Anul trecut, la Iaşi s-au înmatriculat peste 33.000 de maşini
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Anul trecut, la Iaşi s-au înmatriculat peste 33.000 de maşini

GALERIE
masini
  • masini
- +

Odată cu eliminarea taxei de timbru, la 1 februarie 2017, numărul înmatriculărilor a crescut spectaculos. Dacă în 2016 au fost depuse 26.176 de dosare în vederea înmatriculării, anul trecut s-au înregistrat 33.765 de cereri în acest sens la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi. Procentual, creşterea este de 28,99 la sută.

Pe parcursul anului 2017, au fost radiate 2.784 de autovehicule, ceva mai puţine decât în 2016 (2.830). Printre acestea se numără şi 33 de maşini abandonate pe spaţiul public, a căror radiere a fost cerută de primar. Pentru preschimbarea certificatului de înmatriculare (în urma modificării datelor maşinii sau ale proprietarului), au fost 1.427 de cereri, faţă de 2.161 în 2016. În 182 de cazuri a fost verificată autencitatea actelor în concordanţă cu directivele şi regulamentele europene antifurt, din nou o creştere faţă de 2016 (143 de cazuri).

Practic, dacă, până în 2016, creşterea anuală a volumului de muncă depus de cei de la Înmatriculări era de 11-15 la sută, anul 2017 a reprezentat un salt de 30 la sută, în condiţiile în care schema de personal a rămas subdimensionată. Pe lângă dosare, angajaţii au formulat răspunsuri la 2.892 de solicitări scrise, cereri şi petiţii, iar şeful Serviciului a acordat 1.272 de audienţe.

În schema de personal sunt şase funcţii vacante (două de ofiţer şi patru de agent), dintr-un total de 27 de funcţii. În cadrul atelierului de prelucrat numere de înmatriculare, dintr-un total de şapte funcţii, trei sunt vacante. Nici solicitările de concediu de odihnă nu au putut fi acoperite integral: pentru şapte lucrători a fost necesară relocarea în perioada următoare a restului de zile de concediu neefectuate anul trecut. În aceste condiţii, s-a reuşit reducerea timpilor de aşteptare. De altfel, la sfâr­şitul anului trecut, a fost lansat procesul de re­crutare din sursă externă a unor agenţi suplimentari. Înscrierile pentru cele patru posturi de agenţi scoase la concurs sunt în toi, două noi ghişee urmând să fie deschise cel mai devreme la sfârşitul lunii februarie.

Unii examinatori au picat pe capete candidaţii la permis auto 

În ceea ce priveşte permisele de conducere, 75.805 dosare au fost depuse în vederea examinării sau a preschimbării, cu aproape 15 la sută mai multe decât în 2016. „În 2016 au fost foarte multe permise-duplicat la permisul de conducere. Era zvonul cu prelungirea valabilităţii în cazul persoanelor în vârstă. şi atunci au venit oamenii buluc“. Cms.şef. Vasile Zacornea ne-a precizat că avalanşa de cereri a durat 4-5 luni. Amintim că, în octombrie 2016, mai mulţi parlamentari au iniţiat un proiect de lege prin care permisul auto al şoferilor cu vârsta de peste 70 de ani să fie preschimbat în fiecare an. În prezent, valabilitatea permisului de conducere este de zece ani.

Numărul celor admişi la testare a fost în 2017 de 6.612, în scădere cu 598 de persoane faţă de anul precedent. Este vorba de proba practică. De altfel, procentul celor care au obţinut în final permisul de conducere nu a trecut de 33% la sută la niciunul dintre cei 14 examinatori. Practic, în cel mai feri­cit caz, unul din trei concurenţi a luat examenul, iar în cel mai rău - doar un candidat din cinci.

În total, 17.225 de candidaţi n-au reuşit să treacă examenul la volan. Acestor „ghinionişti“ li se adaugă cei 11.143 de aspiranţi la obţinerea permisului care au picat la proba teoretică. Numărul total al persoanelor respinse a fost mai mare anul trecut decât în 2016 (28.368 faţă de 25.905).

Verificarea permiselor de conducere preschimbate şi a dosarelor de examinare a condus, în cursul anului trecut, la 13 cazuri pentru care au existat suspiciuni de fals şi declaraţie mincinoasă. Do­cumentele au fost înaintate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, care a deschis dosare penale pentru persoanele implicate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre un partid al ardelenilor

Cătălin ONOFREI

Spre un partid al ardelenilor

Nu v-aţi săturat de dictatura „miticilor”?

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Extremişti

Briscan ZARA

Extremişti

Ignoranţa de azi nu este una impusă de sistem aşa cum era să spunem pe timpul regimului comunist, ci una exercitată de fiecare individ ori grup în parte asupra lui însuşi. Civilizaţie înseamnă în primul rând diversitate, acceptarea ideii că nu există o singură viziune asupra lumii, iar toate celelalte sunt nocive ori malefice şi că ar trebui eliminate. 

Rolul societăţii civile în consolidarea democraţiei

Ciprian IFTIMOAEI

Rolul societăţii civile în consolidarea democraţiei

Prezenţa unei societăţi civile cu forme de manifestare diverse şi active constituie un factor de consolidare democratică. Există diferite definiţii ale conceptului de „societate civilă”. În limbajul comun, sensul atribuit este adesea unul reducţionist, mulţi dintre noi reducând societatea civilă la activitatea organizaţiilor nonguvernamentale. Cristian Pîrvulescu, politolog şi activist civic, consideră societatea civilă un „concept cu geografie variabilă” care propune o invitaţie la regândirea raportului dintre, pe de o parte, individ/ cetăţean, iar pe de altă parte, stat/ societate.

Moştenirea lui Trump

Mihai DORIN

Moştenirea lui Trump

Noul preşedinte Joe Biden şi-a inaugurat mandatul - probabil ultimul - în termeni paradoxal rasişti: „Trebuie să încheiem cu supremaţia albilor!”. Afirmaţia este stupefiantă, având în vedere că această supremaţie s-a restrâns treptat, după perioada colonială şi a fost delegitimată masiv de către Abraham Lincoln şi războiul de secesiune, pentru a se destrăma efectiv, odată cu Martin Luther King. 

pulspulspuls

O coincidenţă politică de zile mari pe linia strategică Iaşi - Suceava - Neamţ şi retur

O coincidenţă politică de zile mari pe linia strategică Iaşi - Suceava - Neamţ şi retur

Şi pentru că tot am încheiat săptămâna trecută cu dosarul liberalului ieşean cu origini sucevene dar şef peste filiala de la Neamţ, mister Mugurel Cozmanciuc, haideţi să vă mai spunem una azi despre chestiune, ca să nu rămână nespusă.

Caricatura zilei

Pe scena Operei din Iași

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.