iei adeverinţă de student? Îmi trebuie iute pentru abonamentul la transporturi.”

Despre oraşele creative ale României (IV)

George ŢURCĂNAŞU

Despre oraşele creative ale României (IV)

Domeniile considerate creative au înregistrat o creştere importantă a numărului de angajaţi, de la 335,9 mii, în 2011, primul an de creştere economică semnificativă după criza de la finalul primului deceniu al secolului actual, la 506,2 mii angajaţi, în 2019, ultimul an pentru care avem date. Din perspectiva procentuală, creşterea e de aproape 50,7%.

Intermedierea financiară şi băncile străine

Alin ANDRIEȘ

Intermedierea financiară şi băncile străine

În România se înregistrează cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, nivelul creditelor acordate mediului privat fiind de doar 24,7% din Produsul Intern Brut, comparativ cu un nivel mediu în ţările UE de 85,8%. Acest nivel scăzut al intermedierii financiare are ca efect un acces dificil şi redus la finanţare a populaţiei şi a firmelor private, precum şi costuri mai mari de finanţare. 

pulspulspuls

Ce să te faci cu aceşti bambilici politici împiedicaţi, nene Relu?

Ce să te faci cu aceşti bambilici politici împiedicaţi, nene Relu?

Am zis că, pe azi, să sărim faza cu jongleriile de bambilici ale băieţilor ăştia noi de la liberalii ieşeni unşi pe funcţii, căci, ne sugerează amicul Archibald Tănase, îi enervăm deja prea tare pe cei ce i-au votat şi văd acuma cât de tare s-au păcălit. 

Caricatura zilei

La un pahar cu extraterestru

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.