Anul școlar trecut: 300 de exmatriculați și 4.000 de repetenți
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Anul școlar trecut: 300 de exmatriculați și 4.000 de repetenți

GALERIE
catalog-absente
  • catalog-absente
- +

Directorii de şcoli şi grădiniţe din judeţul nostru s-au întâlnit în cursul zilei de ieri la „Consfătuirea directorilor“, un eveniment care are loc anual. Acesta a început la ora 10.30 şi a avut loc în sala „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al.I. Cuza“. 

S-a discutat despre problemele din învăţământul preuniversitar ieşean şi s-au creionat rezultatele primul semestru şcolar. „Suntem în faţa unei şedinţe tradiţionale, o consfătuire pe care o facem în luna octombire, dar, în contextul concursului pentru directori, am amânat această întâlnire. Este vorba de o analiză, o retrospecţie a anului şcolar anterior, dar mai ales de a preciza concluzii şi reglări posibile, am invitat şi colegii noi, directorii care au parcurs concursul dar încă nu au intrat pe post, pentru a vedea ce înseamnă o şedinţă de analiză. Învăţământul ieşean şi-a continuat demersurile, cu accent asupra calităţii. Vorbim de aproape 140.000 de elevi şi preşcolari, un număr semnificativ, la care se adaugă un număr de aproape de 11.000 de cadre didactice“, a precizat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

În anul școlar trecut au fost 300 de exmatriculaţi şi 4.000 de repetenţi, relativ mai puţini decât în anul școlar anterior, când s-au înregistrat 331 de exmatriculaţi şi peste 4.100 de repetenţi. 

„În privinţa promovabilităţii, bună şi constantă în mare parte, vorbim la nivelul învăţământului primar de peste 97%. Se observă o scădere în zona învăţământului gimnazial, când este o perioadă mai critică, dificilă, când mai ales la ţară elevii se confruntă şi cu treburile domestice. Promovabilitatea la liceu este de 97%, o etapă a opţiunilor, a maturizării treptate, deci şi rezultatele sunt bune. Normal că există şi exmatriculaţi sau repetenţi, exmatriculaţi sunt doar cei din clasa a XI-a şi a XII-a şi mulţi dintre ei au dreptul la reînscriere. Peste 3% sunt repetenţi, dar unii dintre ei recuperează pe traseu. Avem o resursă umană de calitate, bine pregătită, trebuie ţinut cont de specificul judeţului, deoarece peste 54% din elevi sunt în învăţământul rural. Pentrul anul ce vine s-au creat analize, există un program managerial al ISJ care este dat ca reper. Din anul următor vor începe şi reconfigurarea curricumului, se schimbă programele şcolare, există foarte multe schimbări în bine, aliniere a învăţământului românesc la ceea ce înseamnă învăţământ european“, a mai menţionat Camelia Gavrilă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fraţii de cruce strâmbă

Cătălin ONOFREI

Fraţii de cruce strâmbă

Cum ar arăta un stat condus de nişte microbişti ce-şi fac cruce în timp ce înjură?

Filmuletul zilei

opinii

Dacii liberi

Briscan ZARA

Dacii liberi

Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor.

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Ciprian IFTIMOAEI

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Oficiul de statistică al UE, Eurostat, a diseminat recent indicatorul AROPE care arată că România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 35,8% din populaţie în risc de sărăcie sau excluziune socială, în anul 2020. 

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

pulspulspuls

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Pentru că, iată, Cioloş tocmai a depus ieri lista şi programul guvernului său în parlament, unde în următoarele zile se va decide prin vot dacă merge echipa asta înainte au ba, şi pentru că avem un ieşean pe acea listă, am zis că musai să-l chestionăm olecuţă pe amicul Archibald Tănase despre subiect, în calitatea lui onorabilă de om cu doftorat în sforăraie politică. 

Caricatura zilei

Certificate

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.