Arestări în masă în Rusia după condamnarea lui Navalnîi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 11.04.2021

Arestări în masă în Rusia după condamnarea lui Navalnîi

GALERIE
arestari Rusia
  • arestari Rusia
- +

Aproximativ 1.400 de persoane au fost arestate, marţi, în zece oraşe din Rusia, în timpul demonstraţiilor de susţinere a liderului opoziţiei Alexei Navalnîi, care a primit o condamnare la închisoare, transmite BBC.

La Moscova, unde sute de susţinători ai lui s-au adunat să aştepte verdictul în proces, forţele de ordine au fost filmate lovind manifestanţii cu bastoane. Organizaţia de monitorizare OVD-Info a spus că 1.116 oameni au fost reţinuţi în Moscova, iar 246, în Sankt Petersburg, al doilea cel mai mare oraş al ţării. Alţi 15 oameni au fost reţinuţi în oraşe mai mici din Rusia.

Autorităţile nu au comentat referitor la cifrele raportate. Luna trecută, mii de oameni au fost arestaţi pe parcursul a două zile de proteste care au avut loc în întreaga ţară. Astfel de manifestaţii sunt ilegale în Rusia.

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Marea Britanie au condamnat, marţi, verdictul de la Moscova şi au cerut la Navalnîi să fie eliberat imediat. Instanţa de la Moscova i-a comutat lui Navalnîi pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare în pedeapsă cu executare.

Judecătoarea a spus că el a încălcat termenii eliberării condiţionate înainte de a fi otrăvit, în august anul trecut, în Siberia, şi de a fi transportat în Germania pentru tratament. El va trebui să execute acum 2 ani şi 8 luni de închisoare, după ce tribunalul a decis să reducă termenul cu timpul petrecut anterior de Navalnîi în arest la domiciliu. Marţi, avocatul opozantului a spus că va face apel în cazul deciziei.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Nicolae GRECU

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Chiar dacă şansele sunt minime, demersul oamenilor de rugby ieşeni demonstrează că sportul acesta se încăpăţânează să existe, să renască şi să reziste în dulcele târg.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Sunt relevate în continuare explicaţiile etimologice aberante date unor termeni importanţi în limba română, precum cneaz şi voievod, şi concluziile istorice inadecvate rezultate din respectivele etimologii.

O Iubire şi nouă fericiri

pr. Constantin STURZU

O Iubire şi nouă fericiri

Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. "Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?", m-a întrebat dumnealui, încă de la primele cuvinte. "Fericirea!", am răspuns eu spontan. Profesorul s-a uitat puţin dezamăgit la mine: "Nu. Ci disputa dintre materialism şi idealism". 

Urbanismul slăbiciunilor

arh. Ionel OANCEA

Urbanismul slăbiciunilor

Frumuseţea urbei noastre datorează mult colinelor. Din mulţimea lor, Boris Crăciun identifică pe cele şapte semnificative: Repedea, Cetăţuia, Miroslava, Breazu, Copou, Ciric şi Tătăraşi. Centrul e dominat de mănăstirea Golia şi Mitropolie, iar pe cele din jur se ridică mănăstirile Cetăţuia şi Miroslava. Şi constructorii acestor monumente au avut în preocupare riscurile fundării pe terenurile instabile. 

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Conducere autonomă nivel 6

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.