Arad: Doi pescari au salvat de la înec un bărbat din greşeală, crezând că au prins un peşte uriaş
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 06.12.2020

Arad: Doi pescari au salvat de la înec un bărbat din greşeală, crezând că au prins un peşte uriaş

GALERIE
pescari arad
  • pescari arad
- +

Doi pescari din judeţul Arad au salvat de la înec, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat cu handicap locomotor care a căzut dintr-o barcă şi a fost purtat de curenţi câţiva kilometri, pe râul Mureş, pescarii fiind surprinşi să constate că de undiţă era agăţat un om, şi nu un peşte uriaş, cum crezuseră.

Bărbatul salvat plecase cu barca din zona localităţii Milova, alături de doi prieteni, iar un al patrulea a rămas la mal. La scurt timp după ce au lansat barca pe râul Mureş, aceasta a luat apă şi s-a scufundat, din cauza unor crăpături, iar cei trei au căzut în râu şi au fost purtaţi de curenţi, în timp ce încercau să se salveze.

În jurul orei 00,30, jandarmii, pompierii şi poliţiştii din Arad au fost alertaţi printr-un apel la 112 despre barca scufundată şi victimele aflate în pericol de înec.

“Bărbaţii căzuţi în apă au încercat să se salveze, însă au fost purtaţi în aval, iar la un moment dat cei trei bărbaţi s-au depărtat unul de celălalt din cauza curentului puternic şi a întunericului. Mai bine de câţiva kilometri au fost purtaţi de ape, iar în zona localităţii Ususău, bărbatul cu handicap locomotor s-a agăţat întâmplător în linia unei undiţe de pescuit, lansată de către un cuplu ce se afla la pescuit în acea zonă. Crezând că este o captură uriaşă, cei doi pescari au depus eforturi mari să îl aducă la mal. Surpriza a fost pe măsură în momentul în care şi-au dat seama că 'marea captură' este un om. Cei doi l-au scos pe bărbat din apă”, a declarat, duminică, Dan Monoranu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad.

Cei care au sunat la 112 au fost pescarii, imediat ce au aflat de la bărbatul salvat că mai sunt doi în apă.

“Ceilalţi doi bărbaţi au reuşit să iasă din apă, unul pe un mal, celălalt pe altul, însă dezorientaţi nu au mai putut înainta, fiind blocaţi din cauza vegetaţiei şi a întunericului”, a precizat Monoranu.

Poliţiştii şi jandarmii au plecat în căutarea celor pierduţi pe ambele maluri ale râului, iar pompierii prin apă, cu barca. După aproximativ două ore de căutări în zone greu accesibile, cei doi bărbaţi au fost găsiţi de poliţişti pe un mal al apei, iar al treilea bărbat, care nu urcase în barcă, se afla pe malul opus la câţiva kilometri distanţă.

Toţi cei patru au fost recuperaţi şi predaţi echipajelor de ambulanţă pentru a fi consultaţi, însă nu au necesitat transport la spital. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Oaze de stabilitate

Nicolae GRECU

Oaze de stabilitate

Echipele româneşti n-au nevoie de antrenori din divizia a enşpea spaniolă sau de expiraţi din alte vremuri pentru a reuşi.

Filmuletul zilei

opinii

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Eugen MUNTEANU

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Întrerup seria foiletoanelor despre începuturile tradiţiei biblice româneşti, împins de durere şi indignare faţă de comportamentul incalificabil al cetăţeanului Teodosie Petrescu, Arhiepiscop de Tomis şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pacient al spitalului numit „lume”

pr. Constantin STURZU

Pacient al spitalului numit „lume”

Căutând să pun în ordine textele scrise de-a lungul timpului, texte pe care le grupez în viitoare volume tematice, am dat peste un interviu acordat acum patru ani lui Gabriel Andronache - unul dintre cei mai talentaţi scriitori pe care-i cunosc. Întrucât unele dintre gândurile mele de atunci sunt de cea mai strictă actualitate, le reiau şi în rubrica mea săptămânală, cu o minimă adaptare şi cu intertitluri în loc de întrebări. Sunt patru teme diferite, însă au un acelaşi subiect: omul şi dorul său de Cerul văzut printr-o fereastră de „spital”.

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

Alex VASILIU

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

În preajma zilei naţionale a României, când se mai discută despre patriotism, trebuie evocată personalitatea dirijorului, profesorului, organizatorului de instituţii şi evenimente muzicale Antonin Ciolan. Mai ales astăzi, când s-au adunat exact cinci decenii de la dispariţia sa.

pulspulspuls

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce făcea premarele Mihai Chirica după prezentările PNRR şi a traseelor de autostradă din zona Moldovei de către liderii şi miniştrii PNL, stimaţi telespectatori? 

Caricatura zilei

Declarație vot

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.