VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
Ancheta judiciara la Opera Nationala Româna Iasi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au (...)
citeste totjoi, 04.03.2021
Imaginea unui pacient cu o rană invadată de viermi, în singurul spital specializat în arsuri din ţară, a îngrozit România. Ministrul Sănătăţii spune că s-a luat în calcul închiderea şi relocarea unităţii medicale. In cazul unui accident major cu arsuri, pacienţii vor fi trimişi în străinatate, mai spune ministrul.
Gazeta Sporturilor a difuzat, ieri, o înregistrare video de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală cu un pacient internat la Terapie Intensivă care are viermi într-o plagă de pe ceafă. Potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan, autorul filmării este un medic, iar imaginile au fost realizate în urmă cu două zile, în secţia Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului. În imagini apare un pacient care în spatele urechii are o rană invadată de viermi albi. “Mai e un caz identic, însă n-am reuşit să-l filmăm decât pe acesta”, dezvăluie medicul. “Cum secţia e plină de muşte, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate, larve de muşte”, adaugă doctorul, care insistă ca filmul să fie făcut public în pofida durităţii sale. ”Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm aşa ceva, pacienţii şi noi, cei care ştim. Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Şi trebuie schimbate!”, adaugă medicul.
Contactat de GSP, şeful secţiei ATI de la Spitalul de Arşi, Adrian Stănculea, a răspus iniţial că i se pare puţin probabil acest caz, apoi a recunoscut faptul că pacienţii sunt trataţi în condiţii de igienă precară. "Nu avem uşi glisante, nu avem aer condiţionat, deci putem avea muşte… dar aici putem vorbi şi despre o deficienţă în tratamentul medical, deoarece aceşti pacienţi trebuie curăţaţi şi pansaţi zilnic”, a mai spus Stănculea.
Pacientul din imaginile difuzate de gsp.ro a decedat ieri, dar Stănculea susţine că moartea acestuia nu a avut drept cauză larvele de muşte. "Acele larve nu îl omoară. Nu înseamnă că le lăsam să stea pe pacient. Imaginea e reală. Nu am ce să comentez. A existat situaţia asta, a unui pacient care avea în zona arsă cei patru-cinci viermi. Sunt zone de necroză unde nu poţi băga degetele şi să speli ca pe mâini, că poţi rămâne cu urechea în mână. Zonele acelea se spală cu delicateţe. E de ajuns să fie o muscă, nu vă închipuiţi că e ca la gunoi”, a declarat Stănculea la Antena 3.
Cu toate acestea, procurorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în acest caz. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a precizat că de la incendiul din Clubul Colectiv au fost foarte multe controale la Spitalul de Arşi. "Este o problemă foarte gravă de management în acel spital”, a declarat Colintineanu, pentru News.ro.
La câteva ore după apariţia imaginilor postate de Gazeta Sporturilor, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a convocat o conferinţă de presă în care a precizat că soluţia acestei crize ar fi închiderea şi relocarea Spitalului de Arşi din Capitală. Ministrul Sănătăţii a mai spus că, dacă în acest moment se întâmplă în România un accident cu victime cu arsuri, pacienţii trebuie trimişi în străinătate, pentru că nu există posibilitatea de a fi îngrijiţi în ţară. "În ultimele două luni au fost mai multe situtaţii de criză la Spitalul de Arşi, după accidentul de la Valea Cascadelor şi cel privind transfuzia de sânge. Dincolo de problemele grave de management şi personalul insuficient, este inacceptabil ca după 6 luni de la Colectiv să nu fi învăţat nimic", a afirmat ministrul Sănătăţii. El a spus că a luat în calcul de mai multe ori închiderea acestui spital, ultima dată săptămâna trecută, iar concluzia a fost că nu poate fi închis întreg spitalul: "Sunt mai multe variante - relocarea unei secţii, a întregului spital, evaluăm".
Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, ieri, că situaţia de la Spitalul de Arsuri din Capitală era cunoscută de ani de zile şi că acesta nu trebuie închis peste noapte, ci transferate diferite secţii şi făcută igienizarea. Nicolăescu susţine că soluţia pentru asigurarea condiţiilor pentru îngrijirea câtorva zeci de arşi în eventualitatea unui accident este construirea spitalelor regionale care să aibă secţii de arşi. El spune că a început acest program când era ministru, însă a fost oprit de succesorii săi, ”din prostie”.
Întrebat de News.ro ce a făcut el cât a fost ministru al Sănătăţii pentru a îndrepta situaţia, dacă aceasta era cunoscută de ani de zile, Eugen Nicolăescu a răspuns: ”Am să vă dau câteva exemple: 2006, 2007, 2008, a fost programul de construcţie de spitale regionale de urgenţă, cele 8 spitale regionale din care unul era în Bucureşti şi care aveau în componenţa lor şi o secţie de arşi – între 5 şi 10 paturi – la cele mai înalte standarde pe care le aveam la vremea respectivă şi care se găseau în Europa. Când am plecat eu din mandat, la sfârşitul lui 2008 erau licitiaţii sau chiar contracte în curs de negociere pentru aceste spitale”. Nicolăescu a spus că, în anul 2009, succesorul său la Ministerul Sănătăţii, Ion Bazac, ”a anulat tot şi de atunci nu s-a mai făcut nimic”. El a susţinut că aceste programe au fost oprite pentru că succesorii săi ”au avut alte interese, alte scopuri sau nu au vrut să continue ca să nu se termine pe vremea nu ştiu cărui ministru”.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ
Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile
Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile
Un şofer inconştient a băgat-o în belea şi pe proprietara maşinii pe care o conducea
O pensionară a furat bijuterii din casa unei femei de 84 de ani şi a plecat la Cluj
Ce au descoperit poliţiştii când au oprit un şofer cu geamurile acoperite de zăpadă
Regizorul filmului "Berliner” şi un actor principal vin la premiera de mâine de la Iaşi
Unul dintre tâlharii care jefuiau bătrâni cere clemenţa Înaltei Curţi
Numărul elevilor infectaţi cu noul coronavirus se menţine constant
Delgaz înlocuieşte mai mulţi kilometri de reţea în municipiul Iaşi
Beatrice Rancea, trimisă acasă de ministrul Culturii. Detaliile „picante” din jurul cazului!
Avansurile făcute concubinei prietenului l-au costat viaţa. Povestea unei petreceri de groază
Pentru că a ratat o finanţare, Primăria Popricani a refuzat să plătească studiul de fezabilitate
Proiect educaţional de peste 3,5 milioane lei, aproape de final
Un proxenet specialist în metoda "lover boy" va înfunda puşcăria
Primul contract pentru şoseaua Uricani-Cicoarei, semnat ieri. Când vom circula pe centura uşoară?
Primele imagini cu medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Piatra Neamţ
Bogdan Mara anunţă că problemele financiare de la Astra Giurgiu s-au rezolvat
Eşec pentru Boloni în Cupa Greciei: Panathinaikos a fost eliminată de PAS Giannina
Antreprenorul ieşean Tiberiu Stoian a luat cu “sacoşa” un milion de euro de la “Imperiul Leilor”
Bode: Doar în ultimii 5 ani au plecat în pensie peste 30.000 de angajaţi din structurile MAI
Şumudică: Cred că astăzi am ajuns la despărţirea de Rizespor. Nu vreau să-mi pierd viaţa pe bancă
Florin Cîţu: Sunt foarte mulţumit de Valeriu Gheorghiţă în campania de vaccinare
Partea bună a pandemiei: Emisiile globale de CO2 au scăzut cu 7% în 2020
Kelemen Hunor sare în ajutorul lui Viktor Orban după ce partidului acestuia a fost exclus din PPE
Meciurile de pe Arena Naţională, de la Euro-2020, s-ar putea desfăşura cu spectatori
Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei. Se anunță replici importante
Județul Iași, pe locul al șaselea după numărul de cazuri noi de COVID
4.278 cazuri noi și 77 de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore
L-a ajutat soția pe criminalul din Onești? Avea coliere de imobilizare în geantă
Autorul dublei crime de la Onești a fost detubat și poate vorbi. Ce va urma?
A murit bărbatul găsit în apartamentul care ardea dimineață în Alexandru
Unul dintre bărbați, ucis mult mai devreme? Imagini și informații de groază!
Citu a cerut o ancheta rapida la Onesti, iar vinovatii sa plateasca
Sampania Moet inlocuita cu un vin la festivitatile de premiere din circuitul Formulei 1
India vrea să atragă Tesla, oferind costuri de producţie mai mici decât în China
Sugari: problemele de somn cresc riscul unor tulburări emoţionale
Buletin românesc fals cumpărat de un moldovean cu 280 de euro
Patul criminalului din Onești este păzit de patru polițiști. Vor urma audierile în curând
Tinitusul, zgomotul din urechi care îţi poate face viaţa imposibilă
Soția unuia dintre bărbații uciși este asistentă medicală în secția unde e tratat criminalul
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alin ANDRIEȘEconomisirea în timpul pandemiei |
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (III) |
Radu PĂRPĂUȚĂUn norocos |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.