anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

COMUNICAT DE PRESA

Apel fals la 112: O adolescentă din Iaşi, răpită, legată şi dusă într-un loc necunoscut

GALERIE
112 a
  • 112 a
- +

La data de 24 august a.c., în jurul orei 11.50, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către o femeie, de 36 de ani, din comuna Șcheia (Iaşi), cu privire la faptul că a fost anunțată de fiica sa, în vârstă de 14 ani despre faptul că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat minora pe raza comunei Șcheia.

Aceasta a declarat faptul că în dimineaţa zilei de 24 august a.c., în timp ce se deplasa spre satul Şcheia, ar fi fost luată la ocazie cu un autoturism tip dubă, după care ocupanţii acestuia ar fi legat-o de mâini şi picioare și ar fi dus-o într-un loc necunoscut, iar ulterior, în jurul orei 10.00, ar fi reușit să scape și i-ar fi solicitat unei femei să o transporte cu un autoturism, în comuna Șcheia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în dimineața de 24 august a.c., minora ar fi plecat de la domiciliu, cu intenția de a se deplasa în municipiul București pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o rețea de socializare, iar pentru a-și acoperi plecarea ar fi sunat-o pe mama sa și i-ar fi relatat că ar fi fost răpită și legată.

Ulterior, după ce mama sa a alertat polițiștii, minora ar fi renunțat la intenția de  a părăsi domiciliul și s-ar fi oprit pe raza comunei, unde a fost găsită de polițiști.

S-a stabilit faptul că minora nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată mamei sale.

Cercetările continuă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cătălin ONOFREI

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cât de bine îi cunoaştem pe cei din jurul nostru?

opinii

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

pulspulspuls

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Gata, astăzi am ajuns la antepenultimul episod din seria „Ce s-a discutat la Şcoala politică de vară de pe Bahlui”, o relatare fidelă a discuţiilor care au avut loc timp de o săptămână în târgul nostru pe teme politice locale. 

Caricatura zilei

Rafila și pastila

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.