anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Anul 2020 ar putea fi anul care va marca un "Sfârșit al Istoriei", dar nu cel prefigurat de Fukuyama

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Destul de probabil, 2020 va fi anul care va fi menţionat în viitor în istorie drept cel care a marcat sfârşitul conceptului de "lume occidentală", chiar dacă prin cărţi, seminarii, conferinţe sau articole de presă, sintagma va continua să mai fie utilizată o vreme în mod inerţial.

2020 a fost un an straniu. Într-o perioadă în care experţii de toate culorile, din medicină, geopolitică, sociologie, au eşuat lamentabil în mai toate predicţiile, recomandările sau soluţiile propuse, şi în care instituţiile, de la cele internaţionale, precum OMS, la cele naţionale, au eşuat şi ele în stil mare, influenţa şi puterea acestora au crescut inimaginabil. 2020 a fost anul în care am constatat că ceea ce am văzut în China, restricţiile draconice de acolo legate de pandemie, despre care mai toată lumea credea că nu sunt nicidecum posibile în Occident, au fost introduse şi acceptate fără o mare opoziţie şi în Europa, şi în America. 2020 a mai fost şi anul în care am avut confirmarea că mult visata lume globală în care va domni democraţia liberală, "sfârşitul istoriei" imaginat de Francis Fukuyama, s-a dovedit a fi o iluzie fără acoperire. Hipnotizat de această tentantă iluzie, Occidentul pare în prezent complet dezarmat, destrămat şi răvăşit în interior de războaie identitare şi vulnerabil în plan extern din cauza enormei sale expuneri economice în relaţia cu China.

Este foarte probabil ca 2020 să fie şi anul care va fi menţionat în istorie drept cel care a marcat sfârşitul conceptului de "lume occidentală", chiar dacă prin cărţi, seminarii, conferinţe sau articole de presă va continua să mai fie utilizat o vreme în mod inerţial. Semnarea unui mare acord comercial şi de investiţii între China şi Uniunea Europeană (CAI) transmite câteva mesaje clare. Primul mesaj este acela că UE a ales să meargă pe o abordare pragmatică în faţa uneia care pune în prim plan valorile. Poate fi văzut drept o probă de realism, chiar dacă nu e deloc una de aplaudat, dacă privim la peisajul internaţional în care competiţia geopolitică a prevalat în faţa mirajului unei lumi în care democraţia liberală va triumfa, miraj întreţinut de elitele din spaţiul occidental după sfârşitul Războiului Rece. Singura problemă este aceea că astfel se trimite chiar şi formal în derizoriu întregul discurs despre valori livrat constant în marile capitale europene în care UE este descrisă cu mândrie drept o "soft power superpower".

Al doilea mesaj este acela că UE se transformă pe zi ce trece, mai ales după Brexit, într-un de facto imperiu franco-german, un vehicul politic instituţional în care interesele Berlinului şi ale Parisului au prioritate în faţa celorlalte state membre. Este în acest sens semnificativ faptul că la discuţiile finale UE - China, purtate în format de videoconferinţă, lui Xi Jinping i s-au alăturat în afara de Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, şi Charles Michel, Preşedintele Consiliului European, doar Angela Merkel şi Emmanuel Macron. Din portretul pe care i-l face Ben Judah Ursulei von der Leyen în The Rise of Mrs Europe aflăm cum funcţionează în prezent binomul Berlin - Bruxelles: Preşedinta Comisiei Europene şi Angela Merkel sunt în contact permanent, "Merkel şi von der Leyen îşi trimit zilnic SMS-uri, în care cancelarul german trimite informaţii despre ceea ce se întâmplă la Berlin, iar Ursula o pune la curent cu situaţia de la Bruxelles".

Germania, ale cărei schimburi comerciale cu China sunt mai mari decât a următoarelor 5 ţări din UE luate la un loc, este principalul artizan al acordului menţionat. Într-o postare pe Twitter în care analizează implicaţiile pe termen lung ale acestui demers european Jakub Janda, director executiv al think tank-ului European Values Center, explică de ce UE nu a dorit să aştepte să se coordoneze geostrategic cu administraţia Biden (până de curând Donald Trump a fost o scuză comodă pentru a pasa asupra lui vina amplificării tensiunilor transatlantice) pentru a-şi întări poziţiile de negociere în relaţia cu Beijingul. "Răspunsul este lăcomia şi ipocrizia industriei auto germane: vorbim la Bruxelles despre o Comisia Geopolitică în timp ce acţionăm ignorând imaginea de ansamblu. UE se vinde pentru nişte profituri mici ale câtorva corporaţii. În calitate de cetăţean al unei ţări din UE mi-e ruşine şi sunt întristat de această greşeală strategică." Iată cum se dovedeşte că Donald Trump avea în fapt dreptate atunci când spunea, mai realist decât mulţi experţi în materie, că Germania, departe de a fi un prieten şi un aliat, este mai degrabă un competitor. Avem aici o ilustrare evidentă, deşi nedeclarată a conceptului "Germany First".

În fine, un al treilea şi mult mai semnificativ semnal, care îl completează pe cel anterior, este acela că relaţia transatlantică nu mai este considerată prioritară la Bruxelles, la Berlin şi la Paris. Mesajul transmis pe Twitter de Ursula von der Leyen pe 30 decembrie, "lumea post-COVID de mâine are nevoie de o solidă relaţie UE-China, pentru a construi un viitor mai bun", nu lasă nici o îndoială din acest punct de vedere. UE crede că umbrela de securitate americană nu mai este indispensabilă, că poate ajunge la un aranjament de securitate convenabil cu Moscova chiar în absenţa Washingtonului. Într-o reacţie de la Washington, Matt Pottinger, Consilier Adjunct pentru Securitate Naţională al Statelor Unite, menţiona într-o postare pe Twitter că "liderii din ambele partide politice din SUA şi din întregul guvern al Statelor Unite sunt perplecşi, uimiţi, de faptul că UE este pe cale să semneze un nou tratat de investiţii chiar înainte ca o nouă administraţie americană să-şi înceapă mandatul". Nu ar trebui să fie. În ciuda retoricii uzuale de pe ambele maluri ale Atlanticului care îi reproşau maşinal lui Donald Trump întreaga vină pentru deteriorarea relaţiilor transatlantice este vorba de un demers suveranist european mai vechi, dacă ar fi să-l menţionăm doar pe de Gaule. Donald Trump doar a oferit o scuză comodă pentru a-l justifica. Acum, plecarea sa de la Casa Albă expune ipocrizia europenilor care vor să profite de degringolada politică de la Washington pentru a iniţia "marea decuplare". Ceea ce, desigur, trimite din start în ridicol marele plan strategic al administraţiei Biden de a coagula o amplă coaliţie a democraţiilor (Joe Biden a anunţat că încă din primul an de mandat va organiza un Summit al democraţiilor) pentru a contrabalansa China. După cum remarcă Gordon Chang "anunţata strategie a lui Biden de contracarare a Chinei a intrat în colaps încă înainte ca el să depună jurământul de preşedinte".

E însă interesant de remarcat că reacţii negative au venit şi din alte părţi. În principal din India, singura ţară care deocamdată a refuzat să adere la acordul comercial RECEP iniţiat de China în zona Asiei. Brahma Chellaney, una dintre vocile cele mai cunoscute în domeniul geopoliticii din India, scrie că "exact în momentul în care percepţia nefavorabilă asupra Chinei a atins un maxim istoric la nivel global, Uniunea Europeană a decis să-i ofere un cadou de Anul Nou regimului de la Beijing prin acest pact. Oferindu-i lui Xi Jinping o victorie diplomatică majoră, UE ne-a arătat că nu s-a putut decide dacă China este un rival sistemic sau o piaţă lucrativă. Alegând să meargă pe ambele direcţii, UE riscă nu doar să cadă între scaune, ci să dea şi mai mare încredere celei mai mari, mai puternice şi mai vechi autocraţii din lume care, în stil nazist promovează primatul partidului care o guvernează şi expansionismul la scară globală".

Însă în ciuda acestor reacţii extrem de critice, este puţin probabil ca să existe o opoziţie serioasă sau proteste masive împotriva CAI. Precum acelea care au antrenat în Germania, în vremea lui Barack Obama nu a mult hulitului Trump, sute de mii de demonstranţi împotriva TIPP un mare acord transatlantic de comerţ şi investiţii. Istoria ne învaţă că termeni precum "aliaţi", "alianţe", "valori" pot fi interpretate adesea creativ în funcţie de interese. Deşi liderii europeni, în principal cei de la Berlin, se străduie să prezinte CAI drept un tratat economic normal, inofensiv, la Beijing lucrurile se văd cu totul altfel, de altfel mult mai aproape de realitate. O analiză postată pe site-ul CGTN (China Global Television Network), ţine să precizeze asta încă din titlu care anunţă efectul său geopolitic major: "China-EU investment deal is a geo-economic game-changer"). Constatând cu satisfacţie impactul negativ major al acestuia asupra Americii analiza remarcă faptul că acordul CAI "reprezintă eşecul încercărilor Americii de a se amesteca în relaţiile bilaterale dintre două dintre cele mai mari economii ale lumii şi este o replică dură atât pentru preşedintele american în exerciţiu Donald Trump, cât şi pentru preşedintele ales Joe Biden" şi că viitoarea administraţie va trebui fie să se adapteze la această nouă realitate, fie să se confrunte cu o izolarea profundă a Statelor Unite. Este interesantă şi remarca că Beijingul nu se aşteaptă ca să apară probleme la ratificarea CAI în Parlamentul European pentru că "datorită rolului important pe care l-a jucat Germania, liderul de facto al UE, la realizarea acestuia sugerează că aceasta va fi probabil doar o formalitate". Uniune care, se remarcă din nou cu nedisimulată satisfacţie, "s-a opus cu curaj presiunii americane de a politiza acordul, făcând din aşa-numitele acuzaţii legate de «drepturile omului» împotriva Chinei un obstacol în calea acestuia" şi, decizând să semneze tratatul în perioada de tranziţie, a dorit să transmită viitoarei administraţii Biden mesajul clar că nu doreşte să se reîntoarcă la vechea ordine internaţională dominată de America.

Numai că nu doar europenii par să fie mai interesaţi de o colaborare economică cu China decât de a se alătura acelei mari coaliţii a democraţiilor plănuite de Joe Biden care să i se opună, ci şi aliaţii Americii din Asia, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, care la mijlocul lunii noiembrie au semnat alături de China şi alte 10 ţări acordul comercial Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP), iniţiat de Beijing ca parte a eforturilor sale de contracarare a influenţei Washingtonului în regiune. Iată cum, administraţia Biden realizează încă înainte de a se instala la Casa Albă câtă dreptate avea Nadia Schadlow atunci când scria în Foreign Affairs că "de la sfârşitul Războiului Rece, majoritatea factorilor de decizie din SUA au întreţinut un set de iluzii despre ordinea mondială". "În chestiunile critice, ei au văzut lumea aşa cum şi-ar dori să fie şi nu cum este cu adevărat." În cazul aliaţilor din Asia un rol important trebuie să-l fi avut percepţia că America, în care tensiunile politice au ajuns la paroxism şi vedem o intoleranţa extinsă faţă de orice abatere de la dogma ideologică progresită radicală, în care jafurile şi violenţa de pe străzile oraşelor sub stindardul Black Lives Matter şi Antifa sunt tolerate sau chiar încurajate de către o parte a elitele liberale, este într-un accelerat proces de decadenţă şi că nu va dura mult până când îşi va pierde şi poziţia de hegemon global în favoarea Chinei. În timp ce în cazul UE pare să conteze în primul rând dorinţa de "autonomie strategică", decuplarea de America, ardent exprimată la Paris şi tot mai mult şi la Berlin.

Liderii europeni vorbesc despre o "lume multipolară" în care UE se va afla pe acelaşi plan cu China, Statele Unite şi eventual cu Rusia. Însă este probabil o altă iluzie periculoasă, la fel ca multe altele din ultimele trei decenii. Fragmentarea lumii occidentale va permite Chinei, care se bucură deocamdată şi de sprijinul total al Rusiei, să-şi împlinească obiectivul de a obţine hegemonia globală. Mult mai repede decât se aştepta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Dan CONSTANTIN

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Iată ce s-ar putea face cu o mai bună colectare a TVA! Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri.

opinii

Biberonul

Nichita DANILOV

Biberonul

Mult timp am fost obsedat de casa copilăriei mele. Ea îmi revenea deschizându-şi larg uşile până şi în vis. Dacă se întâmpla însă să-i trec pragul, mă simţea străin. Nici un lucru pe care-l cunoşteam nu se mai afla la locul său, căci spaţiul intim din interiorul casei se transforma într-un adevărat labirint, prin care înaintam încercând să-mi reconstitui anumite scene petrecute în copilărie.

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

Ciprian IFTIMOAEI

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

În vreme ce, în Ucraina, obiective civile şi militare sunt făcute una cu pământul de invadatorii ruşi, în România zonelor metropolitane (polii de creştere economică) se lansează proiecte imobiliare pe bandă rulantă. 

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

Michael ASTNER

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

De la Vinţu de Jos până la Cluj am fost ba trei, ba patru persoane în compartiment. De la Cluj am rămas doar cu o „băbuţă” (aşa i-am zis eu în mintea mea, femeia, bine păstrată şi sprintenă, să tot fi avut cel mult 75 de ani) urcată (am înţeles dintr-o convorbire telefonică de-a ei) de la Deva (şi care mergea şi ea până la capăt, până la Iaşi, adică). 

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.