anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 30.11.2022

ApaVital a scăpat de o amendă de zeci de mii de lei primită de la Garda de Mediu

GALERIE
apavital-iasi
  • apavital-iasi
- +

ApaVital a scăpat de o amendă aplicată de Garda de Mediu pentru dejecţiile împrăştiate anul trecut din reţeaua de canalizare de la Valea Lupului. În urma deciziei luate de magistraţii Tribunalului, incidentul care a provocat revolta localnicilor rămâne practic fără vinovaţi.

În martie anul trecut, un cămin de racord din apropierea drumului european s-a înfundat şi a deversat dejecţiile, care s-au scurs în pârâul Lupul, un afluent al Bahluiului. Localnicii au anunţat ApaVital, dar şi Garda de Mediu, care a decis sancţionarea furnizorului de servicii de apă-canal, cu o amendă îndreptată către minimul legal.

Conform legii, deversarea de ape uzate în apele de suprafaţă se sancţionează cu o amendă cuprinsă între 30.000 şi 60.000 de lei. După vidanjarea căminului, s-a constatat că pompa chesonului se blocase, provocând deversarea.

ApaVital a acuzat de cele întâmplate o societate privată care presta servicii de vidanjare în comună şi care ar fi folosit chesonul pentru a elimina dejecţiile. Cantitatea suplimentară de ape uzate ar fi depăşit capacitatea calculată a reţelei de canalizare, ceea ce ar fi provocat deversarea.

În primă instanţă, magistraţii Judecătoriei au respins argumentele aduse de ApaVital, considerând că nu a fost adusă nicio dovadă că vreo firmă privată ar fi vărsat dejecţii în cheson. ApaVital reclamase firma respectivă la Garda de Mediu, dar plângerile datau din 2014, nefiind clar că activitatea acesteia ar fi continuat până în 2020.

În schimb, ApaVital a avut succes în faţa Tribunalului, judecătorii acceptând joi apelul declarat împotriva sentinţei date la nivelul Judecătoriei. Procesul verbal de amendare a ApaVital a fost anulat. Sentinţa Tribunalului este definitivă. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Upgrade pe flancul estic al NATO

Lucian DÎRDALA

Upgrade pe flancul estic al NATO

Agenda miniştrilor de externe nu se putea limita la situaţia din estul Europei, dată fiind anvergura geopolitică globală a Alianţei. Vom vedea, probabil, un efort de consolidare a unei poziţii unitare faţă de China, principalul competitor strategic al Occidentului.

opinii

Mândru că sunt

Florin CÎNTIC

Mândru că sunt

De Ziua Naţională, pe lângă pocnetele sticlelor de şampanie şi exploziile artificiilor, mai stăruie un zgomot de fond: concertul înfundat al pumnilor bătuţi în piept de compatrioţii care, asemenea popcornului în tigaia încinsă, se înfoaie bombastic, „mândri că sunt români”.

Să nu-i jignim pe ruşi

Radu PĂRPĂUȚĂ

Să nu-i jignim pe ruşi

Aşa spunea preşedintele Macron cu ceva timp în urmă: Vai, vai, să nu-i jignim pe ruşi!

Muzicieni români în lume

Alex VASILIU

Muzicieni români în lume

Este titlul potrivit unei rubrici săptămânale de ziar, al unei emisiuni radiofonice cu acelaşi ritm de difuzare pentru că, fără intenţia părtinirii Eutherpei faţă de alte muze artistice, în limbajul sonor cult se exprimă pe înţelesul auditorilor de pretutindeni cei mai mulţi autori şi interpreţi români. Aleg numai câteva exemple:

pulspulspuls

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Multă lume îl sună pe amicul nostru Archibald Tănasă ca să pună o vorbă bună în dreptul părintelui Calistrat, căruia după moliftelnic i s-ar mai putea spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”, în engleză „Master of monk’x boxing”, sau „Ninja de la Vlădiceni”, după ce a pocnit şi a trântit la pământ una sau două enoriaşe la intrarea în mănăstirea unde slujea. 

Caricatura zilei

Iohannis, cu așteptările înșelate

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.