Apariție neobișnuită a lui Emmanuel Macron la Davos, de ce a purtat ochelari de soare inclusiv în timpul discursului
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avut o apariție neobișnuită în timpul Forumul Economic Mondial de la Davos, desfășurat în Elveția, acesta urcând pe scenă purtând ochelari de soare.
Astfel, în ziua de marți, 20 ianuarie 2026, șeful statului francez a apărut și și-a ținut discursul, în interior, purtând o pereche de ochelari de soare tip aviator, relatează publicația britanică Independent, citat de ziare.com.
Președintele Franței a susținut că are o problemă la ochi, descrisă de acesta drept „complet inofensivă”, care, totuși, i-a provocat o inflamație vizibilă la ochiul drept.
Problema la ochi îl afectează pe Emmanuel Macron încă din luna decembrie, acesta fiind deja observat purtând ochelari de soare în timpul unei inspecții a trupelor, desfășurate în aer liber, iar președintele Macron și-a început discursul de Anul Nou adresat armatei franceze făcând o referire la aspectul său.
„Vă rog să scuzați aspectul inestetic al ochiului meu. Este, desigur, ceva complet inofensiv”, a susținut președintele Macron. Vedeți doar o trimitere neintenționată la Eye of the Tiger. Pentru cei care înțeleg aluzia, este un semn de determinare”, a glumit președintele Macron.
Publicitate și alte recomandări video