Aproape 11 milioane de persoane fără adăpost în Europa
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 07.03.2021

Aproape 11 milioane de persoane fără adăpost în Europa

GALERIE
homeless
  • homeless
- +

Aproape 11 milioane de persoane sunt fără adăpost în Europa, unde numărul celor aflaţi într-o astfel de situaţie a explodat în ultimii ani în unele ţări, îşi exprimă îngrijorarea Fundaţia Abbé Pierre şi Federaţia europeană a asociaţiilor naţionale pentru persoanele fără adăpost (FEANTSA), într-un studiu făcut public miercuri, citat de AFP.

Această "altă Europă", cea "a marginalilor" (persoane fără domiciliu personal, persoane aflate în stradă, în adăposturi sau în centre de cazare de urgenţă), reprezintă 5% din cele 220 de milioane de gospodării europene, conform statisticilor adunate de cele două asociaţii.

Numărul persoanelor fără adăpost a crescut în majoritatea ţărilor europene şi chiar a explodat în Germania (plus 150% între 2014 şi 2016, ajungând la 860.000) şi în Irlanda (plus 145% între 2014 şi 2017, 8.857).

Dintre ţările europene, numai Finlanda şi Norvegia au reuşit să înregistreze scăderi ale numărului persoanelor fără adăpost. Finlanda a redus cu 18% numărul acestor persoane printr-o politică prin care accesul la o locuinţă este considerat un drept fundamental, şi nu "o problemă socială inevitabilă" care ar fi legată de probleme personale, spun cele două asociaţii.

În celelalte state europene, unde cifrele sunt în creştere, raportul evidenţiază absenţa unei politici globale de luptă împotriva fenomenului persoanelor fără adăpost, a exploziei preţurilor la locuinţe şi a creşterii inegalităţilor.

"Între 2010 şi 2016, costul locativ pentru gospodăriile sărace a crescut în trei sferturi dintre statele membre ale UE", evidenţiază raportul.

Tinerii între 18 şi 24 de ani, cei mai afectaţi, plătesc pentru locuinţă aproape 40% din veniturile lor, o proporţie care poate ajunge la aproape 50% în anumite ţări precum Grecia. (Agerpres)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.