Cresc blocuri pe locul fostei fabrici Nicolina. Va fi mutată piaţa? Planurile lui Constantin Duluţe
Este vorba de 2,37 hectare, parcela situata în dreptul sensului giratoriu de pe strada Mitropo (...)
citeste totluni, 20.03.2023
Băncile nu îşi vor mai permite şi în acest an să rostogolească creditele neperformante şi vor începe să ceară insolvenţa datornicilor, afirmă Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, care crede că unii investitori au făcut din intrarea în insolvenţă o afacere profitabilă.
“Băncile nu îşi permit luxul, în al patrulea sau al cincilea an de criză, să mai rostogolească creditele neperformante, arieratele. N-au făcut nimic până acum, dar deja este presiunea din afară a băncilor-mamă, pentru că şi Europa, din păcate, se zbate într-o recesiune prelungită, şi-atunci evident că încep să le lase din mâini. Le-au tot rostogolit, le-au tot ascuns pe sub covor”, a declarat Borza. El anticipează că în acest an băncile “vor da drumul la insolvenţe” şi că nu cerut până acum falimentul multor datornici pentru că le-ar fi afectat indicatorii instituţiilor de credit. “Este o curăţenie absolut necesară, să spunem curăţenia de primăvară, pentru că altminteri băncile au preferat în aceşti patru-cinci ani să tot provizioneze. Dar acum nu mai au resurse interne, iar asta pune presiune pe acţionari să vină cu majorare de capital, dar nu mai au nici acţionarii băncilor”, a adăugat el. Directorul firmei Euro Insol crede că vor fi insolvenţe în toate zonele, dar în special din industrie şi retail, atât de bricolaj, cât şi de electronice şi electrocasnice. “Anul 2013 va fi un an spectaculos din acest punct de vedere”, a spus el. Borza a afirmat că în România sunt mai mulţi investitori care au făcut din insolvenţă o afacere. “Sunt unii patroni de profesie care au făcut deja un business din care în insolvenţă câştigă mai mult. Societăţile respective, odată intrate în insolvenţă, sunt grevate de datorii, au credite la bănci de sute de milioane de euro, au activele ipotecate în favoarea băncilor. Ei trăiesc din răscumpărarea activelor ipotecate la bănci la o treime de preţ sau mai puţin. Tot ei, în general, îşi răscumpără societăţile prin nişte firme create de ei prin Insulele Virgine sau prin persoane interpuse”, a continuat reprezentantul firmei de insolvenţă. El a a explicat că aceaia care vor să îşi răscumpere firmele nu riscă prea mult să le achiziţioneze altcineva pentru că “pe praful ăsta nu se înghesuie nimeni” în afara aceluia care cunoaşte cel mai bine potenţialul real al afacerii. Borza estimează că anul 2013 va fi unul al marilor insolvenţe în industrie, printre care se vor număra Termoelectrica şi Compania Naţională a Huilei. “Vom avea surprize în continuare, vom avea surprize cu societăţi pe care nici măcar printr-un joc de imaginaţie nu ne-am fi gândit, nu neapărat pentru că ar avea probleme insurmontabile, ci pentru că insolvenţa a devenit o modă şi nu neapărat în sensul rău al cuvântului”, a spus el.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum a ajuns gigantul bancar elvețian Credit Suisse să se prăbușească
Compania Epic Games, amendată cu 245 mil. dolari pentru că a păcălit gamerii
47 de șoferi, ”retrogradați” într-o zi la statutul de pieton după ce au circulat prin Iași
JAF la o benzinărie din Brăila: un individ cu CAGULĂ pe cap a plecat cu 10.000 de lei
FOTO Carambol cu două mașini și trei TIR-uri, pe DN 2 E85. Mai multe persoane au fost rănite
VIDEO Elena Rybakina, campioană la Indian Wells - A învins o câștigătoare de Grand Slam
A intrat fericirea în România. World Happiness Report 2023. Pe ce poziție se află țara noastră
Ce accesorii să utilizăm pentru protecție și dezinfectare (P)
Site-uri web mai inteligente în 2023, care să reflecte ceea ce reprezintă și crede compania
Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?
Cresc blocuri pe locul fostei fabrici Nicolina. Va fi mutată piaţa? Planurile lui Constantin Duluţe
FOTBAL: Succes meritat, aşteptat, la Galaţi, promovarea e din ce în ce mai aproape (VIDEO)
Un nou concurs de manager la spitalul din Iaşi care este condus de la înfiinţare de aceeaşi persoană
Femeie de 55 de ani, prinsă la volan cu o alcoolemie de două ori mai mare decât limita penală
Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta
Mihailo Podoliak după vizita lui Putin la Mariupol: Criminalul revine întotdeauna la locul crimei
Românii cer tot mai mult locuri de muncă remote, dar oferta este în scădere
Cum motivează Vladimir Putin lansarea războiului din Ucraina în 2022 şi nu în 2014
Ce spune românca Romina Gingaşu, căsătorită cu patronul Ferrari, despre Ion Ţiriac
Delvine Meringor (CSA Steaua), locul al treilea la maratonul de la Barcelona, cu barem olimpic
Australia nu a promis ”sub nicio formă” că va ajuta SUA să apere Taiwanul
Un bărbat din Florida care a răspuns la o bătaie la uşă a fost muşcat de un aligator
Importurile de gaze au scăzut cu peste 85%, în ianuarie 2023. Producţia a crescut cu 7,5%
Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a fost strivit de un utilaj într-o fabrică din Corbu
Ciolacu şi Clotilde Armand, contre pe Facebook pe tema curăţeniei din Sectorul 1. Cine are dreptate?
Florentino Perez nu va asista la El Clasico, din cauza scandalului de corupţie de la FC Barcelona
O femeie de 86 de ani a murit arsă de vie după ce casa în care locuia a luat foc
Edi Iordănescu: Această campanie trebuie să fie una de calificare, nu de scuze
Alexandru LĂZESCUCum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta |
Nichita DANILOVDe la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian |
Ciprian IFTIMOAEICe se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe? |
Michael ASTNERSper să mor în timpul vieţii mele |
Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.