Lingușirea șefului, văzută din punct de vedere științific. Cum o deosebești de compliment? Analiza unui psiholog ieșean

Chiar dacă lingușirea se dovedește inițial a fi doar laudă binemeritată, – „Ce om deștept sunteți, șefu, n-am întâlnit în viața mea un om mai luminat la minte! Ce frumoasă sunteți,doamnă manager, o actriță de la Hollywood pălește în fața dumneavoastră!”, „Scrieți articole mai bine decât scria Hemingway!”- în spatele lor, ale acestor laude aparent nevinovate, poate exista o încercare a celuilalt de a vă influența într-un anumit fel și de a vă încuraja să luați măsurile de care are nevoie într-un anumit moment al vieții. La urma urmei, laudele binemeritate deschid calea oricui către inima noastră. Primind laude devenim binevoitori, deschiși, veseli, mulțumiți de sine, în atare condiții e dificil să luăm o decizie tranșantă, dacă e nevoie să o luăm, privind expeditorul vorbelor frumoase. Dar cine știe ce scop urmărește o persoană spunându-ți ceea ce vrei să auzi. Pe de o parte, desigur, oricui prinde bine o laudă. Datorită laudelor altora, primești confirmarea că acțiunile tale sunt corecte în ochii celorlalți iar calitățile tale, munca ta, apreciate. Acest lucru insuflă încredere și ne inspiră să obținem realizări într-un viitor destul de apropiat. Dar, pe de altă parte, așa cum am spus-o, ar trebui să ne gândim adeseori la ce se află în spatele laudei altcuiva – admirație sinceră pentru faptele noastre, pentru felul cum arătăm sau gândim sau încercarea de a ne „înmuia” și de a ne face flexibili pentru cerințele lui și ale celorlalți.

Scriitorul german August Bebel spunea: „Dacă inamicul tău te laudă, gândește-te ce greșeală ai comis.” Dacă ești lăudat excesiv de oameni pe care nu îi poți numi prieteni, ba din contră, și care nu au primit niciun beneficiu și nici nu vor primi ceva din faptele și acțiunile tale, atunci cel mai probabil aceștia, pur și simplu, îți întăresc comportamentul greșit și greșelile tale cu laudele lor. Vor, practic, să te vadă clacând, fiindcă tu vei persista în greșelile pe care le faci, îmbătat de frumusețea laudelor lor. Nu vei putea discerne între ceea ce e greșit și ceea ce nu, fiindcă laudele lor nu-ți permit un timp al reflecției și al judecății corecte vis a vis de acțiunile pe care le faci. Mulți, îmbrobodiți de aura laudelor celor din jur – „ soția ta ar trebui să spună bogdaproste că are un bărbat atât de frumos, deștept și cult ca tine!” , „ești cel mai tare specialist din companie, nu ai egal, iar șeful după cum se vede nu te apreciază la valoarea ta!” au sfârșit prin a-și pierde locurile de muncă, partenerul de viață, afacerile, funcțiile. Ei bine, dacă ești lăudat excesiv de o persoană care depinde de tine pentru ceva, atunci poți fi sigur că e interesată să primească în continuare ceea ce i-ai oferit. Lăudându-te, ea are de câștigat. Șefii ar trebui să fie atenți la aceste aspecte, dar cel mai des ei își dau seama de falsitatea afirmațiilor subalternilor lor atunci când nu mai dețin funcția și sunt înlocuiți de alții. Mulți dintre ei nu pierd doar funcția, ci și oamenii pe care îi credeau loiali, sinceri, de nădejde. Și pierderile acestea îi conduc, în cele mai multe cazuri, spre derapaje sufletești greu de remediat.

Natura insidioasă a lingușirii constă în faptul că ea devine periculoasă atunci când este servită celor care sunt însetați de ea. Liderii care își pun nevoia de adorație mai presus de datoria de a servi nevoilor altora sunt ținte valoroase pentru cei care abuzează de încrederea care le-a fost acordată. Puterea care vine din capacitatea unui lider de a-i influența pozitiv pe alții este întrecută, adeseori, de puterea nocivă dată de cei ce îl influențează prin laudele lor. Din păcate, regula e confirmată de experiențele pe care le-au trăit mulți din cei ce au deținut funcții și putere: băiatul care cară supus servieta șefului ca să-i facă pe plac, adulându-l ca pe un zeu, mâine, când va simți că barca începe să se clatine, va fi primul care va sări în ambarcațiunea opozantului stăpânului său.

Suntem de acord că lingușirea este asasinul din umbră al multor lideri. Cei leneși, cei dornici de un colț micuț, dar hrănitor de pâine, cei avizi de funcții sau diverse privilegii, psihopații și sociopații înțeleg cu toții că lingușirea nu este inofensivă, ea are puterea de a influența, submina, corupe și înșela –și o mânuiesc ca pe o armă letală împotriva celor ce cred că dețin puterea. În fapt, puterea treptat- treptat o dețin ei, lingușitorii, nu liderii. E ușor de urmărit acest lucru, vizibil cu ochiul liber, în orice domeniu. Lingușitorii inoculează liderilor, folosindu-se de vorbe frumoase, în timp ce îi sufocă cu prezența lor, idei, strategii, principii, ei impun oamenii preferați în funcții- cheie, distrug și reclădesc sisteme, pe care le atribuie, ulterior, liderilor. „Ați acționat ca un adevărat strateg, aveți o minte briliantă, mai rar un lider cu o așa viziune”vor spune după ce și-au finalizat treaba, dând impresia liderului că el ar fi autorul grozăviilor lor. Lingușitorii au grijă de toate, știu când să apese pe pedală, iar dacă liderului îi mai place să aplece, câteodată, urechea la bârfă și își ia informațiile dintr-o singură sursă, aceea care vine din partea lingușitorului, rețeta asigură, garantat, succesul acestora. De fapt, lingușirea este puțin mai mult decât o formă ascunsă de agresiune, prin această agresiune învelită în staniol ca o bomboană, lingușitorul va obține tot ceea ce își dorește. Exersată cu grijă, lingușirea devine o profesie în care ești, la finalul orelor de „muncă”, bine remunerat și cu pâinea în traistă.

Fiecare persoană se gândește la ceea ce aude în jur și este deosebit de atentă, în general, la tot ceea ce aude mai ales despre sine. În același timp, are o imagine de sine pe care și-o dorește bine conturată în public și, în consecință, se înconjoară de lucruri care, crede, îi vor oferi această posibilitate de a o cosmetiza corespunzător. A face un compliment cuiva nu constă în a-i spune o minciună care să pară plauzibilă exacerbând calități pe care acesta nu le are, ci în înfrumusețarea calităților existente ale interlocutorului, întărindu-i convingerea că ceea ce are în dotare moral, spiritual, fizic este vizibil și pentru ceilalți și, desigur, apreciat. Lingușirea e nu doar despre minciună, deci, ci și despre a inventa ceea ce nu există la celălalt. Lingușitorul acționează la fel ca un psihopat, te scanează, îți află vulnerabilitățile, știe unde te doare și taie cu precizie și măiestrie. Să ne amintim că succesul lingușirii e determinat de stima de sine a destinatarului. Dacă o persoană are o stimă de sine adecvată și o cunoaștere adecvată de sine, atunci laudele excesive ale cuiva pot fi interpretate, judecate, vor duce la o reacție negativă vis-a vis de ele și chiar la neîncredere ulterioară în cel care l-a ridicat în slăvi pe interlocutor. Fiindcă o persoană care se autoevaluează corect știe de ce este capabilă și ce calități are fără ca cineva să insiste asupra lor,hiperbolizându-le. Un lider cu o imagine de sine realistă, va sesiza de îndată inadvertența unor afirmații care nu corespund cu structura sa. De cealaltă parte, cineva cu stimă de sine ridicată, ajunsă aproape de pragul grandomaniei, va lua orice laudă excesivă drept manifestare a atenției, a interesului deosebit al celuilalt pentru el, a admirației lumii pentru inteligența, puterea sau frumusețea sa, deși nu are nimic din toate aceste însușiri sau dacă le are sunt în limitele comunului.

Da, acei oameni care au o părere foarte bună despre ei înșiși și cred că toată lumea îi ascultă orbește sunt susceptibili de dorința acută de a fi lingușiți. Practic, ei își doresc asta. Pentru ei, lingușirea e un semn de supunere din partea altor oameni, acei semeni peste care se cred stăpâni. De aceea, ei se înconjoară doar de lingușitori și nu îi suportă în prezența lor pe cei care îi contrazic sau le reproșează ceva, „supușii” , desigur, nu au dreptul de a vorbi altfel decât stăpânii pe care trebuie să-i aduleze oriunde și oricând. În acest caz, vanitatea face ca lingușirea să nu fie doar dulce pentru o persoană deșartă și suficientă, ci singura formă adevărată de comunicare între alți oameni și el.Până la urmă, în societatea noastră există persoane care deținând putere și autoritate, vor să trăiască în propriile lor lumi, iar în aceste lumi nu vor să vadă nimic rău, nimic care să le răstoarne convingerile despre sine , arătându-le și o altă față a realității decât cea conturată în interioritatea lor. Și cu atât mai mult, ei refuză să-și vadă slăbiciunile, neajunsurile și greșelile,ci doar calitățile ridicate la rang suprem.Prin urmare, se distanțează de toți cei care le pot tulbura cumva confortul interior prin dezacordul lor și îi apropie pe cei care sunt gata să le spună în fiecare zi despre măreția, deșteptăciunea, frumusețea, forța divină, mintea extraordinară și altele asemenea, ei fiind, practic, în cea mai mare parte, cetățeni obișnuiți, cu păcate, frustrări, inteligență medie,  traume și defecte, relații de cuplu defectuoase, adicții sau comportamente violente ca mulți alți cetățeni din societate. Într-un articol despre sindromul Hybris,care afectează persoanele ce exercită mai mult timp puterea, în oricare dintre formele ei, afirmam că acest dezechilibru, între ceea ce vor să pară și ceea ce sunt, le distruge acestora treptat capacitatea de analiză și empatia și îi îndepărtează de realitate, lăsând în locul lor mândria, îngâmfarea și aroganța. Sindromul Hybris se manifestă, în primul rând, ca o pierdere a controlului asupra evaluării adecvate a situațiilor, și acest lucru se manifestă prin disprețul pe care îl afișează unii lideri pentru cei ai căror sfaturi contravin propriilor convingeri și pentru orice sfat, în general. Iar lingușirea celor din jur se pliază ca o mănușă în acest vid marcat de autosuficiență, nu este doar o formă deficitară de comportament de care unii oamenii au nevoie pentru a fi confirmați, ci și un tip de manifestare a umilinței și slugărniciei celorlalți pe care o cer unii lideri pentru a-și întări sau justifica puterea. Spre deosebire de alte crime, în aceste cazuri, victima e cea care își caută asasinul feroce din umbră, iar baiatul responsabil cu servieta stăpânului, ca întotdeauna, va fi la datorie…

Socrate a spus: „Nu-i apreciați pe cei care vă laudă cuvintele și acțiunile, ci pe cei care vă mustră, cu bunăvoință, greșelile.” Liderii, și nu doar ei, trebuie să devină conștienți că lingușirea vine întotdeauna bonus la pachet cu puterea. Cu cât ai mai multă influență, cu atât vei fi mai predispus să atragi ca un magnet lingușirile oportuniștilor care își doresc prin acesta să profite de tine și de poziția ta. Acești oameni sunt atrași doar de o singură calitate, de fapt, de poziția ta socială, politică, financiară, o poziție care să le asigure lor, lingușitorilor, un trai mai bun, un post mai bun, beneficii diverse. Unii, trecând prin experiențele vieții sau văzând la alții au învățat această lecție, cunosc pericolul și nu-l creditează. Știu că cel mai scurt mod pentru un oportunist de a-și atinge obiectivul în viață este să joace pe vulnerabilitatea, mândria excesivă și aroganța unei persoane. Întrebarea este: putem deosebi faptele și calitățile noastre de ficțiunea lingușitorilor pentru a nu deveni marioneta lor?

Cristina Danilov este psiholog și scriitor

Publicitate și alte recomandări video