Anunţ al CNSAS privind noile materiale şi medicamente introduse la compensare
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 19.01.2022

Anunţ al CNSAS privind noile materiale şi medicamente introduse la compensare

GALERIE
compensate
  • compensate
- +

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că va reuşi să acopere, până la sfârşitul anului, contravaloarea noilor medicamente, materiale sanitare şi consumabile recent introduse în programele naţionale de sănătate, cu ajutorul unei rectificări bugetare aprobate recent. Conform unei comuncări a CNAS, creditul bugetar pentru 2018 a fost suplimentat cu 600 milioane de lei, iar creditele de angajament cu 1.546 milioane de lei.

„Totodată, în cadrul instituţiei s-a efectuat şi o analiză a execuţiei bugetare din acest an, identificându-se şi alte fonduri care au fost redirecţionate astfel încât să se asigure necesarul de medicamente, servicii şi dispozitive medicale până la sfârşitul anului în curs, conform estimărilor bazate pe consumul lunar mediu“, este precizat în comunicatul citat. Reprezentanţii CNAS spun că au în vedere acoperirea costurilor unor sisteme de monitoare continuă a glicemiei pe bază de senzori şi a pompelor de insulină cu senzori de monitorizare glicemică permanentă, prevăzute în programul naţional de diabet, precum şi a tratamentului amiotro­fiei spinale cu medicamentul nusinersen, din programul de boli rare.

De asemenea, din fondurile suplimentate, 631 de noi pacienţi insulino-dependenţi vor putea fi introduşi în programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică şi se va asigura continuitatea tratamentului celor care se află deja în program. CNAS mai spune că are în vedere şi încheierea unor contracte cu unităţile sanitare de radioterapie din Iaşi, Cluj şi Constanţa, pe baza programului naţional de oncologie, pentru a facilita accesul bolnavilor la tratamentul de acest tip.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ca între prieteni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X