Armata ucraineană a eliberat o parte din oraşul Lugansk
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Armata ucraineană a eliberat o parte din oraşul Lugansk

GALERIE
Lugansk,steag ucrainean
  • Lugansk,steag ucrainean
- +

Forţele ucrainene au ridicat steagul naţional deasupra staţiei de poliţie din oraşul Lugansk, care se afla de aproape patru luni sub controlul forţelor pro-Rusia, a anunţat, duminică, Kievul, conform Reuters.

În ciuda progresului semnificativ al campaniei armatei ucrainene, paramilitarii afiliaţi Kremlinului ocupă încă o parte a oraşului, care reprezintă linia principală de aprovizionare a forţelor pro-Rusia. Între timp, însă, transporturile de armament şi paramilitari din Rusia s-au accelerat.

Miniştrii de externe din Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania s-au întâlnit, duminică, la Berlin, unde au dezbătut opţiunile pe care le au pentru a încheia criza din estul Ucrainei. Diplomatul şef al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a transmis că o decizie în privinţa modului în care vor continua discuţiile va fi anunţată luni sau marţi.

În ciuda dovezilor numeroase, Rusia neagă că sprijină forţele pro-Rusia şi acuză Kievul, care este sprijinit de Occident, că a declanşat o criză umanitară prin folosirea fără discernământ a forţei.

Andrii Lisenko, unul din purtătorii de cuvânt ai armatei ucrainene, a anunţat că armata ucraineană s-a confruntat cu forţele pro-Rusia în Lugansk, sâmbătă, când a preluat controlul staţiei de poliţie din cartierul Zhovtnevi.”Aceştia au ridicat steagul statului deasupra clădirii”, a precizat Lisenko.

Eliberarea parţială a oraşului Lugansk este semnificativă şi dă armatei ucrainene posibilitatea de a elibera secţiunile de graniţă aflate sub controlul forţelor pro-Rusia.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat noul succes militar, precizând că forţele sale au reluat controlul asupra unei intersecţii de căi ferate din Yasynuvata, în nordul oraşului Doneţk, care are o ”semnificaţie strategică”.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.