Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Armata ucraineană susține că rușii au început să se retragă din Herson: „Se pregătește un alt gest de bunăvoință”

GALERIE
retragere, rusi, herson
  • retragere, rusi, herson
- +

Oficialii instalaţi de Moscova în regiunea Herson din sudul Ucrainei se pregătesc să părăsească teritoriile pe care încă le ocupă, în ceea ce pare a fi un început de retragere, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operativ Sud al forţelor de apărare ucrainene, Natalia Humenik, citată de EFE și Agerpres.

În declaraţii făcute la postul de televiziune ucrainean Kanal 24, preluate de The Kyiv Independent, Humeniuk a adăugat că aceşti reprezentanţi părăsesc zona „luând cu ei toată documentaţia şi lucrurile pe care le-au jefuit” în timpul ocupaţiei.

Herson este una din cele patru regiuni ucrainene, alături de Zaporojie (sud), Lugansk şi Doneţk (est), pe care președintele Vladimir Putin le-a proclamat anexate la Rusia la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, deși armata rusă nu a reușit să le cucerească în totalitate.

În cazul Hersonului, armata ucraineană a reuşit să recupereze controlul asupra capitalei omonime a regiunii şi a altor zone adiacente în noiembrie, după ce ruşii şi-au retras forţele pe malul estic al fluviului Nipru, care împarte regiunea în două, şi de unde au continuat să-i atace pe ucraineni.

Forțele ucrainene invocă un nou „gest de bunăvoință” al armatei ruse
„Este un semnal că se pregăteşte un alt 'gest de bunăvoinţă' din partea ruşilor", a spus Humeniuk pe un ton sarcastic, folosind o expresie utilizată de Moscova pentru a-şi justifica retragerea trupele sale, forţate să părăsească Insula Șerpilor, zona din jurul Kievului şi alte regiuni ucrainene ocupate anterior.

Oficialitatea militară ucraineană nu a oferit mai multe detalii cu privire la motivele acestei posibile retrageri a forţelor ruse din Herson, informaţie ce nu a putut fi confirmată de EFE dintr-o sursă independentă.

Armata rusă, potrivit Nataliei Humeniuk, foloseşte populaţia civilă care trăieşte pe coasta Mării Negre în această regiune, vecină cu Mikolaiv (Nikolaev), pe post de „scuturi umane”.

„Îşi plasează poziţiile de tragere, inclusiv MLRS (sisteme de rachete cu lansare multiplă), chiar în curţile oamenilor. Aceasta face dificil răspunsul nostru, dar nu este în totalitate imposibil”, a declarat Humeniuk.

Presupusa retragere a forţelor ruse din zonă coincide cu intensificarea ofensivei ruse pe frontul din regiunea Doneţk (est), unde ambele părţi îşi concentrează eforturile asupra controlării oraşului Bahmut, care s-a transformat într-un simbol geostrategic atât pentru ruşi, cât şi pentru ucraineni.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri