ApaVital prelungește restricțiile în programul de furnizarea a apei

miercuri, 31 iulie 2024, 17:03
1 MIN
 ApaVital prelungește restricțiile în programul de furnizarea a apei

Până pe 31 august 2024 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, societatea de apă va alimenta zilnic, în intervalul orar estimat 6-9 și 16-20, gospodăriile și ceilalți consumatori din localitățile: Hlincea, Vișan, Bârnova (parțial), Pietrăria (parțial), Păun, (parțial) și străzile Fermei, Geo Chavez, Nicolae Tonitza și aleea Fermei din Iași.

Restricțiile sunt prelungite și pentru municipiul Roman, abia racordat la rețeaua ApaVital, respectiv între orele 5-23, dar și în comunele Românești (satele Românești, Ursoaia și Avântu), între orele 7-21, respectiv Movileni și Gropnița, până la sfârșitul lunii august.

CITESTE SI: Câtă apă vor avea locuitorii din comunele din jurul Iașului până pe 31 iulie. Restricții severe dictate de caniculă

„Nivelul scăzut de precipitații înregistrat în ultimii ani, pe fondul secetei prelungite cu care ne confruntăm, debitul de apă din puțuri, drenuri și diverse acumulări din aria de operare, înregistrează limite deosebit de scăzute. În aceste condiții, consumurile de apă cresc simțitor depășind capacitatea maximă de pompare, iar rezervoarele care în condiții normale sunt pline, se golesc cu rapiditate și astfel întreg sistemul de alimentare cu apă este afectat”, explică ApaVital motivele menținerii, respectiv ale prelungirii programului scurt de furnizare a apei.

Societatea de apă recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, aceștia pot să sune la numărul de telefon 0232.969.

Etichete: ApaVital, restrictii

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii