Caută 
1 MIN
De la spectacolul Arcadia pleci cu o imagine limpede în minte și cu sentimentul de melancolie din final. Construcția spectaculară are o cadență proprie, regizorul lucrează extrem de curat teatral, iar ruperile de ritm sunt excluse. Scenele sunt construite impecabil, trecutul și prezentul se înfățișează spectatorului mai întâi la distanță, ulterior sunt vizibile urme ale trecutului în prezent (elemente de scenografie cu migală utilizate în scenele din trecut, iar ulterior în cele înfățișând prezentul), pentru ca în final scenele să se întrepătrundă, trecutul devenind martor tăcut la prezent, iar prezentul acompaniind trecutul din umbră. Astfel că la început mai lent, ritmul spectacolului devine tot mai alert spre final, fără a fisura construcția admirabil de bine înghegată.
Dinspre prezent, Hannah Jarvis/Andreea Boboc și Bernard Nightingale/Cosmin Maxim încearcă să descifreze enigmele trecutului prezent în documentele vremii de mai bine de un secol la Sidley Park. Scriitoarea este motivată de dorința de a cunoaște, în timp ce profesorul universitar de glorie. Ambii doresc să afle ce s-a întâmplat în trecut și amândoi se înșeală până când misterul se dezvăluie într-un final. Ezra Chater/Ionuț Cornilă, poet minor, al cărui nume a dispărut din literatura engleză cu desăvârșire, despre care au crezut că a fost ucis de Lord Byron în duel, a murit de fapt într-o călătorie, mușcat de o maimuță. Thomasina Coverly/Mălina Lazăr, eleva lui Septimus Hodge/Luca Gumeni, amantul mamei sale, a murit la șaptesprezece ani într-un incendiu. Cât despre pretențiile ei de a fi descoperit structura matematică a lumii, lăsând o notă pe marginea unei cărți, asemenea lui Fermat, acestea dovedesc inteligența sclipitoare a Thomasinei ce contribuie la deliciul poetic al spectacolului, prin îmblânzirea ideilor de matematică, fizică ori filosofie, din nevoia de a înțelege universul într-un mod cât mai pe potriva sufletului uman.
Dacă personajele sunt foarte bine conturate, nu același lucru se poate spune despre relațiile dintre personaje. Relațiile dintre personaje nu sunt, voit cred, consolidate, astfel că pare că personajele fug unele spre altele și se desprind la fel de rapid. Nu e vorba de superficialitate, ci de o concepție asupra realității umane. Hannah e temporar ”logodnica mea” pentru Valentine Coverly/Andrei Sava, dar și subiectul asupra căruia își îndreaptă atenția Bernard în urma unor efuziuni trecătoare. Ezra Chater și doamna Chater/Ada Lupu trăiesc o relație dedicată (căsătorie) care lasă loc intruziunilor masculine de tot felul în mijlocul paradisului lor artifical. Idila doamnei Chater cu Septimus Hodge e lipsită de substanță, deși fidelul ei amant ține mereu pe noptieră cartea fără ecou a acesteia, Fecioara din Turcia, amănunt care-l entuziasmează peste măsură tocmai pe Ezra Chater. Autoarea desenului cu sihastrul din schit, Thomasina le joacă fără să vrea o festă celor din viitor, Hannah scriind chiar o carte despre acest personaj care nu a existat în realitate. După cum se poate vedea, partea cea mai interesantă este că astfel personajele din trecut intră în legătură cu cele din prezent, prin seriozitatea cu care cei de la sfârșitul secolului al XX-lea caută să explice personaje și evenimente de la începutul secolului al XIX-lea, făcând apel la scrisori rămase ca mărturie, la schițe, planuri, cărți, caiete etc.
Pas cu pas, adevărul iese la lumină, moartea Thomasinei fiind cel mai trist eveniment din spectacol. Valsul de adio, un vals fără sfârșit cu Septimus, pe fundalul admirabil creat vizual, este poate detaliul cel mai clar și distinct, care rămâne întipărit în spectator. În același timp cu cei doi care continuă să valseze, trecutul și prezentul fac schimb de energie, iar toate întrebările își găsesc răspunsul. Mai mult decât un spectacol despre întrebări, știință și filosofie, Arcadia e un spectacol despre răspunsurile din om, răspunsuri provizorii desigur, nu mai importante decât întrebările înseși, dar acele răspunsuri care fac măsura unei vieți de om și recheamă un destin. În funcție de aceste răspunsuri, oamenii dau un sens existenței lor, lucru valabil atât pentru cei din trecut, cât și pentru investigatorii din prezent. În funcție de acest sens, aleg să scrie cărți, referate științifice sau după caz să iubească natura, să respingă sfârșitul universului, să rezolve ecuații luxuriante despre natură, despre lumea vie. În primul rând îi avem pe Hannah și pe Bernard, iar în cel de-al doilea caz pe Thomasina însăși.
(Arcadia de Tom Stoppard, traducerea: Silvia Năstasie, regia: Vlad Cristache, distribuția: Mălina Lazăr, Luca Gumeni, Ada Lupu, Ionuț Cornilă, Horia Veriveș, Dumitru Georgescu, Emil Coșeru, Andreea Boboc, Cosmin Maxim, Andrei Sava, Ioana Aciobăniței, Octavian Păun, scenografia: Theodor Cristian Niculae, premiera: 15 iunie 2025, Sala Mare a Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași)
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
