Arabii au greșit, statul român plătește. Victimele „mitilicului” ilegal de la Iași primesc primii bani
Urmașii victimelor spirtului contrafăcut de trei arabi au început să ceară statului despăgubiri. Condamnați la ani grei de închisoare, cei trei afaceriști au fost declarați oficial faliți, caz în care statul este cel care preia sarcina plății despăgubirilor.
În urmă cu două săptămâni, fiul unei victime a obținut despăgubiri. Au urmat moștenitorii altor cinci victime, care vor primi bani de la stat. Mai sunt peste 50 de părți civile care încă nu și-au cerut despăgubirile.
Spirt medicinal în care alcoolul etilic fusese înlocuit cu alcool metilic, mult mai ieftin
Încercarea iordanianului Fuad Ahmed şi a doi irakieni, Zuhair Abdel Nabi Ali Dawoud şi fiul acestuia, Abdul Satar Dawoud, de a se îmbogăți în contextul pandemiei COVID a eșuat tragic în vara anului 2020. Cei trei vânduseră spirt medicinal în care alcoolul etilic fusese înlocuit cu alcool metilic, mult mai ieftin, dar extrem de toxic. Nu luaseră în calcul faptul că spirtul este folosit și ca băutură alcoolică, mai ales în mediul rural. Un număr de 17 ieșeni și-au pierdut viața după ce au băut spirtul contrafăcut. Cei trei au fost condamnați la câte peste 20 de ani de închisoare și la plata a 1,3 milioane lei ca daune civile către familiile victimelor și spitalele unde acestea fuseseră îngrijite.
Fiul uneia dintre victime a încercat să-i execute silit pe cei trei arabi, ocazie cu care justiția a stabilit că aceștia sunt insolvabili. Andrei C. a apelat atunci la prevederile Legii 211/2004 privind protecția victimelor infracțiunilor. Aceasta permite acordarea de despăgubiri din bugetul statului, atunci când cei responsabili nu pot fi executați silit. La jumătatea lunii trecute, judecătorii au aprobat plata a 51.000 lei către Andrei C., ca daune morale și materiale.
Urmașii altor cinci victime ale spirtului contrafăcut au apelat la aceeași soluție, cazul lor fiind analizat tot de Tribunal. Dintre cele 9 persoane care s-au adresat instanței, cinci sunt minori, copiii a două victime. Conform legii, pentru a beneficia de compensații, persoanele care le solicită trebuie să fie victimele unei infracțiuni sau urmașii acestora, să se fi constituit părți civile în timpul procesului și să nu fi fost condamnate la rândul lor pentru comiterea unor infracțiuni grave.
Daune morale de până la 30.000 lei pentru fiecare
Magistrații Tribunalului au constatat că aceste condiții erau îndeplinite de toate cele 9 persoane care solicitaseră despăgubiri. A fost aprobată plata de daune morale cuprinse între 2.500 și 6.500 de lei, respectiv a unor daune morale de până la 30.000 lei pentru fiecare. În total, Ministerul Justiției va avea de plătit celor 9 urmași 270.000 lei. Părțile civile care nu au solicitat încă plata de către stat a despăgubirilor datorate de cei trei arabi au timp să depună cereri în acest sens până pe 1 martie 2025, când se va fi împlinit un an de la condamnarea definitivă a celor trei.
Citește și:
Publicitate și alte recomandări video