Ce e de făcut cu poliţa Euroins? Patronii service-urilor îşi pun mâinile în cap când aud de asiguratorul falimentar
Proprietarii service-urilor sustin ca Euroins deconteaza greu costurile din atelierele auto, î (...)
citeste totvineri, 24.03.2023
Aproape 30 de tramvaie din parcul de vehicule al CTP vor fi casate. Este vorba despre tramvaie GT4 şi BE 8/8 care au fost puse în circulaţie în Iaşi în perioada 1998 – 2010.
Toate vehiculele au fost achiziţionate după ce au rulat în alte oraşe europene. Casarea a fost decisă în principal în contextul în care Iaşul a achiziţionat 32 de tramvaie noi.
„Tramvaiele au un grad ridicat de uzură, durată de viaţă expirată, sunt retrase din circulaţie, iar repunerea în funcţiune este practic imposibilă, motivat de afectarea structurii de rezistenţă ca urmare a coroziunii sau lipsa pieselor de schimb ca urmare a tehnologiilor depăşite utilizate la construcţia acestora”, este unul dintre motivele invocate de CTP pentru casare.
O altă problemă este faptul că în curând va fi demolat depoul CTP din capăt Dacia (va fi reconstruit), iar operatorul de transport se va confrunta cu „o criză acută de spaţiu” pentru gararea tramvaielor, în condiţiile în care toate activităţile vor fi relocate temporar în depoul de la Gară.
CTP mai propune casarea a cinci vehicule din parcul auxiliar (utilaje vechi de întreţinere înlocuite, între timp, cu altele noi) şi diverse echipamente printre care se numără peste 100 de camere video care nu mai sunt în folosinţă.
Valoare totală a bunurilor propuse spre casare trece pragul de un milion de lei. Primăria are nevoie de acordul Consiliului Local (CL) pentru casarea bunurilor, o hotărâre în acest sens fiind aşteptată în ultima şedinţă din acest an care va avea loc joi.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
32 de poliţişti ieşeni au fost avansaţi în grad de Ziua Poliţiei Române
Cine sunt oficialii români care îl vor arbitra duminică pe Cristiano Ronaldo
Brokerii se opun plafonării prețurilor RCA. Mulți dintre ei și-ar pierde jobul
Cât trebuie să scoatem din buzunar pentru o masă cu peşte, în post
FOTO Parc superb, de agrement, la Horpaz/Miroslava. Dezbatere publică de la ora 18
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Octogenar mort pe holurile spitalului după ce a fugit din salon
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
Microbuz cu infirmiere românce, implicat într-un accident în Austria. O femeie a murit
Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul după o amenințare cu bombă
Mașină Google Street View, implicată într-un accident în Ovidiu, Constanța
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Monica Niculescu s-a califiicat în optimi la Miami Open, la dublu
Karpaten Turism aduce vacanțele All Inclusive la Iași, la Moldova Center (P)
„Marea prescripţie” loveşte din nou. Jongleriile unui executor ieşean, achitate una după alta
Calendarul consultațiilor oftalmologice la nou-născut și copilul de vârstă mică (P)
Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval
Care sunt cele mai vânate clădiri de locuinţe de pe piaţa premium din Iaşi?
Proiectul de brand al Iaşului, medalie de aur, după ce a concurat cu două firme din Londra
Ce a lăudat primarul Mihai Chirica? Mai nimic bun la juniorii Politehnicii Iaşi
Primul ieşean condamnat pentru că a condus drogat scapă cu cazierul curat și cu dreptul de a conduce
Care este mecanismul din spatele jocurilor de păcănele? Iată ce trebuie să știe pasionații…
O bandă de spărgători de maşini şi-a făcut de cap mai multe luni de zile
Se reia licitaţia pentru documentaţia necesară reabilitării termice a Palatului Administrativ
A început votul în Competiţia Destinaţia Anului 2023. La ce categorie concurează Iașul
Denisa Ionaşcu, secretarul CL Iaşi, a pierdut prima rundă a meciului cu primarul Mihai Chirica
ASF: Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea
Ciolacu nu mai ştie cum să născocească motive ca să nu se atingă de pensiile speciale
Un tablou necunoscut până acum al artistului american Jackson Pollock a fost descoperit în Bulgaria
Ce fel de ustensile și echipamente sunt necesare într-o bucătărie profesională? (P)
Autobuz cuprins de flăcări în mers, la Oradea. 20 de persoane s-au autoevacuat
Alexandru CĂLINESCUDuşmanii democraţiei |
Neculai SEGHEDINSateliţi |
Codrin Liviu CUȚITARUJonathan Coe, un prieten al Iaşului (III) |
George ŢURCĂNAŞUBucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională |
Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.