Argumente pro şi contra prezenței la vot

Pe vremea studenţiei, în perioadele electorale, obişnuiam să ne reunim la Clubul Presei din Iaşi câţiva studenţi de la Sociologie, Ştiinţe Politice, Filosofie, Litere, Economie pentru a pune lumea la cale. Discuţia se încingea repede şi devenea pe alocuri pasionantă. Partidele, doctrinele politice, candidaţii, programele electorale, sondajele de opinie constituiau temele de dezbatere preferate. Într-una din seri, când vocile noastre monopolizau deja atmosfera şi prevesteau un conflict de opinii, un comesean, încercând să calmeze spiritele, intervine şi ne spune ceva de genul că, în ciuda analizelor noastre preţioase, noi nu contăm din punct de vedere statistic, că aşa-numiţii „votanţi raţionali” sunt complicaţi şi adesea nehotărâţi, reprezentând un segment redus în economia votului, în raport cu masa mare a electoratului ş.a.m.d.

Abraham Lincoln spunea că, în democraţie, „votul este mai puternic decât glonţul”. Oare chiar aşa să fie? V-aţi întrebat vreodată cât anume contează un vot în totalul voturilor exprimate? La alegerile locale din 2025, în municipiul Iaşi a fost înregistrată o prezenţă de 34,67%, respectiv 118.849 alegători din cele 322.580 persoane înscrise pe listele permanente, plus 3.211 persoane înscrise pe listele suplimentare. Prin urmare, votul unui alegător din municipiul Iaşi poate influenţa real alegerile pentru funcția de primar cu o probabilitate de 0,0000084. Votul fiecăruia dintre noi, ca act individual, nu prea contează. Ideea că democraţia este domnia cantităţii asupra calităţii, că în alegeri contează „legea numerelor mari”, că individul separat nu contează din punct de vedere statistic poate demotiva chiar şi pe cel mai disciplinat cetăţean, animat de simţul datoriei civice, inclusiv exercitarea dreptului de vot.

Votul unui profesor universitar de la Departamentul de Ştiinţe Politice al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi contează la fel de mult ca votul lui nenea Ionel din satul Bohotin care lucrează cu ziua pentru o bucată de pâine şi nu are treabă nici măcar cu administraţia locală. Votul unui student de 18 ani de la Facultatea de Statistică, Informatică şi Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice, care votează pentru prima dată, este identic cu cel al mătuşii Mărioara de 90 de ani care nu ştie exact cine candidează şi nici cum trebuie să procedeze într-o secţie de votare. Voturile exprimate de alegătorii care s-au informat de pe platforme gen TikTok contează în aceeași măsură cu voturile unor doctoranzi în științe politice. În acest context, amintesc de o situaţie amuzantă cu o bunicuţă care, într-o conversaţie avută după alegerile parlamentare din anul 2008, mi-a spus că politicianul ei preferat era Tăriceanu deoarece îi mărise pensia. Şi-am întrebat-o dacă l-a votat pe premierul de atunci şi partidul al cărui preşedinte era. Bunicuţa mi-a mărturisit că a votat aşa cum i-a spus primarul din comuna sa, cu trandafirii. „Bunicuţă, Tăriceanu nu-i cu trandafirii, e cu săgeata”, am ţinut să precizez. „Apoi, maică, asta să fie paguba, ce să fac acuma?!”, veni răspunsul simpaticei bunicuţe.

Mecanismele electorale ale unei comunităţi sunt destul de complicate, uneori dificil de descifrat chiar şi pentru un sociolog cu oarecare expertiză în câmpul electoral. La nivelul judeţului Iaşi prezenţa la vot pentru alegerile locale din 2024 a fost de 41,02%, ceea ce înseamnă că preşedintele Consiliului Judeţean a fost ales de o minoritate electorală. În termeni de legitimitate politică, una e să fii ales cu 64% din voturile valabil exprimate de către alegătorii prezenți la urne, care reprezintă 51% din totalul alegătorilor și alta este să fii ales cu 34% din 41% din alegătorii prezenți la urne. Aşa funcţionează democraţia, spunem uneori resemnaţi.

După toate tipurile de alegeri derulate pe parcursul anului 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale), un alegător care s-a prezentat în mod disciplinat la vot la toate aceste consultări electorale, la finalul anului, a constatat că are același primar de municipiul, același președinte la CJ, același prim-ministru, același președinte. Cu toții am auzit în jurul nostru oameni dezamăgiți care declară că au mers la vot degeaba întrucât nu s-a schimbat nimic. Într-adevăr, lucrurile au rămas neschimbate deoarece, într-o democrație, partidele concură pentru câștigarea puterii politice, desemnarea candidaților ține de mecanismele interne de selecție, recrutare și promovare pe locurile eligibile de pe listele electorale, pentru că așa au decis alegătorii care au participat la vot. Şi, totuşi, de ce votează unii dintre noi, în timp ce alţii preferă să facă altceva în ziua alegerilor?

În lipsa unui sondaj de opinie post-electoral, încerc să inventariez câteva argumente pro şi contra prezenţei la vot. Argumentul „pro” cel mai des invocat este că participarea la vot este fundamentală pentru consolidarea democraţiei. Dacă votez atunci contez, se spune adesea. Exprimarea votului este considerat un exerciţiu democratic, chiar dacă după epuizarea momentului electoral nu mai avem posibilitatea de a influenţa în mod direct puterea. Mulţi dintre noi merg să voteze invocând ideea de „datorie morală”, adăugând argumentul „din respect pentru tinerii care au murit la revoluţia din 1989”. Alţii votează pentru că aşa obişnuiesc să procedeze atunci când sunt organizate alegeri. În acest caz, avem de-a face cu votul ca ritual de participare la viaţa cetăţii: votez deoarece sunt cetăţean şi am acest drept! Prezenţa la vot este argumentată şi de dreptul de a critica puterea: „dacă n-ai votat, nu ai dreptul să comentezi”, susţin unii concetăţeni. Există şi un segment de votanţi care se prezintă la urne pentru „viitorul copiilor lor”, „cu speranţa de mai bine”, „ca să nu fie rău”, „să nu decidă alţii în locul lor”. Apoi, există şi votul motivat de apartenenţa la un partid politic, de simpatia faţă de un politician sau o ideologie anume. Şi, nu în ultimul rând, ne prezentăm la vot pentru a sancţiona puterea, aşa-numitul „vot negativ”, sau pentru a-i „premia” pe cei care, considerăm noi, au performat în funcţiile publice.

Categoria celor care nu votează, preferând să facă altceva în ziua alegerilor, este adesea aspru sancţionată de către cei care au „un simţ civic dezvoltat”. Chiar şi la persoane cu pretenţii de formatori de opinie sau de analişti politici întâlnim aprecieri de genul „cei care nu votează sunt proşti sau nesimţiţi”, deşi România nu se numără printre ţările în care votul este obligatoriu, aşa cum este în Grecia, Belgia, Luxemburg sau în unele ţări din America Latină. Prezenţa la vot la alegerile locale din acest an a fost de 52,56% din totalul cetăţenilor cu drept de vot. Prin urmare, 47,44% dintre concetăţeni nu au votat din următoarele motive: pentru că „oricum nu contează” deoarece oricine ajunge la putere este mai degrabă preocupat de interesele sale decât de cele ale poporului, pentru că „nu are pe cine alege” în sensul că oferta politică nu este pe măsura aşteptărilor sale, deoarece iese candidatul „X” şi nu are cum să iasă „Y”, pentru că exercitarea dreptului de vot este considerată dăunătoare („mă află primarul şi nu e de bine…”). Oricare ar fi motivul/ explicaţia prezenţei scăzute la vot, aceasta este un indicator important care descrie gradul de consolidare a unei democraţii.

În sinteză, oamenii merg la vot deoarece consideră că este datoria lor de cetățeni, sunt interesați într-o oarecare măsură de politică și/ sau de modul în care merg lucrurile în comunitatea/ țara lor, cred că votul lor chiar contează în economia rezultatelor finale, speră într-o schimbare/ îmbunătățire a modului de guvernare și a condițiilor de trai, familia și grupul de prieteni încurajează participarea la vot (presiunea socială). Cei care absentează de la vot sunt neîncrezători în importanța votului exprimat și în posibilitatea reală de schimbare, sunt dezamăgiți față de clasa politică și/ sau consideră că nu sunt soluții la problemele personale sau comunitare cu care se confruntă, pur și simplu nu sunt interesați de politică, sunt nehotărâți pe fondul unei inflații de informații mai mult sau mai puțin credibile despre candidați și partide, sunt bolnavi sau au alte probleme care-i împiedică să ajungă la secția de votare la care sunt arondați sau nu au dispoziția de a solicita urna mobilă potrivit reglementărilor legale.

Fie că suntem deciși să mergem la votul pentru alegerea președintelui României de luna viitoare, fie că dorim să absentăm, să reținem că o participare mare la vot furnizează legitimitea rezultatelor, reflectând într-o măsură considerabilă voința populației. Participarea mare la vot înseamnă și că rezultatele nu se vor datora doar activiștilor de partid, familiilor și prietenilor lor, ci asigură și reprezentarea altor categorii socioprofesionale. În teorie se spune că o participare crescută la vot responsabilizează politicienii (aleșii/ guvernanții), deși noi știm că lucrurile nu se petrec chiar așa în practica politică. În ceea ce mă privește, consider că participarea masivă la vot legitimează democrația cu instituțiile și procedurile sale, reduce extremismul politic dacă avem în vedere că forțele politice care practică un discurs instigator la ură se mobilizează exemplar în raport cu masa mare de electori. De noi depinde ceea ce va fi, deși nici un individ nu poate decide în mod separat direcția în care merg lucrurile în țară.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video