anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Are două crime şi două violuri la activ, dar judecătorii ieşeni i-au redus pedeapsa cu şase ani şi jumătate

GALERIE
zosineanu violator
  • zosineanu violator
- +

Vasile Zosineanu are la activ două crime şi două violuri. În baza noilor coduri penale, judecătorii ieşeni i-au redus pedeapsa cu 6 ani şi jumătate. Clemenţa a fost acordată într-un dosar în care ieşeanul a fost acuzat că a provocat moartea unei pensionare, după ce a violat-o când venea de la praznic

Noile coduri penale continuă să îi oblige pe judecătorii ieşeni să scadă pedepsele unor infractori extrem de periculoşi. Un individ din Iaşi care are la activ două violuri şi două crime va fi eliberat cu şase ani şi jumătate mai devreme din puşcărie, în urma unei decizii luate de Tribunalul Iaşi.

Magistraţii au fost nevoiţi să pună în aplicare legea mai favorabilă în cazul lui Vasile Zosineanu, cel care în 2010 era condamnat la 26 de ani şi 6 luni de închisoare pentru un viol urmat de moartea victimei. Judecătorii i-au acordat acum maximul prevăzut de lege pentru această infracţiune, de 18 ani, adăugându-i la pedeapsă un spor de peste 600 de zile, rămase neexecutate dintr-o pedeapsă anterioră.

Declaraţii şocante

Faptele lui Vasile Zosineanu, recunoscute cu nonşalanţă de acesta, au şocat la vremea respectivă opinia publică ieşenă. Procurorii ieşeni au notat că, în noiembrie 2009, bărbatul originar din localitatea Cotnari a consumat în exces băuturi alcoolice după care a ieşit pe stradă în căutarea unei femei cu care să întreţină raporturi sexuale. A găsit-o astfel pe Maria Băeanu (74 de ani), care se întorcea de la un praznic, pe care individul a urcat-o într-o căruţă şi i-a promis că o va duce acasă. Zosineanu a oprit însă într-o zonă mai ascunsă şi a violat-o pe femeie, provocându-i decesul.

În timpul audierilor procurorilor, bărbatul a declarat: „Îmi pare rău pentru ce am făcut. Eram beat. Am o problemă cu femeile atunci când sunt un pic ameţit. Pe bătrâna asta nu am vrut să o omor.“ De remarcat că bărbatul ieşean era eliberat condiţionat în momentul în care a comis abominabila faptă. De altfel, Vasile Zosineanu şi-a petrecut o mare parte din viaţă în spatele gratiilor.

În trecut, el a mai fost condamnat la 22 de ani pentru un alt omor, iar înainte de a a provoca decesul bătrânei fusese eliberat condiţionat după un caz de viol. Psihiatrii care l-au expertizat în perioada premergătoare trimiterii în judecată au concluzionat că acesta suferă de anumite devieri sexuale. Scăzând din perioada deja efectuată până în prezent, în 15 ani, Zosineanu ar putea fi lăsat din nou în societate.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Transferul de primari, o dovadă de slăbiciune

Cosmin PAȘCA

Transferul de primari, o dovadă de slăbiciune

Campania de racolări declanşată de liberali înseamnă în primul rând o umilinţă pentru propriul electorat şi activul de partid. E o palmă pe obrazul acelor liberali (mulţi, puţini?) care s-au luptat în ultimii patru ani cu „ciuma roşie” pe uliţa satului, care şi-au pierdut patru ani din viaţă crezănd că PNL trebuie să facă opoziţie.

Filmuletul zilei

opinii

Savanţii zilelor din urmă

Codrin Liviu CUȚITARU

Savanţii zilelor din urmă

„Dragul meu, adevărul este chiar cel comunicat de hârţogarii academici: mi-am mistificat activitatea de cercetare, aşa-zisele informaţii epocale, savantlâcul, biografia, tot! Existenţa mea e o farsă de la A la Z. Nu puteam să mor cu minciuna în spate! Mă bucur că accidentul deconspirării s-a petrecut înainte de ieşirea din sistem. Nu vor fi consecinţe punitive, iar eu, în sfârşit, voi savura câţiva ani de sinceritate....”

Iaşul vrea tren urban! (II)

George ŢURCĂNAŞU

Iaşul vrea tren urban! (II)

În ciuda dorinţei autorităţilor locale ale aglomeraţiilor urbane importante ale României, fără o descentralizare reală punerea în practică a proiectelor de trenuri urbane e extrem de dificilă. Atâta vreme cât tot ce ţine de infrastructura de transport feroviar se decide la Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale sau judeţene nu pot contacta după nevoile lor transportul feroviar, lucrurile se vor mişca foarte greu. 

De la moară la războiul de ţesut

Bogdan ILIESCU

De la moară la războiul de ţesut

„Obstacolele sunt acele lucruri groaznice pe care le vezi când îţi iei ochii de la ţelul tău.” Henry Ford

pulspulspuls

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

Caricatura zilei

3 AM

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.