anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Arafat, către Corupţia Ucide: Nu ştiu cum vă permiteţi să minţiţi în halul acesta. Şi prostia ucide

GALERIE
Arafat
  • Arafat
- +

Şeful DSU, Raed Arafat, îi acuză pe cei de la Corupţia Ucide că au minţit atunci când au scris pe Facebook că el a fost cel care a cerut o amânare în cazul transferului către Capitală a unui tânăr rănit în explozia din Neamţ. El cere să fie retras mesajul, în caz contrar îi va acţiona în instanţă.

„M-am obişnuit să las de la mine şi să închid ochii la câte murdării şi minciuni sunt scrise despre mine şi despre ce fac de către unii şi alţii care se ascund în spatele conturilor de facebook şi comentează de dimineaţă până seară. De această dată chiar este prea mult. Acum câteva minute mi-a ajuns o postare pe site-ul “coruptiaucide” în care sunt acuzat că am cerut să fie lăsat un pacientul cu arsuri la Iaşi 24 de ore. Mincinoşilor, eu am călătorit toată ziua de astăzi, acum am terminat o şedinţa în Norvegia unde mă aflu din partea NATO la un exerciţiu în calitate de preşedinte al comisiei medicale civile. Nu am ştiut de pacientul respectiv şi nimeni nu m-a întrebat nimic în relaţia cu acest pacient. Aşa cum corupţia ucide, minsiunea şi prostia pot ucide şi pot, la rândul lor, face foarte rău unei ţări. Nu ştiu cum vă permiteţi să minţiţi în halul acesta pe site-ul respectiv şi nici măcar să nu verificaţi informaţia pe care o difuzaţi! Sper că aveţi bunul simt să retrageţi ce aţi scris acolo şi comentariile care se referă la mine în contextul fals pe care l-aţi prezentat altfel cu siguranţă ne vom vedea la instanţa!”, a scris Raed Arafat pe Facebook.

Mesajul vine după ce reprezentanţii Corupţia Ucide au publicat pe pagina de Facebook a organizaţiei, că tânărul rănit în explozia de la Piatra Neamţ nu a putut fi transferat la unul dintre spitalele din Bucureşti pentru că Raed Arafat ar fi cerut o amânare de 24 de ore medicilor din acel judeţ pentru că nu există locuri libere. O explozie urmată de incendiu s-a produs miercuri, într-un bloc din Piatra Neamţ, trei persoane fiind transportate la spital. Bărbatul din apartamentul în care s-a produs explozia urmată de incendiu, miercuri, a fost transferat, în stare gravă, intubat şi ventilat mecanic, la secţia de Arşi a Spitalului din Iaşi. Acesta a reuşit să iasă singur din bloc, iar apoi a leşinat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.