Unul dintre informații coechi­pieri și veseli colecționari ai grupului „Chestii faine pe vinil, CD, casetă“ a semnalat bucata printr-un link, asemuind trupa care o cântă, Ist Ist, cu alta, Bauhaus, puțin știută azi. Mie mi s-a părut apropiată mai degrabă de Joy Division. (Sau să zic moștenitoare? Continua­toare? Imitatoare?) Am intrat imediat pe YouTube, să mă lămuresc. Aproape o zi terifiantă am stat în scaun, până mi-au înțepenit pi­cioarele, răsfoind piesă cu piesă dintr-un repertoriu nu foarte bogat, dar expresiv la maximum, fără discuție. Sigur, se pot dibui și alte influențe, cum ar fi The Cure sau David Bowie, Ultravox, Damned ori, dacă e să ne limităm doar la partea vocală, Depeche Mode. Ascultători de pe tot pământul invocă diverse nume în comen­tariile postate, cu sau fără legătură cu videoclipul vizat. Din mul­titudinea trimiterilor nu se poate trage vreo concluzie, și cred că nici nu e important dacă Ist Ist seamănă sau nu cu altceva, mai celebru sau mai ciudat, pentru că impresia lăsată de orice piesă este profundă și greu de suportat. La mine așa a funcționat receptarea. Și am văzut că nu sunt singurul lovit.

Trupa e alcătuită din patru britanici. Când s-a închegat, nu știu. Dar unde putea începe să cânte decât în orașul considerat de referință pentru depresivii ro­ckului, Manchester (uneori scris și Madchester)? Seria de cinci single-uri și două EP-uri apărute din 2017 încoace, în format digital și/ sau fizic, impune prin elemen­te subliminale. N-am reușit să-mi iau ochii de la coperte, toate cu grafica de-o extravagantă simpli­tate. Nici albumul curent nu scade ștacheta la ilustrație. Impactul se ridică la nivelul unora semnate (doar pe cotor, ca și aceasta!) New Order. Albumul se numește Archi­tecture (2020, © & ® Ist Ist under license to Kind Violence Records). Editat în plină pandemie, pe 1 mai, a ocupat din start locul 3 în clasamentul indie și 4 la viniluri, fapt care i-a determinat pe tru­peți, într-o postare pe Twitter, să afirme că este „mai mult decât au visat vreodată“. Pare un fel de au­toconsolare după constatarea că au ratat top 100, dar… În­seam­nă că băieții au suficient umor și dau speranță de lucruri mai bune. Pentru că evidența e grăitoare: puse pe-o listă în ordinea apa­riției și ascultate la rând, piesele arată creștere în finețe și forță, dacă termenii nu sunt incompatibili.

Ist Ist sunt Adam Houghton, Joel Kay, Andy K și Mat Peters. Coperta stil album nu conține în interior datele obișnuite, cine la ce cântă. Doar precizarea că toate piesele sunt compuse și inter­pre­tate de Ist Ist, precum și locul unde s-au făcut înregistrările, mi­xajul și masterizarea. Și mai este o ilustrație simbolică: băieții urcă treptele unei scări, pe lângă Zidul unei clădiri ale cărei gea­muri fixe reflectă o realitate deloc greu de înțeles. Versurile piesei nr. 7, plasată pe fața a doua a discului imprimat în vinil trans­lucid, spun: „Forget all what you saw/ Falling through trapdoors/ The architecture of your mind is pure/ Fractures of bright light/ Collapse now out of sight/ You can’t now just unsee what you saw/ We’re all drowning în the shallow end“.

Muzica însă… Enunțul „îmi place și punct“ e cam autistic, dar așa pot rezuma tot ce trăiesc as­cultând iar și iar, în aceste zile ploioase, când apropiați ai mei suferă crunt fără ca eu să-i pot ajuta. Sau poate așa: „And when the dark draws in/ The only one I see is you“…