Apel al UMF-urilor din țară împotriva generalizărilor: „Condamnăm cu fermitate orice acțiune care pune în pericol pacienții”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) a semnat, alături de restul universităților de profil din țară, un apel public de susținere a actului justiției în cazul de la „Sf. Pantelimon” din București. A surprins poziția UMF-urilor din țară, în contextul în care mai multe societăți profesionale au sărit în apărarea medicilor și au contestat acțiunea procurorilor. Dar UMF-urile, inclusiv cel de la Iași, au spus că actul de justiție trebuie lăsat să se ducă la bun sfârșit, iar dacă se vor găsit vinovați, aceștia trebuie să plătească.
Citiți aici integral „Ziarul de Sănătate” nr. 19
Însă universitățile au venit cu un apel suplimentar: ca nu toți medicii să fie incluși în aceeași categorie cu cei care se vor dovedi sau nu a fi vinovați, fiindcă generalizările afectează din două perspective. În primul rând, scade încrederea și respectul în clasa medicală, iar apoi sunt efecte asupra tinerilor, care vor fi descurajați să urmeze această profesie.
„Asociația Alianță Universitară G6 UMF, în calitatea sa de reprezentant al mediului academic medical și farmaceutic din România, dorește să exprime o poziție fermă cu privire la evenimentele recente care au avut loc la Spitalul «Sfântul Pantelimon» din București. Rolul fundamental al Alianței este de a promova interesele învățământului superior medical, de a facilita un cadru comun de cooperare în domeniile educaționale și științifice, dar și de a instrui studenții în spirit etic și deontologic. Alianța Universitară G6 UMF condamnă cu fermitate orice acțiune sau comportament care poate pune în pericol integritatea și sănătatea pacienților. În acest sens, susținem cu tărie actul de justiție și subliniem necesitatea ca persoanele care se vor dovedi vinovate de astfel de fapte să fie trase la răspundere și sancționate conform legii”, au transmis reprezentanții UMF-urilor.
Ei au insistat asupra faptului că generalizările care sugerează că practica aceasta, de încălcare a eticii profesionale, ar fi o chestiune comună la nivelul tuturor medicilor, deja fac mult rău în societate. Ei insistă asupra faptului că cele mai mediatizate cazuri din sănătate sunt, în mare, situații izolate, și că în ansamblu comunitatea medicală luptă respectând toate normele etice și deontologice existente.
„Cazurile izolate nu trebuie să umbrească munca vastă și dedicată a majorității. Alianța Universitară G6 UMF dorește să sublinieze, de asemenea, ca astfel de generalizări nedrepte contribuie la scăderea atractivității profesiei de medic și la descurajarea tinerilor care aspiră la o carieră în acest domeniu. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să protejăm și să promovăm imaginea corectă a profesiei medicale, pentru a asigura continuitatea și calitatea serviciilor medicale oferite societății”, se mai precizează în comunicatul citat.
Publicitate și alte recomandări video