anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 25.05.2022

Asachi întemeietorul

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

Gh. Asachi este una dintre figurile fondatoare ale instituţiilor moderne în Iaşi. Printre ele, şi Arhivele Statului Moldovei care, la 190 de ani de funcţionare neîntreruptă, rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale oraşului.

Aga Gh. Asachi, odată numit Arhivistul Statului, a avut de înfruntat, aşa cum am mai arătat, toate piedicile şi provocările pe care o nouă aventură instituţională le putea scoate la iveală. Abia înfiinţată, la 1 ianuarie 1832, Arhiva Statului Moldaviei nu exista de fapt decât pe hârtia manuală pe care fuseseră caligrafiate în româneşte cu alfabet chirilic şi în franceză, pe coloane simetrice, articolele 366 şi 410 ale Regulamentului Organic al Moldovei. Acesta avea, ca şi pentru toate celelalte instituţii nou înfiinţate un buget estimativ din care nu lipsea proiectul unui sediu viitor al arhivelor, investiţie cu atât mai necesară, cu cât rostul esenţial al acestei instituţii a fost şi este şi astăzi acela de a depozita actele statului, cu valoare practică şi istorică, spre folosul cetăţenilor şi al studioşilor.

De altfel, în chiar primul său raport către Sfatul Administrativ al principatului Moldaviei (amintita adresă nr. 1 / 7 ianuarie 1832) Gh. Asachi scrie: „Cinstitul Sfat avînd în privire trebuinţa grăbitoare întru aşăzarea şi regularisirea acturilor aflătoare acum pe la deosebite presudsfii, rog să binevoiască a rîndui o casă încăpătoare şi sigurită, pentru care dacă vreo mai bună închipuire întru aceasta ar lipsi, apoi socotesc că pînă la zidirea unii înadins binale rînduite prin Reglement s-ar putea întrebuinţa cu chip provizornic un gherghir ce se găseşte supt Gimnazia Vasiliană din ograda bisericii sfinţilor Trei Erarhi” [trad. Gh. Ungureanu]. Deşi cererea i-a fost aprobată aproape imediat, arhivele nu au putut fi mutate în beciurile de la şcoala de lângă Trei Ierarhi decât în 1836 stând provizoriu până atunci în beciurile casei lui Alecu Balş (azi restaurată de Universitatea de Arte şi sediu administrativ al Filarmonicii) şi în cele ale caselor Costache Ghica, tot de pe strada Cuza-Vodă. Abia în 31 octombrie 1849 i se comunică lui Asachi, prin Departamentul Dreptăţii (Ministerul de Justiţie) că „departamentul Lucrărilor Publice a fost însărcinat cu alegerea locului pe care să se construiască localul Arhivei Statului”, dar până la moartea sa, în 12 noiembrie 1869, Asachi nu va mai apuca să vadă măcar un proiect definitiv al unui local nou darmite sediul „cu bolţi de cărămidă, obloane de fier la ferestre şi uşi şi care să fie păzit de un jandarmur zi şi noapte” aşa cum îl ceruse el stăpânirii. Va trece mai mult de un veac până când „stăpânirea” să-şi ţină cuvântul.

Într-un mod simbolic, care atestă dezinteresul conducătorilor pentru memoria ţării, arhivele au tot fost plimbate în Iaşi, de-a lungul secolului al XIX-lea, prin privniţele caselor boiereşti: casa bancherului Daniel Michel (1856-1865), Burchi-Zmeu - actualul sediu al Muzeului Municipal (1880-1893), în spaţii închiriate precum aripa nouă a Epitropiei Sf. Spiridon (1853-1856) sau pivniţele mănăstirilor Frumoasa şi Cetăţuia (1865-1871) sau în clădirea din strada Artelor a Societăţii de Gimnastică (1907-1911). Singurele încercări de constituire a unui sediu cumsecade au fost perioadele cât arhivele au stat în Palatul Ocârmuirii - Palatul Administrativ, distrus de incendiu, pe locul căruia s-a construit Palatul Culturii de azi (1844-1853; 1871-1880; 1893-1907).

În istoria instituţiei, perioada petrecută în incinta Mănăstirii Golia (1911-1977) are o însemnătate aparte. Nu numai pentru că a însemnat cumplitul timp a două războaie mondiale, cu refugiul arhivelor în judeţul Argeş, cu vagonul plin cu acte bombardat şi distrus în Gara Basarabi în fatidica zi de 04.04.44, când aviaţia aliată a ras de pe faţa pământului o parte a capitalei, ci pentru că instituţia a fost marcată de două personalităţi care i-au sporit prestigiul şi patrimoniul cu realizări şi achiziţii extraordinare. Sever Zotta şi Gh. Ungureanu merită, desigur, prezentări monografice separate, detaliate şi riguroase, pentru a putea avea măcar o palidă imagine a activităţii lor în calitate de directori regionali ai Arhivelor Statului Iaşi. Vasta lor activitate publicistică a arătat în mod strălucit că rostul arhivelor este acela de a fi deschise cercetării, de a prezerva comorile de cultură instituţională şi de patrimoniu, de a fi un spaţiu al dialogului şi al efervescenţei intelectuale. Îndrumătoarele arhivistice, transcrierile, traducerile, ediţiile sau volumele de documente publicate de cei doi au pus în evidenţă vocaţia umanistă pe care arhivele trebuie să o asume, de ferment ştiinţific şi istoric, dincolo de misiunea ei prozaică de simplă depozitare a actelor statului. Curtea mănăstirii, prezentă împreună cu figurile multora dintre împătimiţii studiului istoric care vizitau sediul arhivelor, azi clădirea stăreţiei, apare în multe documente fotografice păstrate în depozitele noastre. Era un loc privilegiat, oarecum în afara timpului şi a timpurilor nevrednice pe care arhiviştii au trebuit să le suporte după război. Trecerea arhivelor în subordinea Ministerului de Interne, după modelul sovietic, rămasă azi doar în România şi Rusia, impunea o perspectivă anti-cetăţenească, marcată de isteria comploturilor şi a secretizării, dominată de cenzură şi de interzicerea accesului la acte care contraveneau istoriei oficiale comuniste, falsificate. În ciuda acestor condiţii apăsătoare, activitatea de cercetare, de ordonare şi inventariere, de valorificare ştiinţifică a documentelor a continuat graţie efortului neobosit depus vreme de decenii de împătimiţii arhivelor, de slujitorii devotaţi ai adevărului istoric şi ai mărturiilor scriptice autentice. În fond, o sărbătoare evocatoare nu poate fi decât a lor.

În 1977, graţie eforturilor lui Adrian Pricop, vrednic continuator al lui Gh. Ungureanu la cârma Direcţiei Regionale a Arhivelor Statului Iaşi, se inaugurează în sfârşit, la două luni după cutremur, actualul sediu al arhivelor ieşene, din Bulevardul Carol I nr. 26. Sub auspiciile Prim-Secretarului Comitetului Judeţean P.C.R. Iaşi, tovarăşul Ion Iliescu, practic ctitor al clădirii în condiţiile în care investiţia a fost aprobată şi executată datorită intervenţiilor sale. (Şi eu, deh, ca arhivistul, nu ratez niciun exemplu demn de a fi reamintit celor aflaţi în funcţii de decizie despre cum se câştigă pariul cu posteritatea!)

Din nefericire, visul lui Gh. Asachi de a avea azi, la Iaşi, după 190 de ani de funcţionare neîntreruptă, un sediu al Arhivelor Statului Moldovei pe măsura importanţei sale istorice şi a patrimoniului inestimabil pe care îl apără, e departe de a fi împlinit. Extinderea pornită altruist de Constantin Simirad în 2002, pe când era primar al municipiului Iaşi, şi transmisă spre finalizare Ministerului de Interne sub onoarea semnăturii ministrului însuşi, a rămas neterminată din 2004 încoace, scheletul ei în ruină fiind o palmă pe obrazul oraşului şi a politicienilor care ne conduc şi „ne reprezintă”. Cu peste 17.000 de metri liniari de dosare, cu rafturile umplute până la refuz, fără a mai fi capabilă, de mai bine de un deceniu, să preia arhive istorice de importanţă deosebită de la Universitate, Primărie, Mitropolie sau Palatul de Justiţie, redusă la statutul umilitor de serviciu judeţean, fără buget şi fără niciun fel de autonomie financiară sau decizională, starea arhivei ieşene este astăzi de plâns. Aşa încât, vorba unui celebru contemporan pentru care Moldova nu există, nu ar fi oare mai potrivit să denumim această aniversare „comemorarea de 190 de ani”?

P.S. Astăzi, arhivele ieşene au un portret al fondatorului datorat importantului artist contemporan Cristian N. Ungureanu, prorectorul Universităţii de Arte din Iaşi. Graţie sprijinului financiar al Clubului Rotary „Iaşi 2000”, muzeul instituţiei s-a îmbogăţit cu o serie de portrete ale directorilor care au făcut istorie în această instituţie în secolele al XIX-lea şi XX. Imaginea realistă a lui Gh. Asachi reface o fotografie autentică aflată în Colecţia de stampe şi fotografii care poate fi consultată la Sala de studiu.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vârful adversităţii

Lucian DÎRDALA

Vârful adversităţii

Aşa cum o sugerează semnale venite în ultima vreme din multe ţări, inclusiv din Australia, ofensiva chineză pe frontul comerţului şi investiţiilor este extrem de intensă. Şi, din câte se pare, Beijingul se aşteaptă la o contraofensivă de acelaşi calibru: elementul politico-militar este fundamental, dar singurul front deschis în prezent este cel economic.

opinii

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

Florin CÎNTIC

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

Eram în clasa a XII-a de liceu, în 1980, când a ajuns la noi, pe filierele dirijate de Securitate - care tocmai se antrena pentru societatea de consum controlată de ea - cel mai recent album Pink Floyd. Era o operă rock, care ducea la cel mai înalt nivel compoziţiile „cu mesaj” şi geniul interpretativ al uneia dintre cele mai mari trupe de rock progresiv din istoria genului. Mai ales că vorbea despre libertate!

Epoca lui „Davai ceas, davai palton”

Radu PĂRPĂUȚĂ

Epoca lui „Davai ceas, davai palton”

Vorba asta este ştiută şi răsştiută de români, până şi de ultimul ţăran semianalfabet, căruia rusnacii i-au jefuit totul din casă şi i-au violat fetele. Cine se face că nu ştie de politica de rapt rusă, acum după atâţia ani, şi nu e convins de asta, să am iertare - e un ticălos. Şi, în forme diverse, şi alte popoare au cunoscut acestea, căci nu numai românii n-au putut evita „Sfânta Rusie” ticăloasă (apropo, nici o ţară din lume nu se mai autointitulează „sfântă”, sfânt e un atribut al Divinităţii) şi ceatlăul rusesc. Iar acum, în anul de graţie 2022, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a pus capac la toate - sfidează toate ţările, Uniunea Europeană... însă vom reveni la asta.

Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău

Alex VASILIU

Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău

Întrerup însemnările despre interviurile lui George Enescu pentru a schiţa portretul artistului de teatru liric Mariana Cioromila, înălţată în Zborul Înalt la 18 mai.

pulspulspuls

Managerul şmardoi Grămadă, pus să lucreze la darea de seamă

Managerul şmardoi Grămadă, pus să lucreze la darea de seamă

Au luat-o băieţii în derâdere la început, dar auzim că, după olecuţă de reflecţie caldă la o berică rece, peste uichend, le-a mai venit mintea la cap. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.